Școala Generală Nr. 30, una dintre cele mai supraaglomerate unități de învățământ din Timișoara, va beneficia de noi săli de clasă. Lucrările de construire a...
Aproape 30 de percheziții domiciliare au avut loc în această dimineață în județele Caraș-Severin și Timiș. Mai mulți cetățeni români și sârbi au constituit un...
Trei exemplare de broaște țestoase dintr-o specie vulnerabilă au fost descoperite în Timișoara. Comisarii Gărzii de Mediu le-au ridicat imediat. Vorbim despre broaște țestoase de...
Alături de pompieri, voluntarii sunt adevărați salvatori. În Timiș, oamenii care ajută la indundații sau incendii benevol au acumulat, doar anul acesta, peste 1.000 de...
Nea Pătru Daea de la Agricultură are două mari calități: vorbește mult și este peste tot. Nu doar la televizor, când îl mai prinde somnul...
Se fac noi pași pentru implementarea investiției câștigată de municipalitatea de pe Timiș și Sebeș prin Planul Național de Redresare și Reziliență. La propunerea primarului...
A început, oficial, licitația pentru modernizarea căii ferate care leagă Craiova de Caransebeș. Vorbim însă despre primele două loturi, din Oltenia. Banatul mai așteaptă. „A...
„Avem o provocare acuma”, a anunțat Romeo Dunca, referindu-se la faptul că instituția pe care o conduce trebuie să suplimenteze urgent bugetul pentru finalizarea unui...
Turnul cu plante din centrul Timișoarei reprezintă un adevărat magnet pentru vizitatori. Peste 25.000 de persoane au admirat Piața Victoriei din grădina verticală, în prima...
Descoperire macabră, în această seară, la haldina din Oravița. Un copil de câteva luni a fost găsit fără suflare. Potrivit primelor informații, este vorba despre...
Un premiu care i-a surprins pe mulți a fost acordat recent Consiliului Județean Caraș-Severin: diplomă de excelență pentru dezvoltarea turismului! Județul Caraș-Severin a fost premiat...
Se vor relua lucrările de modernizare și lărgire la 4 benzi a drumului județean 691, pe sectorul cuprins între centura Timișoarei și autostrada A1, prin...
Reprezentanții municipalității anunță că, în perioada 21-23 martie, pe mai multe străzi și bulevarde din oraș se vor efectua lucrări la sistemul de iluminat public....
Meteorologii anunță că temperaturile vor scădea din nou de săptămâna viitoare. Este mai mare probabilitatea ca precipitațiile să apară după 25 martie. Săptămâna 20 –...
Ziua dedicată apei s-a desfășurat atât în cadrul unității de învățământ, cât și în laboratoarele de chimie și de biologie din cadrul Sistemului de Gospodărie...
Pământul s-a cutremurat din nou în județul Gorj. Un seism cu magnitudinea de 4,9 grade pe scara Richter s-a produs în urmă cu doar câteva...
Peste 230 de elevi cărășeni au lipsit de la prima probă, însă cei care au susținut testarea nu au încercat să copieze. Simularea la Evaluare...
Prima probă a simulării la Evaluarea Națională s-a desfășurat fără incidente la nivelul județului Timiș. Au început emoțiile pentru elevii de clasa a VIII-a. Asta...
Polițiști locali din toată țara și-au dat întâlnire la Timișoara cu scopul de a pune la punct un ghid de bune practici pentru aplicarea uniformă...
Incident violent grav în Timișoara! Un băiat a fost bătut, într-un parc din apropierea Școlii 25. Băiatul are pierderi de memorie din cauza loviturii, spune...
Aquatim este din nou pe șantierele din Timiș. Intervin la rețelele de apă. Vezi cine va fi afectat! Marți, 21 martie, între orele 8-20, la...
Sandu Ilie, în vârstă de 45 de ani, a intrat de aseară în greva foamei în fața Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, după ce...
Un timișorean a fost arestat după ce a spart o mașină și a furat mai multe bunuri. A plecat de la locul faptei cu taxiul,...
Trofeul Festivalului – Concurs „Gelu Stan” din acest an rămâne în Banat! Este una dintre cele mai importante competiții folclorice din România. Din Oltenia, Moldova,...
Asociația Nevo Parudimos din Reșița este partenerul care urmărește dezvoltarea unei mentalități pozitive în rândul tinerilor, atât din punct de vedere personal, cât și profesional....
Gabriela Firea anunță că a inițiat un proiect prin care propune introducerea acordării tichetelor cadou cu ocazia Zilei Bărbatului – 19 noiembrie: „Egalitatea de șanse...
Anunț privind organizarea licitației pentru vânzarea de masă lemnoasă pe picior 1. Organizatorul licitației: Primăria comunei Bucoșnița, cu sediul în localitatea Bucoșnița, nr. 81, jud....
Colegiul Național „Ana Aslan” din Timișoara va beneficia de o investiție de peste două milioane de euro cu scopul reabilitării termice. Primăria Timișoara pregătește reabilitarea...
Polițiștii cărășeni au desfășurat mai multe acțiuni pe străzile Caransebeșului. În decurs de 4 ore, au legitimat peste 130 de persoane, au verificat 16 societăți...
Peste 20.000 de puieți forestieri vor fi plantați în acest an de Ocolul Silvic Oravița. La nivelul întregului județ sunt necesari aproximativ 700.000 de puieți,...
Pompierii din Timiș au descoperit un cadavru carbonizat într-o hală dezafectată ce luase foc. Incendiu a izbucnit în Lugoj, duminică seară, . La fața locului...
Un set de ateliere inedite vor fi organizate în interiorul turnului cu plante din centrul Timișoarei, de către Facultatea de Inginerie și Tehnologii Aplicate a...