Îndemnul Mitropolitului Ioan, în zilele de sărbătoare: sprijin pentru sărmani și copiii ai căror părinți sunt plecați

mitropolitul ioan
1000x100 Cuib de vise 1000x100

Nașterea Domnului și sărbătorile care deschid noul an – Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, Botezul Domnului și sărbătoarea cinstirii Sfântului Proroc, Înaintemergător și Botezător Ioan – toate sunt praznice creștine legate tainic între ele, transmite Mitropolitul Banatului, fiindcă ne pun în față momente sfinte din istoria mântuirii neamului omenesc privitoare la întruparea Fiului lui Dumnezeu, venirea Lui în lume, smerirea Lui și dragostea Lui față de oameni.

În preajma sărbătorilor de iarnă, preoții merg în casele credincioșilor ca să le ducă vestea Nașterii Domnului și să sfințească locuințele cu Agheasma Mare de la Bobotează. Mitropolitul Banatului îi îndeamnă pe preoți să întocmească o evidență cu familiile sărace, familiile cu mulți copii aflate în lipsuri materiale, cu credincioșii în vârstă, bolnavi, singuri și cu alte cazuri sociale grele, ca aceștia să poată fi ajutați cu îmbrăcăminte, alimente, medicamente și lemne de foc.

STPT job 1000x200

„Atenție specială se cuvine și față de sutele de copii care au fost trimiși în țară, de părinții lor care lucrează în străinătate, și au fost înscriși în școlile românești, fiind lăsați în grija bunicilor sau a altor rude. Îndemnăm preoții să identifice aceste cazuri și să sprijine integrarea lor în școli și în comunitatea parohială, în viața liturgică și filantropică a Bisericii, pentru ca și în sufletul lor să se sălășluiască bucuria, pacea și lumina Betleemului. Prin aceste acțiuni de întrajutorare creștină și fapte de milostenie urmăm și noi pilda Mântuitorului nostru Iisus Hristos, arătându-ne credința și dragostea față de semeni într-un mod concret, aducând în viețile și sufletele celor necăjiți și întristați, o rază de speranță, de credință și de mângâiere.”, a transmis Mitropolitul Banatului Ioan Selejan, arhiepiscopul Timișoarei.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/