Oficialii DADPP vor lua la pas județul pe un traseu amplu de promovare. Vezi ce prevede noul proiect axat pe revitalizarea turismului!

Direcția de Administrare a Domeniului Public și Privat în parteneriat cu Clubul Turistic Banatia și Organizația Turistică Pancevo au pus la cale un nou program prin care potențialul turistic cărășean să reintre în lumina reflectoarelor.

Este vorba despre Ruta Turistică Urban RO 3 organizată ca activitate în cadrul Proiectului „Măsuri Efective pentru promovarea turismului în Banat”. După cum îi spune și numele, noul program presupune mai multe vizite în teritoriu la cele mai căutate și importante obiective turistice din județ, pentru a analiza lipsurile zonelor, dar mai ales pentru a evidenția frumusețea acelor locuri.

Proiectul la sânul căruia a luat naștere Ruta Turistică Urban RO3 este finanțat prin programul IPA de Cooperare Transfrontalieră România-Republica Serbia.

În cadrul acestei rute vor fi vizitate cele mai căutate obiective turistice de pe traseul care pleacă de la Reșița spre Caransebeș, Oțelu Roșu, Anina, Oravița, Moldova Nouă cu retur pe partea Orșova, Băile Herculane, Caransebeș și întoarcere la Reșița.

Organizatorii au gândit această serie de activități pentru a defini rutele turistice cărășene împreună cu reprezentanți ai agențiilor de turism, oameni de presă și operatori din domeniul turismului tocmai pentru a identifica noi oportunități de dezvoltare în domeniul turismului.

Mai mult decât atât, prin intermediul acestui program reprezentanții din România și Serbia au ocazia de a crea noi legături strânse între cele două țări.

Programul Ruta Turistică Urban RO 3 se va întinde pe șase zile din data de 9 august și până în data de 14 august. Fiecare zi de pe agenda programului va cuprinde vizitarea a cel puțin două locații din cele prevăzute în traseu.

Foto: Cristian Floare

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/