Mult aşteptata şedinţă a CSAT, cerută de Victor Ponta, a avut loc la data stabilită şi s-a desfăşurat în prezenţa lui Băsescu Traian. S-au discutat...
Edilul-șef al stațiunii de pe Cerna i-a făcut recent o vizită vicepremierului Liviu Dragnea, însoțit de parlamentarul de Caraș-Severin, Ion Mocioalcă, vicepreședinte al PSD. Alături...
Anul 2014 aduce două scrutinuri electorale pentru români și, cel mai probabil, un referendum. Startul va fi dat de alegerile europarlamentare, a căror dată este...
Un parlamentar conservator a fost prins în flagrant în timp ce lua şpagă trei mii de lei de la unul care dorea să rămână în...
PDL Caraș-Severin și-a ales astăzi noile nume care se vor afla la cârma partidului la nivel județean. Dintre rezultatele voturilor puse astăzi în joc, cel...
Membrii PDL s-au întrunit astăzi la Sala Lira, să își aleagă liderii de la nivelul municipiului Reșița. Dacă în perioada în care partidul se afla...
Legea introdusă în această dimineață în Camera Deputaților, privind grațierea infractorilor condamnați la închisoare, creează controverse, dar și suspiciuni în rândul cetățeanului de rând, care...
Băsescu Traian a început campania electorală. Evident, întâi merge la cumpărături şi a căutat răspunsuri la întrebarea unor ziarişti. S-a arătat bucuros că a găsit...
Discuțiile pe tema bugetului sunt în atenția liderilor politici, după ce PDL a aruncat critici dure asupra modului în care a fost structurat. Liberalul Horia...
Guvernul își asumă Legea descentralizării în Parlament, aspect contestat de democrat-liberalii aflați în opoziție. La polul opus, liderii USL atrag atenția că actul normativ este...
În lupta pentru prezidențiale, membrii PDL din Regiunea de Vest au avut de ales între doi candidați: Gheorghe Falcă și Cătălin Predoiu. În urma alegerilor...
Membrii PDL din vestul țării s-au adunat la Reșița înainte de alegeri pentru a asculta proiectele celor doi candidați la prezidențiale. Gheorghe Falcă și Cătălin...
Deci. Acest început cu o expresie concluzivă vrea să spună că PSD-ul şi-a atins scopul. În Senat are majoritatea şi i se rupe de liberali...
Repetatele sesizări ale PDL-ului pentru neregulile din Consiliul Local Pojejena au avut răsunet. În următoarea ședință de consiliu se va vota încetarea mandatului celor trei...
Tot mai multe cazuri de viol și pedofilie i-au pus pe jar pe mai marii de la centru. Dacă până acum s-a vorbit la stadiul...
Criza financiară din întreaga țară și dispariția rând pe rând a societăților private au determinat opoziția să ceară măsuri pentru salvarea puținilor privați ce mai...
Cei trei consilieri locali din Pojejena, dintre care unul viceprimar, care au fost excluși din PDL nu vor să renunțe la posturile lor în cadrul...
Pentru azi, am o tentaţie perversă. Anume, aceea de a vorbi despre dreapta. Despre dreapta pe eşichierul politic românesc. Întâi, am zice, e PDL-ul lui...
PDL-istul care ocupă de scurt timp funcția de vicepreședinte al partidului pe Caraș-Severin, Alain Rus, a încercat astăzi să aducă o serie de critici la...
Cine spune că în România lucrurile nu merg? Numai răuvoitorii. Cei care vor să fim în continuare coada Europei, dar nu ţine. Viaţa dovedeşte că...
Înainte de începerea anului școlar, partidul aflat în opoziție acuză actuala guvernare de problemele pe care le suferă învățământul și care nu au fost rezolvate...
Condamnat la patru ani de închisoare pentru luare de mită, fostul primar al oraşului Oţelu Roşu este cercetat într-un nou dosar, în care riscă o...
Președintele interimar al Partidului Democrat-Liberal Caraș-Severin, deputatul Valeria Schelean, se declară mulțumit de faptul că până în această toamnă organizațiile locale vor încheia capitolul reorganizare....
Marţi seara, românii au fost mulţumiţi. Echipa de fotbal Steaua Bucureşti a scos un rezultat de 2 la 2 şi s-a calificat într-una din grupele...
Atacurile lansate de democrat-liberalul Elena Udrea nu au rămas fără ecou în rândul liderilor politici ai USL. Asta, mai ales că afirmațiile haotice ale liderului...
Pe arii restrânse vor fi ploi izolate. Anunţ care începe să te scoată din sărite. Atât de des auzi asemenea vorbe, că îţi vine să...
Dacă tot au vacanță de la Parlament, deputații și senatorii cărășeni și-au făcut planuri pentru modul în care își petrec vacanța. Pentru mulți dintre ei,...
Partidul Democrat Liberal, amărât şi aproape dispărut, a mai primit un şut la ţurloaie. Instanţa l-a obligat la plata către cantautorul Dan Helciug a sumei...
De membri importanţi ai PDL nu mai auzisem cam de mult. Ce e aia că s-au retras din Comisia de revizuire a Constituţiei? Cu siguranţă...
Secțiile de votare din localitate s-au deschis la ora 7.00, iar procesul electoral s-a derulat în liniște până în acest moment. UPDATE 22.39 – Biroul...
Lucrările comisiei convocate de PDL la Oravița au fost deturnate de un real scandal politic, generat de completarea unei hârtii. În timp ce deputatul Valeria...
Membri la vârf ai PDL s-au apucat serios de reconstrucția partidului în Caraș-Severin. Vizita lui Gheorghe Flutur din această săptămână este urmată de lucrările Comisiei...