FOTO Deși se află în șantier, șoferii pot circula pe Drumul Boilor pe timp de iarnă

drumuri1

Deși se află în șantier, pe două drumuri importante din Timișoara șoferii pot circula pe perioada de iarnă. Este vorba de Drumul Boilor, care leagă orașul de Moșnița, și de str. Lidia, din zona Girocului. Viceprimarul Ruben Lațcău anunță că lucrările vor fi finalizate în prima parte a acestui an.

Ruben Lațcău, viceprimarul Timișoarei, a oferit detalii despre stadiul lucrărilor de pe două șantiere importante din oraș. Și anume, Drumul Boilor, care leagă orașul de comuna Moșnița Nouă, și str. Lidia, pe care șoferii pot circula pe perioada de iarnă, anunță Lațcău.

Drumul Boilor și Prezan (Lidia) sunt circulabile pe perioada de iarnă. Știu că pentru proiectele care nu merg atât de bine voi primi mereu mai multe întrebări decât pentru cele care merg strună. Aceste lucrări nu au apucat să fie finalizate în 2021, dar sunt la un nivel suficient de avansat pentru a putea fi traversate cu mașina în condiții decente”, a detaliat viceprimarul Timișoarei.

Ruben Lațcău dă vina pe fosta administrație pentru blocajele de pe șantierul Drumului Boilor, dar spune că s-au depășit toate obstacolele.

Începută în 2019 și prost planificată din prima clipă, lucrarea de pe Drumul Boilor a avansat extrem de lent și mai mult de un an șantierul a fost practic abandonat. Săptămâna trecută, miercuri și joi, 200 de metri din ultimul tronson „problematic” au primit primul strat de asfalt turnat. Restul de 600 metri din aceasta bucată e la stratul de balast stabilizat, ceea ce-l face circulabil. Au existat trei surse de întârzieri: absența corelării cu Centura Sud (pe care am rezolvat-o cu ajutorul CNAIR), situația parcelară și lipsa tuturor avizelor la începerea execuției”, a afirmat viceprimarul Timișoarei.

drumuri3

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

În ceea ce privește lucrările de pe str. Lidia, Ruben Lațcău spune că acestea nu vor fi finalizate înainte de termen, tot din cauza problemelor întâmpinate.

Prezan este un alt șantier slab planificat și pe cale de consecință am avut și acolo probleme. Carosabilul trebuia să fie realizat până la primul strat de asfalt pe tronsonul AEM-Venus, dar se află la stratul de balast stabilizat și sunt șanse mici ca lucrarea să fie finalizată înainte de termen. Săptămâna trecută am fost pe ambele șantiere și am discutat cu reprezentanții firmelor ce lucrează acolo. Le-am cerut expres să organizeze șantierele pentru perioada sărbătorilor, fiind o activitate mai redusă, astfel încât să fie curate și bine delimitate. Muncitorii se întorc pe teren din 3 ianuarie pe Prezan și din 10 ianuarie pe Drumul Boilor, deci în prima parte a lui 2022 cele două drumuri vor fi finalizate”, a explicat viceprimarul Timișoarei.

drumuri4

drumuri3

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/