,,Bugetul pe 2014 este unul al investițiilor!”

Discuțiile pe tema bugetului sunt în atenția liderilor politici, după ce PDL a aruncat critici dure asupra modului în care a fost structurat. Liberalul Horia Irimia a detaliat pentru Express de Banat rațiunea colegilor săi din Uniunea Social Liberală și a lămurit câteva aspecte ale bugetului pe 2014.

Aflat la Reșița, Horia Irimia, numit recent secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, a făcut câteva comentarii referitoare la finanțarea pe anul viitor.

,,Bugetul pe 2014 este unul al investițiilor. Stimularea creșterii economice este principalul obiectiv al politicii bugetare în 2014, susținut prin creşterea investiţiilor publice. Cheltuielile destinate investiţiilor reprezintă 39,8 miliarde lei, cu 3,6 miliarde mai mult ca în anul 2013, ceea ce înseamnă 6% din PIB”, explică secretarul de stat.

În plus, liderii USL consideră că este foarte important să finanțeze proiecte de dezvoltare a comunităților locale: alimentări cu apă și canalizări, drumuri și străzi, infrastructura locală. „Cetățenii aceste lucruri le așteaptă de la aleșii locali, de la Guvern“, susține liberalul.

Atac la PDL

Mi se par total ipocrite comentariile privitoare la bugetul alocat Ministerului Dezvoltării Regionale. Pe vremea guvernului Boc – Udrea, ministerul condus pe atunci de Elena Udrea avea o alocare mai mare decât cea din bugetul pe 2014. În vremurile acelea, când era și recesiune economică,  s-au deschis peste 4.000 de șantiere în mod propagandistic, care apoi nu au mai avut finanțare corespunzătoare”, a subliniat Horia Irimia.

banner 970 x 250

Comments

  1. ALEXANDRU NEMOIANU says:

    Si ma rog frumos cine conducea Caras Severinul sub administratia Boc-Udrea/Nu acelasi penibil Frunzaverde?