Tragedie, marți dimineață, la Timișoara. O persoană a murit carbonizată, iar o alta a fost rănită după ce adăpostul în care se aflau a luat...
Vor fi ceremonii religioase și militare la Timișoara, de Ziua Națională a României, cu defilarea Detașamentului de Onoare și depuneri de coroane. Seara, Primăria Timișoara...
România va fi lovită de un nou val pandemic în special din cauza numărului mic de persoane vaccinate, susțin specialiștii. Situația ar putea fi ținută...
De la data de 1 decembrie, pe marile artere din Timișoara limita de viteză va fi scăzută de la 70 la 50 km/h. Decizia primăriei...
Sorin Grindeanu, noul ministru al Transporturilor, a făcut presiuni pe conducerea Regionalei CFR Timișoara astfel încât să avanseze lucrurile în ceea ce privește reabilitarea gării...
Comisarii Gărzii de Mediu Timiș spun că cele mai multe sesizări pe care le-au primit în ultima perioadă vizează fumul de la sobele de încălzire,...
Polițiștii locali, împreună cu operatorul de salubritate al municipiului Lugoj a început o nouă serie de acțiuni de verificare a pubelelor destinate precolectării separate a...
Un accident în care au fost implicate două mașini a avut loc astăzi într-o intersecție din Timișoara. Una dintre mașini a fost proiectată, în urma...
Scade rata de infectare cu Covid-19 în Timișoara și județul Timiș. Altfel, incidența în municipiu a coborât sub 3 la mia de locuitori, iar în...
Un bărbat care își conducea mașina, duminică, în localitatea Periam din județul Timiș, s-a ales cu dosar penal după ce polițiștii au depistat că era...
Administrația locală lugojeană nu va organiza în acest an tradiționalele manifestări specifice care marchează celebrarea Zilei Naționale a României. Decizia a fost adoptată conform prevederilor...
Primăria Timișoara anunță că este în căutarea unui constructor care să reabiliteze pasarela pietonală Gelu, aflată în zona Iosefin-Dâmbovița. Aceasta a fost realizată acum peste...
Majoritatea brazilor care sunt comercializați în județul Timiș pentru sărbătorile de iarnă provin din afara județului Timiș. Unul dintre motive este legat și de faptul...
Dorel Grădinaru, directorul Aeroportului Internațional din Timișoara, are zilele numărate. Sorin Grindeanu, noul ministru al Transporturilor, nu este deloc mulțumit de activitatea sa, astfel că...
Sorin Grindeanu intenționează să cumpere drone la Ministerul Transporturilor, cu ajutorul cărora să fie transmise imagini în direct de pe șantierele de infrastructură din România....
Șoferii care își vor lăsa mașinile în special în zona centrală a Timișoarei nu vor scăpa fără amenzi în cazul în care vor intenționa să...
Oficiul de carte funciară, cum este cunoscut popular Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Lugoj, s-a mutat la începutul lunii din incinta Judecătoriei Lugoj. Noua...
Muzeul Revoluției din Timișoara va fi terminat abia peste trei ani. În aceste condiții, primăria vrea să folosească curtea interioară a garnizoanei, unde va fi...
În județul Timiș există, la această dată, 13 case de tip familial private, iar alte 7 sunt funcționale în sistemul public. Încă din 2016, Direcția...
Sorin Grindeanu, proaspăt numit ministru al Transporturilor, a realizat, sâmbătă, o vizită pe șantierul centurii de sud a Timișoarei și s-a arătat nemulțumit de stadiul...
Managerul Spitalului Județean din Timișoara spune că poartă discuții cu mai multe companii care ar putea dezvolta platforma prin care să fie implementată digitalizarea la...
Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara (DRDP Timișoara) anunță că bazele din județ sunt pregătite pentru iarnă. Potrivit instituției, cele nouă baze de la...
Vești bune aduse de Sorin Grindeanu, noul ministru al Transporturilor. În cadrul unei conferințe organizată la Timișoara, Grindeanu a anunțat că noul model de tramvai...
Accidentul a avut loc în Piața Traian din Timișoara, înainte de prânz. Din fericire a rezultat o singură victimă, rănită ușor. Incidentul s-a petrecut în...
Repoziționarea la o adâncime corespunzătoare a conductei de gaz de pe strada Mocioni, între Ceasul Electric și Hotelul Dacia, ca parte a lucrărilor de reamenajare...
Consiliul Județean Timiș a recepționat lucrarea de asfaltare a drumului dintre localitățile Crivobara și Vizma, aflat în nord-estul județului. Până acum, structura drumului era din...
Colterm își face stocuri de cărbune pentru ca la iarnă, de sărbători, să nu fie probleme cu furnizarea căldurii în locuințele timișorenilor. În ceea ce...
Universitatea de Vest din Timișoara a demarat un proiect finanțat prin POIM prin care va achiziționa aparatură tehnologică de ultimă generație pentru prevenirea și diminuarea...
Aproape 230.000 de teste de salivă pentru elevi ajung în județul Timiș vineri seara. Potrivit Inspectoratului Școlar Timiș, testele vor fi distribuite în unitățile de...
Deși în conturile Colterm au intrat aproape 60 de milioane de lei de la Guvern, societatea nu știe ce să facă cu banii, astfel că...
Primăria Municipiului Lugoj a început demolarea construcțiilor improvizate și ilegale de pe domeniul public, din tot orașul. Acțiunea vizează în special anexele improvizate din cartierele...
Trei firme specializate în tehnologia informației s-au înscris la licitația pentru crearea platformei digitale a Consiliului Județean Timiș. Ofertele sunt acum în evaluare, iar câștigătorul...