Cele două localități din Valea Carașului se pregătesc intens pentru acest weekend, fiind primele care au anunțat deschiderea sezonului târgurilor de primăvară. Două evenimente cu...
După lucrările de reabilitare din cadrul Liceului Tehnologic „Mihai Novac”, al Liceului Teoretic „General Dragalina” și al Școlii Gimnaziale „Romul Ladea”, a venit și rândul...
Numărul locurilor de muncă vacante din Caraș-Severin a crescut la finalul acestei săptămâni la aproape 100, potrivit datelor furnizate de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei...
Secretarul general al Pro România, Ion Mocioalcă, taxează demersul inițiat de liberali, cu complicitatea social-democraților, prin care se urmărește schimbarea vicepreședintelui PMP al Consiliului Județean...
Încercarea de schimbare a vicepreședintelui PMP al Consiliului Județean Caraș-Severin a generat tensiuni uriașe în filialele județene PSD și PNL. Negocierile purtate în cerc restrâns...
„Fufa ta și mutul de la Oravița s-au întâlnit cu Vela!” Este mesajul care a făcut, ieri, din sediul PSD Caraș-Severin un adevărat butoi cu...
Alertă maximă pe peronul Gării Oravița din cauza flăcărilor uriașe care au făcut scrum cel puțin patru vagoane. N-au fost victime, reprezentanții CFR anunțând că...
Președintele Pro România, Victor Ponta, a șters pe jos în această seară cu Luminița Jivan, proaspătul lider PSD Caraș-Severin, pe care s-a făcut că nici...
Ți-e dor de fiori pe șira spinării? N-ai mai fost de multă vreme la un horror și ai vrea să petreci două ore de suspans...
Liberalii cărășeni s-au sucit după ce Ludovic Orban a aflat de blatul care s-a pus la cale cu PSD pentru debarcarea vicepreședintelui PMP al Consiliului...
Prezență cu mult peste așteptări în cinematografe la cel mai nou film al lui Iura Luncașu. „Faci sau taci” a fost vizionat de aproape 30.000...
38 de ore de curs intensiv susținut de specialiștii Harrison, în cadrul unui program de specializare autorizat de ANC, sunt suficiente atât ofertanților, cât și...
„SUPER-TUPEU: ROMSILVA recunoaște, public, că A DISTRUS Parcul Național Semenic – Cheile Carașului!“, anunță senatorul USR Mihai Goțiu, cu trimitere la un comunicat de presă...
Două orașe din Caraș-Severin nu dispun de nici măcar un loc de muncă vacant!, potrivit Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă. La polul opus,...
Liberalii cărășeni nu țin cont de directivele lui Ludovic Orban, care a interzis ferm orice alianță, fie ea și neoficială, cu PSD-ul și fac coadă...
România se oprește, astăzi, 15 minute, să ceară construcția de autostrăzi. Banatul Montan nu face excepție, deși, minciunile politicienilor din ultimii 20 de ani au...
Parlamentarii liberali de Caraș-Severin sunt entuziasmați de configurația listei pentru alegerile europarlamentare votată astăzi, cu majoritate covârșitoare. Jurnalistul Rareș Bogdan deschide lista PNL la alegerile...
Doi români au fost prinși de polițiștii de frontieră cărășeni în timp ce transportau nouă cetățeni din Iran și Irak, adulți, dar și minori. Cele...
PSD și PNL se au, mai nou, ca frații în Caraș-Severin, unde plănuiesc să schimbe vicepreședinții Consiliului Județean. Liberalii fac totuși opoziție, obligați de București,...
Strategul liberalilor reșițeni, Hadrian Popescu, a replicat în aceeași manieră ironică atacului lansat de senatorul PSD Ionuț Chisăliță la adresa sa și a primarului Nelu...
Nicolae Orăvicean se plânge de trei ani, de când e primarul comunei Berliște, la toți factorii de decizie și la toate instituțiile posibile din cauza...
Deputatul de Caraș-Severin Valeria Schelean Șomfelean continuă monitorizarea activității ministrului Justiției, oricare ar fi acesta, din guvernarea PSD-ALDE. Astăzi, parlamentarul liberal a adresat trei întrebări...
Cum au ajuns localitățile de dincolo de Nicolinț să fie, de fapt, dincolo de civilizație?! Primarul Nicolae Orăvicean nu menajează pe nimeni atunci când explică...
Mult așteptata comedie filmată în Caraș-Severin va putea fi vizionată de săptămâna asta în cinematografele din județ. Pe lângă producția lui Iura Luncașu, o altă...
Un parlamentar de Caraș-Severin a reușit să demonstreze azi că în principala cameră legislativă a țării politicienii încă pot ajunge la consens, indiferent de culorile...
Secretarul general al Pro România, deputatul Ion Mocioalcă, are vești proaste pentru locuitorii județului Caraș-Severin. Liviu Dragnea le-a vândut gogoși atunci când le-a promis autostradă...
Departamentul pentru Situații de Urgență anunță pentru 10-11 martie Cod galben de inundații în 11 județe, printre care Caraș-Severin și Timiș. Începând de azi, de...
Petiția online privind salvarea Parcului Național Semenic – Cheile Carașului conține informații false, consideră conducerea Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva! Reacția Romsilva vine după ce senatorul...
Luna aceasta, capitala Banatului se pregătește să-l răsplătească pe Călin Chincea, din păcate post-mortem, pentru întreg tezaurul artistic pe care criticul de artă l-a lăsat...
Avocat de profesie, deputatul PNL de Caraș-Severin, Valeria Schelean, a descifrat gestul social-democraților de a amâna votul moțiunii simple la adresa lui Tudorel Toader prin...
Așteptarea ia sfârșit pentru cinefilii nerăbdători să vadă aventurile din cea mai nouă producție marca Marvel. De această dată, eroul poveștii este o femeie: Carol...
În timp ce Liviu Dragnea, liderul PSD, se laudă că Guvernul Dăncilă scoate satul românesc din noroi, se împlinesc 50 de ani de când Drumul...
În contextul în care operatorii de apă și canalizare din România se confruntă adesea cu critici publice legate de calitatea serviciilor, întârzieri în proiecte sau probleme tehnice, Aquacaraș face...