Banatul Caransebeș rămâne în elita voleiului românesc!

Banatul Caransebeș a scăpat de retrogradare printr-o ambiție, motivare și dăruire pe teren cum nu s-au mai întâlnit în tot campionatul.

După două victorii acasă care au ridicat publicul în picioare, trăind poate cele mai spectaculoase momente din istoria voleiului caransebeșean, băieții conduși de Dimitar Pangarov s-au deplasat la Piatra Neamț, având nevoie de o singură victorie pentru a rămâne în elita voleiului românesc. Dacă în prima zi caransebeșenii au pierdut în decisiv, a doua zi voleibaliștii au fost mult mai motivați să învingă. De la 2 la 0, Banatul Caransebeș a reușit să întoarcă meciul în urma schimbării de coordonator, setul decisiv fiind adjudecat la diferență considerabilă 9-15.

Jucătorii cu experiență au pus umărul la victorie, însă ce este cel mai important este faptul că Banatul Caransebeș a avut la Piatra Neamț un lot complet, este de părere președintele clubului, Cristian Stepanescu.

„Am avut un prim an deosebit de greu. Dacă la începutul campionatului am fost poate mai naivi și am crezut că doar pentru că am adus la Caransebeș jucători de lotul național, cu experiență, puteam liniștit să ocupăm locurile 5-6, ne-am înșelat, pentru că meciul trebuie muncit, trebuie câștigat, nu doar prin nume, ci prin foarte multă dăruire, muncă și ambiție. A fost un campionat greu, am învățat multe, însă de un singur lucru sunt sigur: nu m-am înșelat asupra valorii jucătorilor. Acum, când am avut nevoie de ei să demonstreze, toți au pus umărul. Începând de la Vânătoru, coordonatorul de joc, care tot returul a muncit foarte mult din cauza accidentării celui de-al doilea coordonator, Ionuț Teleleu, și terminând cu Sorin Schiez, care a fost omul potrivit la locul potrivit, pot să spun că avem două echipe de titulari care ne-au ajutat la Piatra Neamț în momentele decisive. Cel mai bun exemplu este al coordonatorului Ionuț Teleleu, care a fost introdus pe teren când eram conduși cu 2 la 0. După o accidentare care l-a ținut departe de volei mai bine de două luni, Ionuț a făcut meciul care va intra în istorie pentru noi. Am revenit în joc și prin creativitate și un joc combinativ a pus în valoare trăgătorii Simovic, Borota, Lung, iar din setul III am văzut o speranță de victorie la Piatra Neamț. Au ajutat foarte mult centrii noștri Birău, Aleksic și Filip care au închis jocul pe fileu și din setul IV am pus presiune pe adversari și prin serviciile lui Simovic și Borota. A fost un meci pe care l-am trăit la intensitate maximă, de la agonie la extaz, în care am văzut dorință de victorie. Îi felicit pe băieți și vreau să amintesc tot lotul care a ajutat la acest parcurs în primul an din Divizia A și să sperăm că prin aportul Primăriei, Consiliului Local, dar și a iubitorilor de volei vor păstra acest standard de calitate mulți ani, a precizat Cristian Stepanescu pentru www.expressdebanat.ro.

Lotul Banatul Caransebeș a fost format din: căpitan Raul Oprișor universal, Milos Simovic universal adus în iarnă să ajute echipa, centrii Fabian Birău (care a jucat tot sezonul cu durere la braț), Todor Filip (care a avut un parcurs deosebit de bun în acest sezon), Vladan Aleksic (care a devenit tătic în aceste zile, foarte motivat să obținem victoria și să ajungă acasă cât mai repede la soție și băiețel), ridicătorii Ionuț Teleleu (care a adus plus de creativitate și calitate în joc) și Laurențiu Vânătoru (care a dus un retur de campionat singur din cauza accidentării lui Ionuț Teleleu) și trăgătorii secunzi Dan Borota (care și-a dovedit  experiența mai ales în apărare și serviciu), Nenad Sormaz (care a făcut un meci memorabil cu Dinamo), Emil Lung (care deși a avut două accidentări s-a recuperat pentru play out reușind un meci foarte bun la Piatra Neamț) și Sorin Schiez (care a ajutat foarte mult echipa în meciurile din play out). Lor li se alătură Florin Balica, Sergio Diaconescu și Alex Trica.

„Tuturor le mulțumesc pentru efortul depus”, a declarat președintele Volei Club Banatul Caransebeș, Cristian Stepanescu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/