Social-democrații au scos cifrele pe masă înainte de a pleca efectiv de la guvernare, astfel încât cărășenii să se convingă singuri cu cine e mai...
După ce Guvernul Dăncilă a fost dat jos, cei din PSD au precizat, sub o formă sau alta, că moțiunea a fost mai degrabă un...
Revenit de curând în PSD după ce a trecut pe la mai multe partide, inclusiv pe la Pro România, doctorul Gheorghe Jenar a aruncat pe...
Rectificarea bugetară făcută de Guvernul Dăncilă a trimis bani exact în primăriile care aveau nevoie pentru a putea funcționa, pentru ca persoanele cu handicap și...
Ion Mocioalcă bagă bățul prin gardul sediului PSD Caraș-Severin și totodată regretă că negocierile cu PNL pentru formarea Guvernului Orban nu s-au putut purta cu...
Mai devreme decât s-ar fi așteptat, liderul PNL a fost instalat la Palatul Victoria, fiind desemnat de către președintele Klaus Iohannis noul prim-ministru al României!...
Deputatul Luminița Jivan, președintele PSD Caraș-Severin, caracterizează în termeni duri mandatul de președinte al lui Klaus Iohannis și anticipează o victorie categorică a Vioricăi Dăncilă...
Toni Novăcescu ar putea intra din nou în competiție pentru fotoliul de primar al orașului Moldova Nouă, de data aceasta, sub sigla Pro România! Coordonatorul...
Liderul deputaților PSD, Alfred Simonis, a declarat că organizația de Tineret a PSD are nevoie de reconstrucție, de aceea a preluat interimar șefia filialei, după...
Am așteptat astăzi să iasă fum alb de la Cotroceni. N-a ieșit. Probabil, mai este nevoie de consultări. Cine să fie, cine să fie, pionul...
Social-democrații au transformat plenul CJ într-o adevărată tablă de șah pe care joacă mai degrabă singuri, în timp ce liberalii interpretează doar roluri de pioni,...
Campania electorală pentru prezidențiale este în toi, și, aproape inevitabil, apar și încălcări ale regulamentului strict pentru această perioadă. În Timișoara, este vorba despre un...
La scurt timp după ce senatorul Ionuț Chisăliță a anunțat că nu va vota noul guvern, șefa social-democraților cărășeni întărește spusele colegului său. Mai exact,...
Pacea e departe de a se instaura în zona politică din România. Orgoliile, piedicile și arătatul cu degetul rămân principalele îndeletniciri ale celor pe care...
Liderul PNL Caraș-Severin, Marcel Vela, și-a anunțat colegii că nu va fi ministru în viitorul Guvern PNL. Dat de unele instituții de presă ca posibil...
În contextul în care Guvernul PSD a fost demis prin moțiune de cenzură, puterea va fi preluată de partidele aflate până acum în opoziție. Firește,...
După succesul moțiunii de cenzură și căderea Guvernului condus de Viorica Dăncilă, liberalii s-au dezlănțuit în critici, cu un zâmbet de satisfacție în colțul gurii....
Lume multă și atmosferă optimistă la anunțarea candidaturii la alegerile prezidențiale a lui Klaus Iohannis duminică la Timișoara, Liberalii au umplut până la refuz Sala...
Cei din PSD vor să lase impresia că partidul nu a resimțit șocul căderii Guvernului Dăncilă. Nici filiala Timiș nu face excepție. Președintele Călin Dobra...
Nu vreau să fiu franțuzist și să invoc zăpezile de altă dată, dar parcă prea romantici se prefac a fi proeuropenii ce se cred miezul...
Nicolae Robu a avut un nou moment de sinceritate extremă la conferința de presă de vineri, de la sediul PNL Timiș. Primarul Timișoarei a povestit...
Primarii de Marga și Bucoșnița sunt deja istorie pentru PSD, iar trecerea lor la Pro România reprezintă astăzi o simplă formalitate. Președintele PSD Caraș-Severin, Luminița...
Președintele PSD Caraș-Severin, Luminița Jivan, a declarat, cu ocazia lansării candidaturii Vioricăi Dăncilă la prezidențiale, că liderul PSD a fost de la preluarea mandatului de...
Senatorul Ionuț Chisăliță dezminte că în sediul PSD Caraș-Severin s-ar fi complotat pentru schimbarea lui Silviu Hurduzeu din funcția de președinte al Consiliului Județean. Ion...
Șefa PSD Caraș-Severin, Luminița Jivan, îi transmite secretarului general Pro România, Ion Mocioalcă, să-și vadă de partidul său, social-democrații nefiind interesați să guverneze împreună România! ...
Ion Mocioalcă a fost astăzi la Cotroceni, la consultări cu președintele Klaus Iohannis, dar nu e niciun secret că discută de ceva vreme și cu destui...
Nicolae Robu a salutat moțiunea de cenzură care a dus la căderea Guvernului Dăncilă. Președintele PNL Timiș a spus că e nevoie ca puterea să...
Liderul PNL Caraș-Severin, senatorul Marcel Vela, e mai interesat de organizarea alegerilor parlamentare anticipate decât de un loc în cabinetul viitorului prim-ministru! Ludovic Orban a declarat...
Mare bucurie. A trecut moțiunea, a picat Dăncilă. Ura! Dar îmi inspiră mai degrabă un „ura și la gară”. De ce? Pentru că opoziția a...
Prăbușirea Guvernului Dăncilă i-ar putea aduce la masa negocierilor, față în față, pe Ion Mocioalcă și Luminița Jivan. Doar teoretic însă, secretarul general Pro România...
Liderul PMP Caraș-Severin, Ionuț Popovici, salută plecarea Guvernului PSD, în ciuda faptului că, la nivelul Consiliului Județean Caraș-Severin, funcționează încă o majoritate formată din cele...
Nicolae Robu e ținta multor ironii și, firește, de pe lista celor care se amuză de deciziile și de faptele excentricului primar al Timișoarei nu...
O propunere legislativă depusă de deputata neafiliată ar interzice liderilor din conducerea executivă a partidelor să fie și angajați ai formațiunilor pe care le conduc. Prevederea l-ar afecta și...
Ministrul Dezvoltării: 429 de localități ar putea fi comasate până în 2028

Grindeanu cere asumarea răspunderii Guvernului pentru reforma administrativ-teritorială
Dominic Fritz, atac la PSD: „Dezuserizați cât vreți. Și noi avem treabă”
Traian Băsescu: Stăpânul Guvernului va fi Grindeanu, dar nu direct!
Sorin Grindeanu acuză că Guvernul Bolojan a lăsat datorii de peste 30 de miliarde de lei

PSD acuză eșecul austerității lui Bolojan: Românii au fost chinuiți degeaba
Marilen Pirtea, eliberat din funcția de consilier onorific al premierului Bolojan
Guvernul Luca Niculescu a trecut de Parlament. România iese din criza politică!
„Nu există nicio grea moștenire!” Ilie Bolojan aduce acuzații dure la adresa PSD
Grindeanu: Guvernul Bolojan pleacă. Dar factura guvernării sale rămâne pe masa românilor
Premierul desemnat: „Suntem, poate, la sfârșitul unui ciclu istoric”. Principalele promisiuni
UDMR va susține Guvernul propus de Luca Niculescu. Ce condiții a impus Kelemen Hunor
Guvernul Niculescu. Lista miniștrilor și calendarul învestirii
Luca Niculescu depune azi programul de guvernare și lista miniștrilor. Când se votează
USR nu votează Guvernul Niculescu. Fritz cere întoarcerea „la oameni și la urne”
PSD intră la guvernare. Cine sunt cei 11 miniștri și ce vrea Grindeanu în schimb
Ultimatum de la Cotroceni. Nicușor Dan ar putea dizolva Parlamentul dacă Guvernul Niculescu pică
USR nu susține Guvernul Niculescu. Fritz: „Eu nu cred în miniștri independenți”
Bolojan anunță condițiile PNL pentru susținerea Guvernului Niculescu: Fără moțiune de cenzură

ANM anunță o răcire accentuată a vremii. Temperaturile scad și ploile persistă în mai multe regiuni
Mai multă presiune, mai puțini bani și teamă de concediere. Cum se simt angajații în 2026
Grindeanu respinge varianta unui guvern tehnocrat: Trebuie să existe o soluție politică asumată
Crin Antonescu critică desemnarea lui Luca Niculescu: Este irelevant din punct de vedere politic
USR pune condiții pentru susținerea lui Luca Niculescu. Spune nu unui guvern cu miniștri PSD
Luca Niculescu, desemnat de Nicușor Dan pentru funcția de premier
Bolojan, după consultările de la Cotroceni: Nu vom fi într-o guvernare cu PSD
Sorin Grindeanu: PSD a solicitat mandat de prim-ministru, iar propunerea sunt eu
PSD merge la Cotroceni cu propunerea Sorin Grindeanu. Manda: Este nevoie de o schimbare de direcție
Nicușor Dan, după verdictul Standard & Poor’s: Nu este un moment de relaxare

Ilie Bolojan, audiat de DNA în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Nicușor Dan trasează linia roșie pentru viitorul Guvern. Fără AUR la putere
Grindeanu: PSD este pregătit să construiască o alternativă la austeritate
Guvernul Mureșan a picat. Ce urmează și ce variante are Nicușor Dan
AUR boicotează audierile și votul de învestitură al Guvernului Mureșan: Asta ar însemna trădare
Grindeanu acuză o luptă pentru funcții în Guvernul Mureșan: Asta arată disperare
Siegfried Mureșan: Experți din PNL, USR și UDMR vor constitui baza echipei guvernamentale
Șoferii începători nu ar mai putea conduce mașini puternice în primii doi ani de permis
Călin Georgescu scapă de cătușe! Control judiciar pentru fostul candidat la prezidențiale!