Sute de cărășeni s-au înghesuit aseară în fața scenei de la malul Dunării pentru a „gusta” din acordurile aduse tocmai din Serbia de Topalko. Prima...
Clădirea corpului vechi al Școlii Gimnaziale „Romul Ladea” din Oravița va fi reabilitată până la începutul noului an școlar. Astfel, micuții vor păși în noul...
Sărbătoarea Maicii Domnului adună toți creștinii la biserică în fiecare zi de 15 august. Cu multiple semnificații teologice și spirituale, însăşi icoana reprezentativă pentru această...
Manifestările religioase și cuturale organizate pentru acest weekend i-au pus atât pe polițiștii, cât și pe jandarmii cărășeni pe baricade. Cazurile cu valurile de credincioși...
Cele 35 de grade Celsius de afară sunt mic copil pe lângă temperatura incendiară, la propriu, din mijloacele de transport cu care reșițenii sunt obligați...
Caraș-Severinul se încadrează printre primele zece județe cu cel mai mare număr de bugetari, imediat după județe precum Sălaj, Harghita sau Vaslui, conform unui top...
Pe agenda Serviciului de Urbanism al Primăriei Oravița au fost trecute o serie de investiții care vor scoate la lumină valorile vechi de sute de...
După două luni atipice pentru perioada verii, cărășenii au fost loviți pe neașteptate de ceea ce și-au dorit cel mai mult începând cu luna iunie....
Începutul verii a adus vești bune pentru Spitalul Județean din Reșița, dar și pentru pacienții nevoiți să-și cumpere fiecare pastilă care trebuia administrată. Medicamente în...
După refacerea planului de investiții pentru anul în curs, reabilitarea drumurilor din municipiul Caransebeș a trecut pe loc secund în fața lucrărilor absolut necesare. Municipalitatea...
Ca și în cazul primarului Verindeanu din comuna Prigor, mutat cu forța de pe funcția de conducere, și edilul-șef de la Zăvoi se încăpățânează să...
Muzeul din Caransebeș are planuri mari pentru Parcul Arheologic Tibiscum de la Jupa. În urma ultimei descoperiri la cel mai important șantier de arheologie din...
Noaptea trecută neatenția a mai făcut o victimă pe una dintre străzile din Caransebeș. Un bărbat a fost rănit grav, fiind transportat de urgență la...
Motivarea instanței referitor la controversatul caz al crimei de la Riviera scoate la lumină aspecte mai puțin cunoscute despre modul în care familia victimei Abel Apostol...
Weekendul care tocmai s-a încheiat a adus la Vărădia prima ediție a Cupei Carp4Fun la individual, unde sportivii s-au întrecut timp de 48 de ore...
Cea de-a doua ediție a Festivalului Pompierilor s-a consumat la acest sfârșit de săptămână la Brebu Nou. Străinii, legați de localitatea cărășeană prin bunicii sau...
Un număr de 27 de ceaune pline de ciorbă de pește au clocotit la foc de lemne în acest sfârșit de săptămână, la concursul celor...
Criza financiară le dă din nou bătăi de cap autorităților locale din Valea Bistrei. Cu investițiile ținute în loc și salariile plătite doar pe jumătate,...
Reșița și-a meritat cu adevărat titlul de municipiu cu zeci de ani în urmă. Într-o înflorire generală pe vremea bunicilor, orașul a apus în liniște,...
Direcția de Administrare a Domeniului Public și Privat în parteneriat cu Clubul Turistic Banatia și Organizația Turistică Pancevo au pus la cale un nou program...
Reprezentanţa Comisiei Europene în România în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naționale au derulat în anul școlar 2013-2014 a IV-a ediţie a Campaniei de informare şi...
Liniștea din poienile comunei cărășene Șopotu Nou va fi spulberată odată cu apusul soarelui, și asta pentru că cele mai psihedelice acorduri și ritmuri techno...
Începutul lunii august aduce pe scena de pe Valea Bistrei un show incendiar, unde atmosfera va fi întreținută de nume mari ale showbizului românesc. Pe...
Cei mai mulți pensionari din județ abia reușesc să trăiască de pe o zi pe alta, cu pensii minuscule. Cu toate acestea, topul pensiilor fruntașe...
Din data de 18 august, Caransebeșul se va transforma din nou într-un șantier general, odată cu demararea lucrărilor de canalizare. Pentru că pe agenda autorităților...
Pasărea Colibri a epuizat deja toate locurile de cazare din Gărâna. Astfel, iubitorii de folk care s-au trezit în ultima clipă că vor să asculte acordurile...
Utilajele Primăriei din Reșița au călcat în picioare unul dintre chioșcurile instalate de ani buni peste drum de stația 7 Noiembrie din Lunca Pomostului. Aproape...