Începe numărarea clădirilor monument din Timișoara

cladire istorica

Primăria Timișoara nu știe câte clădiri monument sunt în oraș, așa că a solicitat sprijinul Direcției Județene pentru Cultură Timiș, cu scopul de a le inventaria. În acest sens, urmează să fie încheiat un protocol de colaborare între cele două instituții.

Primăria Timișoara anunță că va încheia un protocol de colaborare cu Direcția Județeană pentru Cultură Timiș. Astfel, specialiștii din cadrul instituției vor inventaria clădirile monument istorice individuale, precum și pe cele situate în ansambluri și situri istorice protejate, aflate în Timișoara.

În cadrul acestui protocol, ce urmează să fie supus aprobării Consiliului Local Timișoara, în următoarea ședință de plen, Direcția Județeană pentru Cultură Timiș va elabora documentul “Obligația privind folosința monumentului istoric”, care cuprinde datele de identificare ale clădirii, obligațiile proprietarilor, date privind starea generală de conservare a clădirii etc. Primăria Municipiului Timișoara va oferi acces specialiștilor direcției la imobilele pe care le are în proprietate sau administrare și va pune la dispoziție, cu titlu gratuit, documente relevante din arhiva instituției”, a informat Primăria Timișoara.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Reprezentanții instituției le reamintesc proprietarilor de clădiri monument istoric că pot beneficia de servicii de consultanță cu titlu gratuit, oferite de specialiștii Biroului Reabilitare Cartiere Istorice și Monumente al Primăriei Timișoara, situat pe Ștefan cel Mare. nr. 2. Programul de lucru cu publicul este de luni până vineri, în intervalul orar 09.00 – 16.00. Programări se pot face la 0752.224.171 sau 0374.555.160, mail: reabilitare.monumente@primariatm.ro.

 

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/