FOTO. Caraș-Severin are materiale promoționale de 5 stele! Cum stimulăm turismul?

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Sute de materiale promoționale au fost realizate printr-un proiect transfrontalier, așternut pe hârtie tocmai pentru a furniza o imagine frumoasă a județului atât în țară, cât și în străinătate.

Implementarea lui a început în decembrie 2013 și s-a încheiat astăzi, după multe ore de lucru. Proiectul „Măsuri efective pentru promovarea turismului în Banat” a fost derulat de Consiliul Județean Caraș-Severin alături de mai mulți parteneri și finanțat prin Programul IPA. Conferința de încheiere a avut loc astăzi, la Hotel Rogge din Reșița, în prezența tuturor factorilor responsabili.

„Este o bucurie că s-au realizat aceste materiale promoționale care să aducă în prim-plan toate zonele și destinațiile turistice din Banatul Montan și Banatul Sârbesc, iar de hartă și de promovarea hotelurilor și a pensiunilor județul Caraș-Severin chiar avea nevoie. Sunt sigur că toate acestea vor avea utilitate și pe viitor și vor fi de folos publicului larg”, a declarat Ilie Iova, vicepreședintele Consiliului Județean. Materialele promoționale au fost realizate de fotograful Puiu Voina.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157655033459222″]

promovare banner maxagro Muzeul TM

Direcția de Administrare a Domeniului Public și Privat a răspuns de implementarea proiectului. „În perioada de implementare am identificat 4 rute turistice, dintre care 3 în România și una în Serbia. Fiecare dintre acestea a fost parcursă de câte trei ori. De asemenea, am participat la târguri de turism, am organizat cursuri pentru specializarea în turism, în urma cărora 130 de persoane au primit diplome de calificare, și am achiziționat echipamente care să ne ajute la realizarea materialelor de promovare. În cadrul aceluiași proiect am cumpărat un stand modern, cu ajutorul căruia ne vom prezenta la târgurile de turism de acum înainte”, a precizat Marius Andrițoi, directorul DADPP din cadrul Consiliului Județean Caraș-Severin.

Experții în turism Betina Pojar și Adrian Voicău au fost pionierii implementării proiectului, care va fi de folos județului multă vreme de acum înainte.

FOTO: PUIU VOINA

1000x100 (2) STPT job 1000x200

Comments

  1. mama says:

    intr-adevar materialul este de 5 stele ,Coruptia este iara calificata de 5 stele ,Mafia ,cat comision si au bagat in buzunar acesti infractori ,jos cu voi leprelor !

  2. adi says:

    cum Puiu Voinea a facut materialul dar el se afla in poze ?sunteti niste cacati fraierilor !cine-i puiu Voine ,un cacat de melc !

  3. adi says:

    fain ,toata suita pe bani publici cu neveste ,iubite si copii ,pe ce bani sau plimbat ,´cu siguranta pe banii publici ,cati banii au decontat nici nu vreau sa stiu ! ajugem cu acesti mafioti exact in situatia in care se afla grecia ,Jos Mafia !

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/