Nicolae Tismănariu, edilul-șef al colțului de rai care atrage anual vreo 6.000 de turiști, în principal străini, manifestă o nepăsare de-a dreptul scandaloasă cu privire...
Liberalul Gheorghe Românu, primarul reales al Aninei, a dialogat cu Express de Banat despre alegerile locale, despre cei patru ani de mandate care tocmai s-au...
Muntele Mic, cândva o perlă a Banatului, stă în letargie, mai ales pe timp de vară, cu o activitate de maximum 5 la sută față de...
Un nou eveniment marca „AlerGând la Pădure” s-a desfășurat sâmbătă, în satul Doman, 20 de copii cu vârste cuprinse între 9 și 20 de ani...
O nouă ediție a acțiunii „Căruț-line. Amintește-ți copilăria!” are loc pe 23 aprilie la Anina și este organizată de Asociația Adrenaline. Regulile sunt simple: 15...
Căldura de afară a mobilizat turiști din toate colțurile țării să vină în Caraș-Severin pentru a admira Cascada Bigăr. Căderea de apă îmbrățișată de mușchi...
Deși numărul locuitorilor este din ce în ce mai mic în orașul Anina, tinerii care încă studiază pe băncile liceelor din oraș trebuie să se...
Pe lângă certurile și neînțelegerile din cea mai recentă ședință a Consiliului Local Moldova Nouă, aleșii au fost de acord să adopte și câte o...
Sub orașul Oravița se deschide o adevărată lume medievală subterană, rămasă în întuneric de peste 260 de ani. O rețea de tuneluri de mari dimensiuni...
Aceasta este decizia luată de administrația locală a orașului, alături de oficialii Parcului Național Porțile de Fier și membrii Asociației Dunărea Moldova Nouă. „Vom realiza...
Sala Mică de ședințe a Consiliului Local Oravița a fost astăzi gazda festivității de premiere a absolvenților cursului de agent ecologic voluntar în cadrul unui...
Odată cu luna martie a început și implementarea unui proiect inedit, care vizează promovarea turismului la malului Dunării. Vizat nu este doar orașul Moldova Nouă,...
„Prietenii Munților” nu mai au nevoie de nicio introducere pentru cărășeni, dar nu numai. Deși sezonul rece nu a adus zăpada mult așteptată, și ediția...
Deși sezonul rece ar trebui să fie o gură de oxigen pentru operatorii de turism de pe Muntele Semenic, în pădurea care leagă Prislop de...
Autoritățile locale iau în discuție dezvoltarea economică a zonei Secu, singura din Reșița care poate atrage bani europeni pentru turism. Problema care se pune însă...
Zone turistice precum Văliug-Semenic, Secu sau Băile Herculane sunt la pământ atât în sezonul de iarnă, cât și în cel estival. Deși punctual locurile de...
Autoritățile locale au organizat astăzi o dezbatere publică pentru a putea elabora ulterior o strategie de dezvoltare în domeniul turismului. Până ca zona să se...
În weekend s-a încheiat cea de-a șasea ediție a Festivalului Rocker’s Challenge, care a avut loc la Sasca Montantă. Peste 2.000 de turiști s-au adunat...
Primăria Municipiului Reşiţa organizează luni, 6 iulie 2015, ora 11:00, la sediul administrativ, în sala de şedinţe, o întâlnire consultativă în domeniul dezvoltării turistice a...
Sute de materiale promoționale au fost realizate printr-un proiect transfrontalier, așternut pe hârtie tocmai pentru a furniza o imagine frumoasă a județului atât în țară,...
După o lungă perioadă de timp în care nu se poate spune că a existat o strânsă colaborare între administrația locală și cea județeană, în...
Deputatul Gelu Vișan, prezent la Reșița cu prilejul conferinței județene de alegeri, a lansat câteva atacuri scurte la adresa clasei politice, precizând că nu vede...
Edilii-șefi ai mai multor localități din zona Aninei au decis să înființeze un organism, al cărui obiect principal de activitate să fie turismul. Asociația Munțior...
Administrația locală din Anina încearcă să transforme tradiția în minerit într-o reală atracție turistică pentru români, dar nu numai. În acest sens, cei care conduc...
Proiectele administraţiei locale de pe Valea Cernei care se află în prezent în derulare şi vizează refacerea şi modernizarea infrastructurii sunt completate de investiţiile şi...
Printr-un proiect derulat de Consiliul Județean Caraș-Severin, la malul fluviului, mai exact la Pojejena, va ajunge un vaporetto modern care va asigura transportul populației și...
După ce oamenii de afaceri s-au plâns de faptul că investiții importante, de milioane de euro, le sunt blocate din cauza teritoriilor declarate parte a...
Pasionații de fotografie n-au ratat prima zăpadă de pe Muntele Semenic. Acum, că ruinele lui Gruia Stoica nu se mai văd, iar clădirile în paragină...
După clipurile ,,Happy”, care au adunat sute de mii de vizualizări pe Youtube, regizorul Sabin Dorohoi oferă o mostră a muncii sale la viitorul film,...
Din aceste zile vizitatorii și, de ce nu, localnicii din Caransebeș nu se vor mai pierde pe străzile din municipiul de pe Timiș și Sebeș....
Frumoasele zone turistice din Banatul de Munte sunt prea puțin promovate în lume! Bafta pe care județul Caraș-Severin a avut-o cu Cascada Bigăr ar putea...
Fosta reşedinţă a Banatului Montan în perioada interbelică e încărcată de istorie şi tocmai asta poate scoate oraşul din declinul cunoscut în ultima vreme. În...