Închiderea deponeurilor din orașele cărășene care erau neconforme cu standardele impuse de Uniunea Europeană a condus la costuri suplimentare pentru cetățeni și administrația publică, din...
Situaţia râului Bârzava a fost discutată astăzi în cadrul unei întâlniri dintre reprezentanţii administraţiei locale şi cei ai Direcţiei Apelor Banat, ai CEZ România, precum...
Lucrările nefinalizate de pe varianta de ocolire a municipiului Caransebeş le cam dau bătăi de cap şoferilor care tranzitează zona. Şantierul a fost abandonat, însă...
Perioada de austeritate în care au trăit cetățenii din Valea Bistrei a luat sfârșit odată cu stabilirea la cârma orașului a primarului Luca Mălăiescu. Astfel,...
De Sf. Ilie, mai multe biserici din județ își prăznuiesc hramul, ceea ce este un prilej de bucurie pentru întreaga comunitate. Și orașul Bocșa este...
La Fârliug, un magazin alimentar amplasat în fața școlii a creat valuri printre instituțiile județene. Fără autorizație de funcționare și fără autorizație de construcție, magazinul...
După ce a ajuns într-o avansată stare de degradare şi amenajat cât de cât, malul fluviului se află, în continuare, în mijlocul unui amplu program...
Iubitorii muzicii jazz au mai avut o surpriză plăcută în drumul lor spre festival: șoseaua din Cuptoare până în Gărâna este proaspăt reabilitată, jumătate din fonduri europene...
Prețurile colosale din Oțelu Roșu la apă sunt păcălite de către localnici prin cele cinci izvoare de pe raza orașului și cele două fântâni proaspăt...
Practica de specialitate din această vară se desfășoară la Primăria Municipiului Reșița. Studenții Universității „Eftimie Murgu” au ocazia să afle cum se desfășoară activitatea într-o...
Un număr mai mare de semafoare și semnalizatoare noi sunt planurile administrației locale pentru străzile Reșiței. Pentru că mult prea multe semafoare din oraș sunt...
Distanța care ne leagă de vecinii sârbi se scurtează, grație proiectelor europene. Astfel că, la cea mai recentă ședință de Guvern, mai marii de la...
Activităţile sportive din Reşiţa, desfăşurate la ore târzii, creează probleme în rândul cetăţenilor. O serie de reclamaţii au fost aduse atât poliţiei, cât şi administraţiei...
O serie de invitați, renumiți oameni de afaceri din Italia, au sosit și continuă să sosească la Oțelu Roșu în urma discuțiilor și a invitației...
Administraţia locală a municipiului Reşiţa este nemulţumită de starea deplorabilă a cimitirelor din oraş, acestea nefiind administrate corespunzător. Au fost constatate o serie de probleme,...
În condițiile în care căpușele fac zilnic victime ce aglomerează secțiile de urgențe din spitale, Primăria Municipiului Caransebeș vine în ajutorul cetățenilor și organizează, la...
S-a reușit, cu fonduri europene, construirea unui ambulatoriu la standarde europene în cadrul spitalului din orașul Oțelu Roșu, însă lipsa fondurilor necesare pentru cofinanțare a dus...
Investitorii au întors vizita administrației publice locale și, timp de mai multe zile, au stat la Moldova Nouă. Investițiile private au cunoscut un avânt ieșit...
Maria Grapini a avut un şoc când a văzut cum se prezintă unele clădiri de patrimoniu din centrul istoric al staţiunii de pe Valea Cernei,...
Administraţia locală din Reşiţa vrea să ofere cetăţenilor un Centru Civic demn de municipiul de pe Bârzava. Acesta ar putea deveni, anul viitor, centru al...
Azilul de bătrâni din Bocşa se confruntă din nou cu probleme. Fostul manager al instituţiei a revenit în funcţie în urma unei decizii a instanţei...
Administraţiile locale din cele trei localităţi au încheiat un proiect de colaborare prin care se urmăreşte dezvoltarea socio-economică a regiunii de graniţă Serbia-România, conservarea şi...
Afinitatea şi simpatia pe care edilul-şef al Reşiţei le are faţă de vecinii de la Dunăre nu au rămas neobservate. Președintele Uniunii Sârbe din România,...
În momentul de față, județul nu știe cu exactitate care sunt resursele umane și materiale ce intervin în cazul unei situații de urgență. Această stare...
În urma accidentului din Muntenegru, autoritățile locale au conștientizat că un astfel de eveniment se poate întâmpla și au încercat să monitorizeze resursele județului într-un...
Administrația locală a orașului Oțelu Roșu începe o acțiune amplă de plombare a gropilor pe toate străzile. Lucrările sunt mai mult decât necesare și sesizate...
Zona centrală a municipiului Reşiţa „va suferi” o schimbare. După ce actualul legislativ local a înlocuit zeci, sute sau chiar mii de dale sparte, a...
O nouă şedinţă a Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru problemele persoanelor vârstnice din Caraş-Severin s-a desfăşurat la Palatul Administrativ din Reşiţa. Unul dintre subiectele...
Cele trei machete care au câștigat locurile de pe podium în urma concursului lansat de Primăria Reșița pentru un monument în memoria victimelor revoluției au...
Primarii din Caraş-Severin au învăţat astăzi o serie de măsuri în ceea ce priveşte managementul situaţiilor de urgenţă în caz de inundaţii şi secetă. La...
Pentru că județul Caraș-Severin are o serie de monumente, fie ele de interes național sau de interes zonal, bugetul alocat pentru reabilitarea lor nu acoperă...
În ultima vreme, atât la nivelul municipiului Reșița, cât și la cel al judeţului Caraș-Severin se vorbește tot mai des de oportunitatea de atragere a banilor europeni...
Pădurea Verde din Timișoara ar putea avea trasee pentru plimbări și biciclete, alei suspendate, podețe peste pârâul Behela și locuri de odihnă. Consilierii locali trebuie să aprobe investiția, a...
La Teatrul de Vest din Reșița, octombrie se trăiește în lumea poveștilor
Guvernul Niculescu promite să finalizeze spitalul pentru mari arși de la Timișoara!
Spitalul din Reșița are manager de nota 9,28! Amputează datoriile și schimbă radical „tratamentul”!
Minor scos dintr-o fântână fără apă, în ultimul moment, de pompierii din Reșița
Guvernul Niculescu. Lista miniștrilor și calendarul învestirii
Tatăl și fratele elevului implicați în bătaia de la Gimnazială 15 din Timișoara, arestați preventiv
Viceprimarul Reșiței se pregătește să intre în cursa pentru fotoliul de primar în 2028. Daniel Călin a confirmat că va fi candidatul PNL pentru Primăria Reșița și spune că...
Guvernul Niculescu. Lista miniștrilor și calendarul învestirii
Plujar, despre propunerile PSD pentru noul Guvern: „O veritabilă tragi-comedie politică”
Marius Isac: PSD merge la guvernare cu o echipă bine pregătită
Silvia Mihalcea, despre decizia PSD: „România nu își mai permite să rămână în blocaj!”