Aleșii locali orăvițeni s-au întrunit în ședință extraordinară pentru a aproba indicatorii tehnico-economici pentru două proiecte ce urmează a fi depuse în cadrul Programului Operațional...
Ziua Națională fără Tutun, aniversată în fiecare an în a treia joi din luna noiembrie, a fost marcată la Școala Gimnazială „Romul Ladea” din Oravița...
Primăria Oravița este pregătită pentru sezonul rece, utilajele, carburanții și materialele antiderapante sunt gata pentru a fi folosite în cazul în care zăpada se va...
Respectul față de cei care te-au ales sau respectul față de cetățenii din comunitatea pe care ai dorit să o conduci, de bună voie și...
Aleșii locali ai orașului Moldova Nouă, întruniți în ședință extraordinară, au aprobat marți două proiecte de hotărâre ce vizează reabilitarea sistemului de încălzire la două...
Sfinții Arhangheli Mihai și Gavril, patronii spirituali ai Școlii Gimnaziale „Romul Ladea” din Oravița, au fost sărbătoriți marți, într-un cadru festiv, la cea mai reprezentativă...
Aleșii locali orăvițeni s-au întrunit luni, în ședință extraordinară, pentru a dezbate oportunitatea modificării listei de investiții în vederea atragerii de fonduri europene prin Programul...
Decizie grea astăzi în Consiliul Local Moldova Nouă. Aleșii au supus la vot finanțarea proiectului transfrontalier privind traversarea graniței cu bacul, cel mai mare proiect...
Cererile pentru ajutorul de încălzire a locuinței pentru cetățenii din orașul Oravița și localitățile aparținătoare, care beneficiază, conform legii, de acest ajutor, mai pot fi...
Starea proastă a drumurilor județene din Valea Carașului nu mai este o noutate pentru nimeni. Gropile și uneori craterele din șosea dau mari bătăi de...
Ediția cu numărul 40 a Festivalului de creaţie şi interpretare a poeziei în grai „Tata Oancea”, ediție aniversară, se va desfășura în perioada 25 –...
Planul de management al Parcului Național Cheile Nerei – Beușnița a fost aprobat prin ordin de ministru la sfârșitul lunii octombrie, însă ecologiștii de la...
Problema medicilor de la policlinica spitalului din Moldova Nouă începe, încet, dar sigur, să fie rezolvată și asta după ce în instituția spitalicească s-au investit...
Alegerile, indiferent de care ar fi ele, locale, parlamentare, prezidențiale, nasc adesea discuții și polemici dintre cele mai haioase și dacă până mai ieri, combatanții...
Cea de-a doua campanie de sterilizare a câinilor din orașul Moldova Nouă a ajuns la final. Inițiatorii acesteia se declară mulțumiți de numărul animalelor sterilizare...
Ilidia a prins viață prin literatură și păstrarea vie a memoriei celor care și-au pus amprenta pe istoria locului. Pentru al doilea an, satul a...
Zona veche a orașului Oravița rămâne joi fără apă la robinete și asta din cauza lucrărilor de reabilitare a rețelelor de apă și canal din...
Cortina s-a așternut peste cea de-a treia ediție a Festivalului Internațional „Fasuliada”, iar organizatorii, cei de la „Sveti Nikola” din Radimna, se declară mulțumiți de activitățile...
Weekend plin de activități culturale aniversare ce se vor desfășura pe scena celui mai vechi teatru din țară, Teatrul Vechi „Mihai Eminescu” din Oravița în...
Promovarea obiectivelor turistice din Caraș-Severin a culminat ieri cu reiterarea nemulțumirilor celor care locuiesc în comuna Prigor. Oamenii se opun construirii unor microhidrocentrale pe râul...
Casa de Cultură din Moldova Nouă va fi, începând de mâine, gazda Zilelor Culturii la Moldova Nouă, eveniment organizat de Primăria din orașul de la...
Asociația Română pentru Reciclare ROREC își extinde campania concurs de colectare a DEEE „3, 2, 1 START!”. După ce săptămâna trecută campania a avut loc...
Teatrul Vechi „Mihai Eminescu” din Oravița va fi gazda unei premiere a ultimilor ani. Trupa de teatru „Muntele” își va face debutul sâmbătă pe scena...
Liceul Tehnologic „Clisura Dunării” din Moldova Nouă a fost gazda proiectului educațional „Ființele umane nu au preț”, partenerul celor din liceul de la malul Dunării fiind...
Uniunea Sârbilor din România – filiala Radimna, Primăria comunei Pojejena, Asociația Tommyland M9 și Școala Gimnazială „Atanasie Cojocaru” din Pojejena organizează, în perioada 21 –...
Echipa de voluntari activi pentru protecția animalelor din Moldova Nouă, în parteneriat cu organizația SOS Dogs Oradea și Primăria orașului Moldova Nouă, organizează o nouă...
Poliţiştii de frontieră au fost nevoiți să folosească armamentul din dotare pentru a imobiliza doi contrabandiști care intenționau să introducă ilegal în România, din Serbia,...
Consiliul Local Oravița, întrunit în ședință extraordinară în Sala Mică de ședințe a Primăriei, a aprobat o hotărâre ce prevede cofinanțarea cu 10% pentru achiziționare...
S.C. Aquacaraș SA anunță oprirea apei în zona veche a orașului Oravița din cauza unor lucrări de la extinderea conductelor de apă și canal. La...
Autoritățile din România și Serbia sunt apostrofate de președintele GEC Nera. Remarca a fost făcută în cadrul unei conferințe internaționale la care au participat instituții...
Prima zi a Târgului de Toamnă de la Oravița, eveniment organizat de către Primăria Oravița, Camera Agricolă și Casa de Cultură „George Motoia-Craiu”, a fost...
Asociația Română pentru Reciclare ROREC desfășoară mâine campania concurs de colectare a DEEE „3,2,1 START!”, în comunele Ticvaniu Mare și Goruia. Campania de colectare DEEE...