Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest pregătește o serie de evenimente pentru bănățeni luna aceasta. Astfel, inovatori din șapte țări europene se întâlnesc în decembrie...
Asociația Agențiilor pentru Dezvoltare Regională din România – ROREG – a contractat un proiect în valoare de 3,3 milioane de euro pentru sprijinirea autorităților locale...
Vestul rămâne o regiune prosperă, iar dezvoltarea continuă. Timișul absoarbe fonduri europene prin Programul Operațional Regional 2014-2020, iar astfel, se susține proiecte de importanță majoră...
Copiii cu dizabilități din județul Timiș vor beneficia de condiții mult mai bune în curând. La Timișoara va apărea un nou centru de zi pentru...
Proiectul cu care s-a lăudat atâta rectorul și mai apoi președintele Senatului Universității „Eftimie Murgu”, Doina Frunzăverde, e declarat ratat de către Agenția pentru Dezvoltare...
Pentru a veni în sprijinul potențialilor beneficiari, Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operațional Regional 2014-2020, a organizat un...
Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest este parte a unui nou proiect care vizează industria 4.o, alături de alte șapte țări europene. Proiectul țintește către o...
La peste două secole de la înființare (1817), primul teatru din România, poziționat geografic în zona Văii Carașului, e gata să sufere cea mai puternică...
Trei companii importante din Belgia vor veni luna aceasta la Timișoara pentru a căuta parteneri de afaceri. Vizita va avea loc cu ocazia unei misiuni...
Directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest, Sorin Maxim, va conduce și de acum încolo asociația din care fac parte toate instituțiile de acest...
Două proiecte importante vor fi implementate de Primăria Timișoara. Calea Bogdăneștilor va fi adusă la standarde europene și continuă modernizarea flotei de tramvaie. Marți a...
Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a anunțat deschiderea celui de-al doilea apel pentru finanțări nerambursabile pentru IMM-uri. Banii se dau prin Programul Operațional Regional...
Peste 30 de participanți din șapte țări europene se vor reuni la Timișoara, în cadrul unei conferințe internaționale organizată de ADR Vest, care marchează finalizarea...
Companiile din Regiunea de Vest care au în plan dezvoltarea de afaceri în China sau doresc să inițieze relații cu această țară și sunt interesate...
Consiliul Regional pentru Dezvoltare Vest s-a întrunit la Deva pentru a-și alege noua conducere, dar nu numai. S-a discutat și despre implementarea Programului Operațional Regional...
Regiunea Vest pune la dispoziție peste 10 milioane de euro pentru proiectele microîntreprinderilor. Firmele cu mai puțin de 9 angajați care doresc să construiască, să...
Cofinanțările și cheltuielile neeligibile imposibil de suportat din bugetul local au obligat administrația locală de la Dunăre să renunțe la implementarea unor proiecte finanțate din...
Se redă strălucirea celui mai vechi teatru din România, o adevărată bijuterie arhitectonică, copia fidelă a teatrului vechi al Vienei! Mare parte din numărul turiștilor...
Într-un oraș cu multiple probleme și cu puțini bani, primarul Eugen Cismăneanțu a făcut din atragerea fondurilor europene o prioritate, iar socotelile au început să-i...
Un nou contract de finanțare pentru reabilitarea termică a unui bloc din centrul Reșiței a fost semnat astăzi. Continuă astfel investițiile atât în confortul reșițenilor,...
Primarul Eugen Cismăneanțu și Sorin Maxim, directorul ADR Vest, și-au pus, astăzi, semnăturile pe contractul de finanțare cu o valoare de aproximativ 5 milioane de...
După tramvaiele reabilitate, Timișoara va avea în sfârșit și tramvaie noi! Primăria a semnat un contract cu Agenția de Dezvoltare Vest, primul dintr-o serie de...
Contractul semnat săptămâna trecută de primarul Reșiței cu directorul Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest pentru prima fază a proiectului de reintroducere a tramvaiului în municipiu...
Sorin Maxim, directorul Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest, a semnat, astăzi, cu primarul Reșiței, cel mai mare proiect pe mobilitate urbană încheiat de agenție în...
Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest va organiza joi un seminar online (webinar) referitor în principal la condițiile de accesare a fondurilor nerambursabile pentru microîntreprinderi, prin...
În zona de nord a Timișoarei, una în care dezvoltatorii imobiliari construiesc de zor, va apărea o creșă nouă, la standarde europene. Investiția va fi...
Nouă blocuri din Timișoara vor fi reabilitate termic. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest și Primăria Municipiului Timișoara au semnat astăzi contractele de finanțare pentru două...
Uniunea Europeană trimite 4,6 milioane de euro la Oravița pentru ca administrația locală să achiziționeze mijloace de transport public moderne și nepoluante, care vor circula...
Din cele trei proiecte depuse de către municipalitatea din Caransebeș la ADR pe apelurile SUERD la nivelul Regiunii Vest în cadrul POR 2014-2020, doar unul...
Microîntreprinderile pot solicita și în al doilea semestru al anului 2019 cofinanțare pentru proiecte de afaceri, după ce luni Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice...
Unul dintre cele mai interesante proiecte care va fi implementat în municipiul Caransebeș va uni istoria cu noutatea. Contractul de finanțare pentru punerea în valoare...
Investițiile de amploare la corpurile Universității de Vest din zona centrală a Timișoarei continuă. După ce instituția de învățământ superior a semnat contracte cu ADR...