PUG-ul este necesar pentru atribuirea de terenuri eventualilor dezvoltatori din parcul industrial sau tinerilor căsătoriți care, în baza legii, pot primi teren pentru construirea de...
Prima ședință extraordinară a Consiliului Local Lugoj va avea pe ordinea de zi un proiect de hotărâre privind închirierea prin licitație publică Bazei de agrement...
Ca urmare a numeroaselor reclamații făcute de cetățeni din cauza drumului foarte rău, administrația locală din Berliște a trimis o sesizare la Consiliul Județean Caraș-Severin...
Bătaie de joc într-o comună din județul Timiș. Primăria Teremia Mare s-a mobilizat pentru a planta copaci pe marginea pistei de biciclete din comună, însă...
Primăria Timișoara nu știe câte clădiri monument sunt în oraș, așa că a solicitat sprijinul Direcției Județene pentru Cultură Timiș, cu scopul de a le...
Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin e desființat de Adrian Torma, care acuză interesele personale și managementul catastrofal ale celui care a promis dezvoltarea județului. Revenit în...
Primăria Timișoara a găsit un constructor care să realizeze centrul cultural din cartierul Kuncz. Investiția se ridică la aproximativ 1,2 milioane de euro, iar majoritatea...
Primăria Moldova Nouă are o primă reacție publică la distanță de câteva luni de când au apărut primele imagini cu vaci care se plimbă nestingherite...
Rețelele și echipamentele aparținând sistemului de iluminat public din Lugoj sunt vechi în proporție de aproximativ 90%, fiind depășite tehnologic și în afara duratei de...
Primăria Timișoara a găsit o firmă care să se ocupe de întreținerea a patru cimitire din oraș. Astfel, în ultima zi din anul trecut a...
Primăria Lugoj a anunțat că până la mijlocul acestei luni va lansa licitația pentru înnoirea parcului de mijloace de transport din cadrul sistemului municipal public...
Autoritățile locale din Lugoj continuă în 2022 mai multe proiecte demarate anii anteriori. Prioritare sunt începerea lucrărilor la noua bază sportivă pe care o va...
Primăria Timișoara se pregătește să recepționeze lucrările de modernizare a str. Grigore Alexandrescu, după mai multe blocaje. Totuși, viceprimarul Ruben Lațcău anunță că nu au...
Taxele și impozitele locale pe anul 2022 au fost majorate parțial în municipiul Lugoj, cea mai afectată categorie fiind cea a persoanelor juridice, care vor...
Obținerea unei finanțări prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” este tot ceea ce-și dorește de la noul an primarul comunei de pe Valea Almăjului,...
Solicitarea adresată primarului Ioan Popa vine din partea mai multor oameni de cultură din Reșița, în contextul în care municipiul de pe Bârzava se numără...
Ministrul Transporturilor, cărășeanul Sorin Grindeanu, a efectuat o vizită de lucru în județul în care s-a născut. A arătat că știe care sunt problemele drumurilor...
Președintele Consiliului Județean n-a suportat să audă din gura managerului Alina Stancovici că nu înțelege nimic (din administrația publică)! Rămas fără replică, ar da-o afară!...
Deși administrația Fritz nu a făcut niciun demers pentru a cumpăra certificatele verzi necesare pentru Colterm, viceprimarul Ruben Lațcău spune că nu primăria este de...
Ruben Lațcău, viceprimarul Timișoarei, anunță că din cele 7.000 de persoane care muncesc în primărie și instituțiile din subordine, peste 1.000 sunt angajate „pe pile”....
Edilul-șef al comunei Mehadia, Grigore Bardac, speră ca 2022 să fie cel puțin la fel de bun ca anul recent încheiat. Este mulțumit de ceea...
Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin își leagă speranțele pentru acest an de viitorul Spital Județean de Urgență Reșița! La trecerea dintre ani, Romeo Dunca le-a transmis...
Primăria Timișoara a dat drumul, la finalul anului trecut, la primul proiect de regenerare urbană care va fi aplicat într-un cartier din orașul de pe...
Între planurile administrației județene pentru 2022 se numără finalizarea mai multor investiții la infrastructura rutieră și demararea procedurilor pentru construirea unui parc tematic de agrement...
Deși se află în șantier, pe două drumuri importante din Timișoara șoferii pot circula pe perioada de iarnă. Este vorba de Drumul Boilor, care leagă...
Pentru noul an, administrația locală Slatina-Timiș mizează pe Programul Național de Redresare și Reziliență, care finanțează, cu prioritate, proiectele de investiții din domenii precum sănătate,...
Dacă în 2021 municipalitatea de pe Bârzava a lucrat mai mult la documentațiile proiectelor de modernizare și regenerare urbană, în 2022, susține primarul Ioan Popa,...
Omul care a făcut posibilă construirea de la zero a singurului spital din România după 1989, la Mioveni, anunță o investiție asemănătoare la Caransebeș! Adrian...
Ioan Popa este de departe cel mai „nebun” primar pe care l-a avut Reșița până acum. Așa îl numesc mulți, majoritatea în sens apreciativ, datorită...
Anul recent încheiat a fost rodnic pentru administrația locală din Măureni. O spune chiar primarul Brian Filimon, care a reușit să-și ducă la final o...
Pentru Felix Borcean anul 2021 a fost cel mai bun de până acum. Nu o spunem noi, ci edilul-șef al celui de-al doilea municipiu din...
Liderul PSD de pe Valea Bistrei, Luca Mălăiescu, îl trimite pe Romeo Dunca pe drumului județului, ca să înțeleagă ce e de făcut! Din elicopter...
Star Taxi, cea mai mare aplicație de transport dezvoltată de o companie românească, își extinde serviciile în Timișoara. Cu peste 80% dintre șoferii de taxi din oraș prezenți în...
Cei mai mulți dintre aceștia au peste 45 de ani, iar cei mai puțini au studii superioare, anunță AJOFM Caraș-Severin. În perioada ianuarie – martie, 803 persoane s-au angajate...
Romeo Dunca se vede părăsit de tot mai mulți primari PNL, chiar în pragul campaniei electorale, semn că totul a fost orchestrat cu mult timp înainte, cu complicitatea unora...