Relații de muncă amendate cu 100.000 de lei, în Caraș-Severin

gif card de energie dacus 1000x100 alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Caraş-Severin au efectuat în aprilie 212 controale, din care 124 în domeniul relaţiilor de muncă şi 88 în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Au aplicat amenzi contravenţionale în valoare totală de 111.000 lei.

„Grosul” amenzilor, respectiv 100.000 lei, s-a dat în domeniul relațiilor de muncă. Au fost identificate următoarele deficienţe: neîntocmirea în formă scrisă a contractului individual de muncă; nerespectarea termenelor de transmitere a datelor în registrul general de evidenţă a salariaţilor; neacordarea repausului săptămânal; neevidenţierea în totalitate în foile colective de prezenţă a orelor lucrate efectiv; nerespectarea salariului minim brut pe ţară garantat în plată etc.. La trei angajatori a fost identificată muncă nedeclarată pentru trei persoane.

În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, valoarea amenzilor aplicate a fost de numai 11.000 lei, deficienţele ținând de: instruirea lucrătorilor; asigurarea măsurilor de electrosecuritate; utilizarea echipamentului individual de protecţie; asigurarea supravegherii sănătăţii lucrătorilor; semnalizarea de securitate şi sănătate în muncă etc..

„S-au dispus de către inspectorii de muncă 347 măsuri obligatorii pentru remedierea deficienţelor constatate în timpul controalelor”, informează Mihaela Aga, purtător de cuvânt al ITM Caraș-Severin.

1000x100 (3)

Din aplicaţia electronică REVISAL constituită la nivel naţional şi gestionată de Inspecţia Muncii, la angajatorii din judeţ figurează 50.544 de salariaţi activi și 57.110 contracte individuale de muncă în derulare, din care 50.155 pe perioadă nedeterminată şi 6.955 – perioadă determinată.

„În baza Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, s-au luat în evidenţă 568 zilieri, iar conform Legii nr. 62/2011 a dialogului social, s-au înregistrat 8 contracte colective de muncă şi 1 act adiţional de prelungire a duratei de valabilitate”, mai transmit reprezentanții ITM CS.

publicitate Timisoara banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/