Cine este noul director al Agenției de Mediu Caraș-Severin?

Rapida ascensiune a fostului șef de la mediu, Sebastian Purec, recent numit subprefect al județului, a lăsat APM fără conducere la nivel de județ. Cel mai probabil, neînțelegerile politice pentru funcția vizată au determinat mai marii de la centru să trimită la Reșița directorul agenției similare din Bacău.

Așadar, noul șef al APM este Corina-Neli Pricope, detașată în interesul instituției la Reșița, tocmai din Moldova. Aceasta este doctor în științe încă din 1997 și a lucrat ca cercetător pentru o bună perioadă de timp la Muzeul de Științe ale Naturii din Bacău. Mai târziu, a ajuns la Agenția pentru Protecția Mediului, mai exact în 2009, instituție pe care a condus-o din postura de manager. De o săptămână se află la Reșița pentru cel puțin șase luni. Asta, întrucât pentru o perioadă mai lungă de timp în interesul APM Caraș-Severin este nevoie de acordul funcționarului public.

Corina-Neli Pricope spune că a avut parte de o primire călduroasă din partea colegilor, dar deocamdată nu se poate gândi la o strategie pe termen lung în ce privește protejarea mediului cărășean. Cu toate acestea, își va da toată silința să lase o impresie bună. „Îmi doresc să am o relație bună și cu celelalte instituții, dar și cu societatea civilă, care de multe ori vine cu sugestii pertinente. De asemenea, îmi doresc ca Agenția pentru Protecția Mediului să aibă o interfață pozitivă față de agenții economici. Sunt pentru aplicarea legii, dar în spiritul ei. Asta, bineînțeles, dacă agentul economic este bine intenționat”, a declarat, astăzi, directorul în cadrul conferinței de presă pe care a susținut-o la sediul APM.

De asemenea, Corina-Neli Pricope își propune să se deplaseze mult în teritoriu și să nu rezolve actele de birou. Tocmai în acest sens, prima deplasare a și stabilit-o deja pe data de 7 aprilie în zona Moldova Nouă, pentru a analiza stadiul poluării de la iazurile de decantare de la Moldomin.

Comments

  1. alexandru nemoianu says:

    Poate o fi altfel dar din fotografie pare ca aceasta femeie este “grota”.

  2. cetatean says:

    Poate ca noua sefa la APM va rezolva necazul vecinilor de poluare si intocsicare cu fum si gaze de 3luni provenind de la centrala de incalzire nr.121,Belobresca,com.Pojejena,neavad horn corespunzator din punct de vedere al INALTIMII.Politia al com.Pojejena tace iar primaria comunica:adresati-va organelor abilitate pt.rezolvarea acestui caz.
    D-nei ii dorim succes.