Producători și comercianți din tot județul, dar și din zonele învecinate au luat cu asalt parcul din zona Victoria pentru a-și expune marfa. Aceștia și-au...
Frumoasa colaborare dintre librărie și școlile din oraș s-a materializat astăzi printr-un scurt spectacol, care i-a impresionat pe toți clienții centrului comercial Nera. După ce...
Cea de a patra ediție a frumoasei competiții se derulează în premieră, luni, în comuna Dognecea. Șoferii trebuie să știe că circulația va fi blocată...
Perioada dintre cele două războaie mondiale a fost, poate, cea mai înfloritoare din istoria orașului. Muzica de salon și jazzul răsunau pretutindeni pe străzi, iar...
Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Sorin Frunzăverde, și prefectul județului, Nicolae Miu Ciobanu, au semnat astăzi, 3 aprilie 2015, proiectul de Hotărâre de Guvern prin care...
Săptămâna viitoare va avea loc prima serie de seminarii de informare, de tip picnic, adresate elevilor cărăşeni privind derularea proiectului „Sistem integrat de management al...
Președintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaților a inițiat schimbarea legii, astfel încât pe teritoriul țării să se poată derula mai multe activități ale mai...
În ultimele ședințe de Consiliu Local, aleșii au aprobat finanțarea mai multor studii de fezabilitate pentru diverse obiective din Reșița. Toate acestea au fost, de...
Noi dispozitive medicale vor fi aduse la Spitalul Municipal de Urgență din Caransebeș, în baza unui nou contract de finanțare, extrem de valoros. Aparatura medicală...
Inspectorii școlari din Caraș-Severin se apropie de finele verificărilor legate de rezultatele proaste obținute de elevi atât la simulările de bacalaureat, cât și la testele...
Aniversarea a 11 ani de la aderarea României la NATO coincide cu aniversarea înfiinţării Alianţei Nord Atlantice. În ultimii 11 ani, România a crescut împreună...
În contextul crizei actuale din sistemul de stat, una dintre marile firme din Caraș-Severin a luat decizia să ajute oamenii și să demareze o amplă...
De la începutul acestei săptămâni, localnicii s-au pus pe treabă și sunt hotărâți să dovedească faptul că au simț civic. De un real ajutor au...
Sătul de injuriile care i s-au adus, primarul orașului de la malul Dunării a decis că instanța trebuie să facă dreptate în războiul cu Adi...
Rapida ascensiune a fostului șef de la mediu, Sebastian Purec, recent numit subprefect al județului, a lăsat APM fără conducere la nivel de județ. Cel...
În pragul aniversării a 165 de ani de la înființarea Jandarmeriei, în Caraș-Severin oamenii legii au organizat Cupa Presei la Tir. Anul acesta, cel mai...
La solicitarea inginerului Cristian Mâțu și a profesorului Cornel Hamat din Timișoara, inițiatorii proiectului încă de la începutul anului 2000, municipalitatea va prelua în administrare...
Angajații Școlii Speciale „Christiana” se vaită de faptul că de la nivel de inspectorat s-ar face presiuni pentru numirea preferențială pe funcție a unui nou...
Aleșii locali, convocați astăzi în ședință ordinară, au aprobat un studiu de fezabilitate pentru asfaltarea mai multor străzi în cartierul Poiana Golului. Locuitorii din zonă...
În calitate de președinte al Comisiei de Apărare, deputatul PSD, alături de ministrul apărării și alți parlamentari, a lansat intense dezbateri pe tema unei inițiative...
Consumatorii de marijuana sau de alte substanțe de pe piața neagră din oraș au intrat în colaps după ampla descindere a ofițerilor DIICOT de la...
Dacă acum doi ani sub scena Casei de Cultură George Suru din Caransebeș se afla un morman de gunoaie, moloz și resturi din lucruri nefolositoare...
Nici bine nu s-a încheiat controlul ANAF la Reșița, că agenții economici mici au început să își exprime nemulțumirea. Asta pentru că, pe lângă amenzile...
Banatul Caransebeș a scăpat de retrogradare printr-o ambiție, motivare și dăruire pe teren cum nu s-au mai întâlnit în tot campionatul. După două victorii acasă...
În cadrul Consiliului Național al PSD au fost aduse mai multe modificări la statutul principalului partid de stânga din România. Una dintre măsurile cele mai susținute...
În urmă cu doar câteva momente, un grav accident rutier a avut loc pe raza municipiului de pe Timiș. O autoutilitară a intrat în plin...
De astăzi, în piața Gugulanilor din Caransebeș se deschide punctul de sacrificare miei. Taxele percepute sunt 5 lei/cap de animal și 30 de lei/zi de...
Poliţiştii au fost sesizaţi prin apelul unic de urgenţă 112 cu privire la faptul că pe raza localităţii Zăgujeni o femeie a fost accidentată de...
Politicienii cărăşeni se laudă tot mai des cu influenţele pe care le au la Bucureşti şi ca să demonstreze asta prezintă cu fiecare ocazie numărul...
Luminile s-au stins aseară pentru o oră pe tot mapamondul. Și la Reșița, între 20.30 și 21.30, s-a făcut întuneric! Cei care iubesc mediul au...