Tot prea puține teste de salivă în Timiș. Elevii, testați o singură dată

test de covid
1000x100 (2) mbmr 1000x100

În județul Timiș au ajuns din nou prea puține teste de salivă pentru elevi. Prin urmare, și în această săptămână, copiii au fost testați o singură dată împotriva noului coronavirus, fiind depistat un singur elev infectat, după efectuarea testului PCR.

Inspectoratul Școlar Timiș informează că și în această săptămână elevii au fost testați împotriva noului coronavirus o singură dată, și nu de două ori, așa cum a anunțat Ministerul Educației. Motivul este acela că din nou în județ au ajuns prea puține teste de salivă.

Concret, în această săptămână, elevii au fost testați în zilele de luni și marți, iar după realizarea testului PCR, a fost confirmat un singur copil cu noul coronavirus.

Muzeul TM

Inspectoratul Școlar Timiș transmite că, în cazul în care nu vor mai veni noi teste de salivă, și după revenirea elevilor din vacanța de sărbători, tot o singură dată pe săptămână vor fi testați.

La nivelul județului Timiș, ultima tranșă de teste de salivă a ajuns duminică. Și anume, un număr de 167.500. În prezent, 31 de elevi din Timiș sunt confirmați cu Covid-19. În total, în județ sunt vaccinați 7.492 de elevi, iar rata de vaccinare în rândul profesorilor este de 75%.

banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/