Un investitor și-a manifestat intenția de a construi un aquapark în Timișoara, pe o suprafață de peste șase hectare, în zona Gării de Nord. Proiectul...
Părinții fără posibilități care vor să obțină tichete sociale în baza cărora să își sprijine din punct de vedere educațional copiii pot depune cereri la...
În ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, credincioși din toate părțile Banatului au venit la Catedrala Mitropolitană din Timișoara, pentru a-l...
Munca de ani de zile a lui Cristian Brecica, în domeniul căutării și salvării persoanelor dispărute a fost răsplătită simbolic printr-o diplomă onorifică, acordată într-un...
Operațiune contra cronometru a pompierilor timișeni, chemați să intervină la un incendiu care a izbucnit în Calea Șagului din Timișoara. Salvatorii au reușit să scoată...
Lelica Crișan este noul director al Direcției pentru Cultură Timiș, numită prin ordin de ministru. Ea îi ia locul astfel lui Sorin Predescu, detașat la...
Zeci de părinți s-au adunat în Piața Victoriei din Timișoara, în această seară, ca să susțină un manifest legat de obligativitatea purtării măștii de protecție...
Ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române alături de Episcopul Caransebeșului, PS Lucian Mic și sute de credincioși au urcat în tradițional pelerinaj la Crucea Monument de...
O tânără de 14 ani a ajuns în stare gravă la spital după ce mașina în care se afla a fost implicată într-un accident rutier...
Scene de o violență incredibilă într-un apartament din zona Circumvalațiunii din Timișoara. O femeie și-a înjunghiat bărbatul în gât și în abdomen. Primele date arată...
De ani buni, între mediul de afaceri de pe Muntele Mic și administrația publică a comunei Turnu Ruieni a existat o barieră, o lipsă de...
În ședința de Guvern de astăzi se va lua în calcul prelungirea cu 30 de zile a stării de alertă, lucru care nu s-a putut...
O clădire situată în centrul istoric al Timișoarei, care datează din secolul XVIII, a fost refăcută aproape total de administrația locală cu aproape 7 milioane...
Î.P.S Ioan Selejan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului a transmis o binecuvântare pentru familie și dascăli la început de an școlar. ”Cu dragoste părintească, binecuvântăm...
Mai multe vagoane ale unui tren de marfă care transporta bare metalice au sărit de pe șine, iar unul dintre ele chiar s-a răsturnat. Traficul...
Edilul local în funcție al Timișoarei susține că primăria se confruntă cu dificultăți pentru că au scăzut încasările care proveneau din principala sursă de venit....
Administrația lugojeană întâmpină marea zi a alegerilor locale cu o investiție de ultim moment. Este vorba de un „deponeu” realizat ilegal la intrarea în Lugoj,...
Colectivul Spitalului Clinic Militar de Urgenţă „Dr. Victor Popescu” din Timişoara a lansat în spațiul public un apel la adresa pacienților care s-au vindecat de...
Încă o grădiniță din județul Timiș anunță că nu îi va putea primi pe preșcolari în 14 septembrie, atunci când începe noul an școlar la...
Iubitorii autovehiculelor de epocă din orașul de la malul Dunării și nu numai sunt invitați să ia parte la un eveniment absolut senzațional, „Retro Route...
Două noi curse destinate elevilor din Timișoara se adaugă, din 14 septembrie, celor 12 care îi transportă pe micuți la și de la școală. Societatea...
Grupul de Comunicare Strategică informează că au fost depistate, cu SARS-CoV-2, încă 1.391 de persoane. Dintre acestea, 36 sunt din județul Timiș și 38 din...
Cursa rățuștelor se va ține totuși anul acesta, dar în mediul online. Din cauza pandemiei, organizatorii au regândit celebrul eveniment care avea loc pe Canalul...
Administrația Boldea a afirmat mereu prin vocea edilului-șef că stația de epurare este perfect funcțională, însă aceste declarații au avut urmări grave pentru societatea Meridian...
Două persoane au decedat într-un accident rutier produs la prima oră a dimineții pe DJ 692, în dreptul localității Periam. Autoturismul s-a răsturnat în afara...
Peste 850 de mii de lei a alocat administrația locală pentru refacerea sălii de sport a Liceului Agricol din Timișoara. De acel spațiu vor putea...
Actorii Teatrului Merlin din Timișoara revin pe scenă cu spectacolul ”Cufărul celor 7 pitici”, care se va juca duminică, 13 septembrie, de la ora 11. ...
Veste bună pentru locuitorii cartierului reșițean Doman! În scurt timp, fiecare dintre cele 300 de gospodării va putea fi racordată la infrastructura de canalizare, totul...
Veste bună pentru cărășenii din 6 localități ale județului. Amendamentul la legea privind sistemul unitar de pensii publice a fost adoptat de Parlament, așa că...
Doi bărbați din Siria și Turcia au luat un taxi din Stamora Moravița cu intenția de a trece ilegal frontiera cu Ungaria. Aventura lor s-a...
Festivalul Bega Bulevard începe în weekend la Timișoara. Fără celebra cursă a rățuștelor, timișorenii se vor putea bucura de trei zile de spectacole, concerte și...
Fie că vorbim despre mediul rural sau urban, iluminatul străzilor reprezintă o necesitate pentru orice UAT, dincolo de rolul estetic în privința zonelor industriale sau...