Iulius Town Timișoara va deveni, timp de trei săptămâni, locul preferat de întâlnire al micilor artiști, acolo unde aceștia își vor putea demonstra talentele și...
Doi copii, de 14 și 15 ani, sunt căutați de polițiștii din Timiș, după ce au plecat din centrele în care se aflau și nu...
României nu îi pasă de viitorul ei. Așa arată ultimul raport realizat de Organizația Salvați Copiii România și Avocatul Poporului privind situația socio-economică și drepturile...
Administrația locală lugojeană uită să betoneze câțiva metri pătrați în fața Școlii Numărul 2, pentru a ușura drumul elevilor către unitatea de învățământ. Şcoala Gimnazială...
Clădirile Taberei Cornet din Nădrag își vor schimba înfățișarea și peste câteva luni vor fi gata să primească vizitatorii. Locul de agrement a fost concesionat...
Medicii din Timișoara doresc să facă din nou, după o întrerupere de mai mulți ani, operații pe cord la copii la Institutul de Boli Cardio-Vasculare...
Prima ediție a serenadei urbane Timișoara Guitar Meeting s-a încheiat cu succes. Sute de persoane s-au adunat în piața Sfântul Gheorghe de unde au răsunat...
Hepatita A/B, oreionul, varicela, scarlatina, rujeola, rubeola sau viroza sunt o parte din bolile pe care copiii „și le fac cadou” unul altuia prin simplul...
Festivalul Flight a strâns zeci de mii de persoane în cele trei zile ale primei sale ediții. Muzica, arta și tehnologia s-au împletit pe Aerodromul...
Campania inițiată de Poliția Română, împreună cu Lidl s-a dovedit a fi un succes în rândul micuților din Caraș-Severin. Zeci de copii au ascultat cu...
Zeci de actori păpușari și 21 de spectacole pentru toate vârstele au fost pregătite pentru cea de-a IV-a ediție a Festivalului „Sub bagheta lui Merlin”....
Vârstnicii și copiii sunt cei mai predispuși la deshidratate. O spun specialiștii care explică faptul că aceștia fac față mult mai greu pierderilor de apă...
Gândit cândva ca un loc de relaxare și petrecere a timpului liber, micul parc din Potcoava Unic seamănă în prezent cu o junglă unde supremația...
Fetele din cadrul Centrului de Plasament Gavojdia, dar și câțiva băieți așteaptă cu mult entuziasm să participe săptămânal la ora de zumba. Activitatea are loc...
O fi fiind din pronunțare sau din tehnoredactare? Până să aflăm încotro se îndreaptă vina, ne putem juca liniștiți de-a prezumția. În orice caz, eu...
Serviciul Creșe, subordonat Direcției de Asistență Socială Comunitară Lugoj, aduce în atenția părinților că perioada de depunere a dosarelor pentru înscrierea copiilor pentru anul școlar...
O fetiță de doar 8 ani din Reșița are nevoie disperată de ajutor. Teodora a fost diagnosticată cu o boală necruțătoare, iar colegii ei au...
Zi specială pentru copiii înscriși la centrele de zi din Reșița. Aceștia vor participa la Cupa Reșița la înot, competiție care va avea loc la...
Culori, veselie, flori frumoase, spectacole, dulciuri pe toate gusturile – ingredientele Târgului de Primăvară care se va deschide mâine la Reșița pentru cei mici, dar...
Început cu nemulțumiri al ședinței de Consiliu Local Timișoara din Săptămâna Patimilor. Mai mulți copii, însoțiți de mamele lor, dar și de un bunic, au...
Cele mai frumoase povești se vor spune la Caransebeș, și nu în campania politică pentru alegerile europarlamentare, ci de către copii, într-un cadru organizat, în...
Rolul fiecărui părinte este de a-și ghida copilul în viață, de a-l educa și de a-i oferi sprijin pentru a putea face față tuturor obstacolelor....
Ansamblul „Doina Banatului” din municipiul Caransebeș a participat, la sfârșitul săptămânii, la un festival concurs de interpretare dedicat copiilor, în Oltenia, de unde s-a întors...
Pe Muntele Mic s-a încheiat sezonul V al taberei „Zâmbete pe schiuri”, o acțiune din suflet pentru suflete tinere, cu probleme, care și-au depășit limitele...
Poezia, dansul și satira au reprezentat esențele tari în cadrul evenimentului organizat, cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului, la Casa de Cultură Moldova Nouă, motiv...
Există o vorbă în popor care spune că „prevenția este mai bună decât tratarea”. Însă, cum teoria e teorie, practica se dovedește a fi întotdeauna...
Sala Polivalentă „Victoria” din municipiul Caransebeș a găzduit, la sfârșitul săptămânii, a III-a ediție a competiției amicale de fotbal „Turneul Campionilor”, o acțiune organizată de...
Bullying-ul – este un comportament ostil sau de excludere, de umilire și de luare în derâdere a cuiva. Cel mai clar se vede prin acte de...
Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Alexandru Roșca” din Lugoj beneficiază de un corp nou de clădirea, de un microbuz, dar și de materiale didactice noi. Totul s-a...
Proverbul „după faptă și răsplată” s-a adeverit în cazul copiilor Centrului de Tineret din orașul de la malul Dunării. Astfel, cu bănuții strânși de la...
Moș Crăciun, deși bătrân, a știut întotdeauna să se adapteze la tot ce e nou, mai cu seamă atunci când vine vorba de copiii din...
Venirea lui Moș Crăciun…. Unul dintre cele mai așteptate momente din an, în special de copii. În acest sens, atât cei mici cât și cei...