Subprefectul PNL de Timiș, despre noii colegi propuși de PSD: „Poate să vină oricine. Aici lucrurile trebuie să continue la fel de echilibrat”

draganescu
1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Subprefectul liberal de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, cel care a exercitat și atribuțiile prefectului din septembrie, de la demiterea lui Zoltan Nemeth, spune că nu a participat la negocierile cu privire la numirile în Instituția Prefectului și consideră că indiferent care ar fi persoanele nominalizate să fie prefect, respectiv al doilea subprefect, acestea trebuie să fie vigilente la respectarea legalității în actele adoptate de autoritățile publice locale. 

„Nu am participat la discuțiile vizavi de mobilarea cu alte partide a conducerii Instituției Prefectului, dar indiferent de persoana care vine să conducă instituția, aici lucrurile trebuie să continue la fel de neutru, echidistant, echilibrat pe baza unor principii foarte clare cum ar fi legalitatea, imparțialitatea și competența. Așa ar trebui să funcționeze toate instituțiile statului, indiferent ce oameni politici sunt numiți în conducerea acestor instituții, cu atât mai mult Instituția Prefectului care nu e un consiliu local, parlamentul sau un alt tip de for deliberativ unde să aibă loc dezbateri cu puncte divergente de opinie sau voturi. Aici este o instituție foarte tehnică a statului care se ocupă cu legalitatea actelor emise de autoritățile publice locale și cu verificarea și coordonarea serviciilor publice deconcentrate ale statului. În rest, poate să vină oricine. Dacă lucrurile astea vor fi respectate, instituția va funcționa bine și în continuare.”, a declarat Ovidiu Drăgănescu.

1000x100 (4)

Subprefectul spune că nu știe, la această dată, când vor avea loc învestirile în funcție ale colegilor de la PSD. Social-democrații timișeni l-au nominalizat pe Mihai Ritivoiu, președintele PSD Timișoara, pentru funcția de prefect, iar pentru cea de-a doua poziție de subprefect a județului – pe Sorin Ionescu, directorul Colegiului Bănățean din Timișoara. Această poziție este deținută acum de Andrei Molnar, de la UDMR.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/