Luna dedicată arhitecturii ia sfârșit. Ultimele programe de pe agenda BETA2020

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Bienala de arhitectură Beta 2020 se pregătește să încheie seria de evenimente dedicate responsabilității față de ceea ce se construiește, iar pentru acest final de săptămână, organizatorii au concentrat programul cu cât mai multe activități – proiecție de film, tur ghidat de expoziție și lansare de carte.

Până duminică, 25 octombrie (inclusiv), toate cele patru expoziții de arhitectură și artă contemporană rămân deschise și se pot vizita zilnic, după următorul program:

– Expoziția „Enough is Enough”, 10.00 – 20.00, la Muzeul Corneliu Mikloși

– Expoziția Elemente Uitate. Despre arhitectura lui Nicolae Porumbescu, 13.00 – 21.00, la Palatul Poștelor (Poșta Mare)

– Expoziția-Concurs Beta 2020 / Beta Competition 2020, 00.00 – 24.00, din Piața Libertății

– Expoziția „New Tradition. At a table with architecture and art from South Tyrol”, 10.00 – 20.00, la Bastionul Theresia, Galeria Corp D (poate fi vizitată până pe 6 noiembrie).

Sâmbătă, 24 octombrie, va avea loc lansarea cărții „Locuinţa românească. Un fişier”, scrisă de Cristina Constantin și Cosmin Pavel. Evenimentul se desfășoară la Muzeul De Transport Public „Corneliu Miklosi”, de la ora 17.00, iar cei interesați vor putea să o achiziționeze.

promovare banner maxagro Muzeul TM

„Aceasta este în primul rând o colecţie de planuri. Un atlas de case, o sumă de desene, însoţite de fotografii şi citate lapidare care împreună descriu o bună parte din formele de locuire ce au apărut şi s-au desăvârșit în spaţiul geografic pe care îl numim astăzi România. Cartea nu se vrea a fi o istorie exhaustivă a locuinţei româneşti, ci numai un fişier, o punere împreună într-un dosar a modurilor în care s-a construit, de-a lungul timpului, casa oamenilor ce au trăit în acest teritoriu”, spun cei de la BETA2020.

Tot sâmbătă, de la ora 19.00, organizatorii vor fi live pe pagina de Facebook Beta – bienala timișoreană de arhitectură și vor împărtăși experiența lor din cadrul bienalei, dar și cea profesională. Tot live va avea loc și Gala de premiere a expoziției-concurs Beta, în care vor fi anunțați câștigătorii și concluziile juriului, iar în cea de-a doua parte a evenimentului, echipa Beta va prezenta o sinteză a ediției din anul acesta.

Ultima zi din Bienală (duminică, 25 octombrie) va oferi un tur al expoziției principale „Enough is Enough”, ghidat de curatoarele Anca Cioarec și Brînduşa Tudor și de peisagiștii Raluca Rusu și Alexandru Ciobotă.

În încheierea Bienalei de arhitectură BETA2020 va avea loc proiecția filmului „In Comparison”, care conectează expoziția „Enough is Enough” din cadrul Beta de expoziția „Harun Farocki – Ar trebui ca realitatea să înceapă” a Fundației Art Encounters. Evenimentul va avea loc la Muzeul De Transport Public „Corneliu Miklosi”, începând cu ora 18.00.

Participarea la evenimentele din cadrul bienalei este gratuită, însă accesul la evenimentele fizice necesită o înscriere în prealabil. Toate detaliile despre program și modalitățile de participare se găsesc pe https://betacity.eu/.

Bienala de arhitectură a început la finalul lunii septembrie și și-a propus să realizeze evenimente care să trezească în rândul cetățenilor aprecierea față de ceea ce este construit, dar și să-i responsabilizeze față de construcțiile excesive.

Echipa de organizare a Beta 2020 a fost formată din: Alexandra Maria Rigler, Alexandru Todirică, Alexandra Trofin, Anamaria Goie, Dariana Pau, David Alexandru Dumitrescu, Dragoș Nistor, Emanuela Cristescu, Nicoleta Postolache, Romina Popescu

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/