Listele PNL Caraș-Severin pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie s-au modificat aseară târziu, în condițiile în care doctorul Jaro Marșalic a anunțat că îi e...
Primarul Reşiţei, Nelu Popa, s-a întors entuziasmat din vizita pe care a făcut-o la Bruxelles şi în Luxemburg, unde a găsit doar uşi deschise pentru...
Muncitorul Reșița se numără printre cele 20 de echipe participante în sezonul 2016-2017 al Campionatului de tineret U19 la futsal. Întrecerea se află la acea...
Întrebată de reporterii Express de Banat care este cauza pentru care încă nu a cerut Comisiei Europene ştergerea datoriilor istorice ale UCM Reşiţa, AAAS ne-a...
Ales de aproape 60 la sută dintre orăvițenii care s-au prezentat în 5 iunie la urne, Dumitru Ursu cere finanțare europeană pentru un proiect cu...
Discuțiile din biroul edilului-șef au degenerat atât de tare încât organele de cercetare penală au întocmit două dosare penale! Primul, pentru infracțiunile de ultraj şi...
Una dintre cele mai reprezentative structuri sportive din județul Caraș-Severin a adresat o scrisoare deschisă Federației Române de Handbal, prin intermediul unei rețele de socializare....
În prima etapă a noului sezon, gugulanii au întâlnit în deplasare pe Tricolorul Ploiești. Deși s-a jucat la intensitate maximă, meciul a fost pierdut de...
„Alina Gorghiu are minte politică cât un copilaş de grădiniţă, nu mă pot certa cu un copil”, a spus preşedintele PMP, Traian Băsescu, înainte de...
Prim-vicepreședintele ALDE Caraș-Severin, primarul comunei Ciclova Română, Gheorghe Puiu Percea, critică în termeni duri și foarte duri guvernul de tehnocrați condus de Dacian Cioloș! Discuția...
În etapa a șaptea a Ligii I de futsal, Muncitorul Reșița a scăpat printre degete o victorie care la un moment dat îi stătea la...
Organismul de Luptă Antifraudă al Comisiei Europene, instituție independentă care își programează și coordonează singură acțiunile de control, e cu ochii pe Vama Naidăș! După...
● NICI-NICIUL, PE DOS. Primarul PNL Nelu Popa deschide Reşiţa pentru PSD. După ce a obţinut promisiunea unei vizite din partea vicepremierului PSD Vasile Dîncu,...
Handbalistele de la Universitatea Reșița se mențin în fruntea clasamentului Diviziei A, Seria B, și după etapa a patra. Studentele au învins duminică pe Extrem...
Dacă vrei să pierzi din grăsimea abdominală, cel mai bun lucru pe care îl poți face este să mănânci mai sănătos și să faci mai...
Prima zi a Târgului de Toamnă de la Oravița, eveniment organizat de către Primăria Oravița, Camera Agricolă și Casa de Cultură „George Motoia-Craiu”, a fost...
Aproximativ 40 de producători s-au făloșit ieri, la Băile Herculane, cu produse care mai de care, satisfăcând poftele localnicilor, turiștilor, invitaților, dar și politicienilor care...
Președintele Comisiei pentru apărare din Camera Deputaților, Ion Mocioalcă, a deschis lucrările forumului „Controlul civil asupra serviciilor de intelligence 2016-2026: provocări și alternative”, punctând în...
În etapa a șaptea a Ligii I de futsal, Muncitorul Reșița întâlnește astăzi, de la ora 17:00, pe Dunărea Călărași. Reșițenii caută al doilea succes...
Nou-promovata în Liga a III-a de fotbal, CSM Reșița a reușit sâmbătă a treia victorie externă în actuala ediție de campionat. Elevii lui Leontin Doană...
Eliminați prematur din Cupa României, gugulanii se concentrează acum asupra noii ediții de campionat, care debutează în weekend. Echipa lui Răzvan Parpală începe Divizia A1...
Instalarea lui Adrian Mutu în funcția de manager general al clubului Dinamo București l-a readus în discuții în anturajul „câinilor roșii” și pe reșițeanul Cristi...
Doar patru ani a rezistat să funcţioneze Universitatea „Eftimie Murgu“ Reşiţa structurată pe trei facultăţi. În prezent, se încearcă supravieţuirea cu două, în aceşti ultimi...
În etapa a șaptea a Ligii a III-a de fotbal, Seria a IV-a, CSM Reșița joacă astăzi, de la ora 15:00, în deplasare cu UTA...
Staţiunea Băile Herculane găzduieşte sâmbătă prima ediţie a Târgului de produse tradiţionale, o continuare a Festivalului Răchiei care a avut mai multe ediţii în staţiune....
Ionuţ Chisăliţă a fost votat de Comitetul Executiv Judeţean al PSD Caraş-Severin pentru primul loc pe lista de la Senat, singurul considerat eligibil, iar deputatul...
Primele informații care au răsuflat din sediul PSD Caraș-Severin anunță surprize de proporții în ceea ce-i privește pe candidații social-democrați la alegerile parlamentare! Neoficial, la...
HC Adrian Petrea Reșița nu-și găsește cadența în campionat și după eșecul de pe teren propriu în fața Stelei rămâne în subsolul clasamentului. Antrenorul Adrian...
Prim-vicepreședintele ALDE Caraș-Severin, primarul comunei Ciclova Română, Gheorghe Puiu Percea, a trimis săgeți otrăvite către actuala conducere a Consiliului Județean și și-a manifestat regretul că...