PDL atacă edilul-șef al PSD!

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Lucrările comisiei convocate de PDL la Oravița au fost deturnate de un real scandal politic, generat de completarea unei hârtii. În timp ce deputatul Valeria Schelean îl acuză pe primar că respectă cu totul alte interese decât cele publice, acesta îi reproșează că legea trebuie respectată de toată lumea.

Membrii la vârf ai PDL au anunțat încă de săptămâna trecută faptul că lucrările Comisiei de Dezvoltare Locală vor avea loc în clădirea Teatrului Mihai Eminescu din Oravița. Cu toate acestea, locația s-a schimbat pe ultima sută de metri, iar deputatul Valeria Schelean a prezentat motivele în cadrul unei conferințe de presă: Am avut o solicitare către primarul oraşului Oraviţa, dumnealui ne-a şi permis accesul în acest teatru, ca să vedem dacă se potriveşte pentru evenimentul de astăzi. Ne-a plăcut, am vrut să ne întâlnim acolo pentru că ne-am dorit să promovăm acest oraş, e o locație de vis la Teatrul Mihai Eminescu. Din păcate însă, pe parcursul ultimei săptămâni, domnul primar s-a răzgândit. Dânsul are o culoare politică diferită de noi, după cum știți este primar PSD. A început să ne condiționeze închirierea acestei săli de așa zise interese comerciale personale, el fiind proprietarul unui hotel în orașul Oravița și ni s-a cerut să închiriem și să rezervăm, practic, tot ce înseamnă cazare în hotelul dânsului. Am spus că suntem de acord să asigurăm cazarea pentru cei care ar fi avut nevoie la hotelul domnului primar, dacă aceasta este condiţia să ne desfăşurăm lucrările la teatru”, a declarat deputatul PDL.

Aceasta a mai adăugat că democrat-liberalii ar fi fost dispuși să facă și acest târg, dar primarul nu ar mai fi fost de acord nici sub această formă. „Cu jumătate de oră înainte de începerea lucrărilor noastre, domnul primar m-a sunat personal și mi-a spus că ar fi dispus să ne dea sala. Era imposibil însă să mai putem schimba ceva. Toți invitații erau deja direcționați spre o altă locație. Ne pare sincer rău că există primari care gândesc astfel și nu gândesc în interesul comunității pe care o conduc și o reprezintă”, a precizat Valeria Schelean. ,,A fost o atitudine neinspirată, pentru că astăzi au fost aici oameni din toată ţara şi eu cred că interesul unui primar este să-şi promoveze zona. A fost cel puţin neinspirată, dacă nu neelegantă atitudinea de refuz a celor de aici”, a declarat Gheorghe Flutur. Deputatul Alin Popoviciu a oferit şi alte amănunte legate de acest scandal. ,,Eu am vorbit cu domnul Mocioalcă, deoarece domnul primar îmi transmitea că el îşi doreşte, numai că nu îl lasă partidul. Atunci l-am sunat pe domnul Mocioalcă, care mi-a spus că nu are nici cea mai mică problemă, că ne putem desfăşura activitatea fără nicio problemă în teatrul respectiv. Mi-a spus textual: dacă primarul din Oraviţa are vreo problemă, te rog frumos să mă sune pe mine. I-am transmis acest lucru, moment în care dânsul s-a supărat foarte tare şi mi-a spus că nu ascultă de nimeni de la partid”, a spus parlamentarul.

,,Legea trebuie respectată”    

1000x100 (4)

În ce îl privește pe edilul-șef al orașului Oravița, Dumitru Ursu, acesta explică faptul că ar fi fost foarte ușor și benefic tuturor să închirieze sala teatrului pentru derularea acțiunii PDL, dar totul trebuie făcut legal. În plus, dezminte acuzele pe care i le aduce deputatul.

„PDL nu a depus nicio cerere la registratură. Este un atac politic și le solicit public să își ceară scuze pentru asta! Cum să fi dat curs unei cerințe, dacă nu există o bază legală pentru ea?!  Acestea sunt jocurile pedeliste murdare, prin care încearcă să îmi denigreze imaginea. Le reamintesc faptul că vorbim aici despre o instituție publică, iar regulile trebuie respectate de toată lumea, fără excepție. M-aș fi bucurat să meargă la Teatrul Mihai Eminescu, pentru că orice personalitate ne vizitează povestește mai departe despre frumusețea zonei și, în special, a obiectivului pe care ei ar fi trebuit să îl închirieze în baza unei cereri scrise.  Sunt mai nou în politică, dar am înțeles că doamna Schelean la fel.  Din păcate, mizeria politică a ademenit-o mai tare decât corectitudinea!”, a declarat primarul pentru Express de Banat.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/