„Ignorarea situației copiilor se transformă într-un risc strategic de țară!”

1000x100 Cuib de vise 1000x100

României nu îi pasă de viitorul ei. Așa arată ultimul raport realizat de Organizația Salvați Copiii România și Avocatul Poporului privind situația socio-economică și drepturile copiilor. În ultimii ani, condițiile de viață nu s-au îmbunătățit, deși mai multe guvernări și-au asumat acest obiectiv.

Faptul că în toate clasamentele europene România este pe ultimul loc nu mai este un lucru surprinzător. În ultimii zece ani nu s-au făcut progrese semnificative în privința ratei mortalității infantile, protecţiei împotriva violenţei, combaterii sărăciei sau a sistemului de protecţie. Sunt zero progrese în educație, protecţie medicală, protecţia copiilor cu dizabilităţi. Liberalul Marilen Pirtea denunță lipsa de interes a României față de situația copiilor.

„Raportul redactat de Organizația Salvați Copiii România arată faptul că 21,5% dintre copiii români trăiesc în deprivare materială severă. Dea mai ridicată rată din UE, care înregistrează o medie este de 5,9% pe acest indicator. Peste 32% trăiesc sub pragul de sărăcie (procent ce include persoanele ale căror venituri sunt mai mici de cota de 60% din venitul mediu la nivel naţional, echivalând cu un venit de sub 616 lei/persoană/lună, incluzând prestaţiile sociale), 1 din 3 copii trăind sub pragul sărăciei” precizează deputatul Marilen Pirtea.

Suntem pe primul loc în UE la mortalitate în rândul copiilor. 61 de decese la 100.000 de copii, în timp ce media europeană este la 31. În anul școlar 2017-2018 s-au înregistrat cu 350.000 mai puțini copii decât în anul 2009-2010, atât din cauza migrației cât și a diferențelor de infrastructură școlară dintre rural și urban. Abandonul școlar din rural este dublu față de cel din urban. Pe anul școlar 2016-2017, la nivelul primar și la cel gimnazial s-a înregistrat o rată a abandonului de 1.1% în urban și 2.3% în rural. Copiii sunt victime ale abuzului și neglijării, cu 15.000 de cazuri raportate de Direcții Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului în 2018. Numărul real este mult mai mare pentru că nu toate cazurile sunt raportate către instituțiile oficiale. Neșcolarizarea în rândul copiilor cu dizabilități este de 7 ori mai mare decât în rândul populației generale. Din 65.731 de copii cu dizabilități, peste 6.000 nu sunt înscriși în nicio formă de învățământ.

STPT job 1000x200

Deputatul Marilen Pirtea consideră că datele prezentate sunt un risc strategic de țară. Guvernul liberal este obligat să ia acest raport în calcul pentru alocările bugetare și proiectele guvernamentale viitoare.

„În condițiile în care sporul natural demografic este negativ, cohortele anuale de nou-născuți fiind tot mai reduse numeric, periclitarea condițiilor normale de viață, educație și sănătate a copiilor se constituie într-un risc strategic de țară, pe care suntem obligați să-l luăm în calcul pentru alocările bugetare și proiectele de guvernare, măcar de acum înainte” încheie liberalul Marilen Pirtea.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/