Corpul de control al primului-ministru a făcut o descoperire senzațională. Nu viață extraterestră și nici o rețetă de poale-n brâu, necunoscută până acum. A descoperit...
Metalul Reşiţa s-a îndepărtat destul de mult de locurile care duc în prima ligă după ce a pierdut acasă, cu CSM Râmnicu Vâlcea, dar Marian...
Primăria comunei cărăşene a organizat ieri o serie de acțiuni prin care au fost marcaţi cei 20 de ani de înfrățire cu localitatea belgiană Geel....
Autorităţile din oraşul gugulanilor s-au săturat să dea „nas în nas” cu autoturismele avariate de pe străzi care denigrează imaginea municipiului. Acestea au depistat zeci...
Vești bune pentru pacienții Spitalului Județean de Urgență din Reșița, după ce unitatea spitalicească a intrat în Programul Național de Asistență pe ATI. Asta înseamnă...
Petru Lorinţ, edilul-şef al comunei Domaşnea, nu dă niciun semn de regret după scenele incalificabile pe care le-a provocat într-un local, când i-a tumefiat faţa...
Necazurile se ţin lanţ în Caraş-Severin, mai ales în urma ploilor abundente din ultimele zile. O femeie a fost grav rănită într-un accident, după ce...
În urma celui mai recent plen al forului județean, în cadrul căruia bugetul cărășenilor a fost rectificat pozitiv, liderul de la Palatul Administrativ, Sorin Frunzăverde,...
Lipsa de colaborare a oficialilor de la drumurile naţionale a stârnit o serie de comentarii în rândul aleşilor locali din oraşul gugulanilor. Conducerea administraţiei locale...
Demis de pe banca Universităţii Craiova şi ca urmare a înfrângerii pe care Metalul i-a administrat-o în tur, noul antrenor al Vâlcei nu le dă...
Jandarmii cărășeni au ajuns, fără știre, să încalce normele constituționale. Faptul că tricolorul care însoțește sigla IJJ Caraș-Severin nu se încadrează în prevederile legale nu a...
A început marele circ. Între Antonescu și Ponta. Antonescu îi spune că după alegerile prezidențiale îl așteaptă zile grele. Nu va mai fi prim-ministru. Că...
Avertizările meteorologilor au început să prindă contur în Caraș-Severin, iar din cauza ploilor abundente Drumul Național 58 B, care leagă Reșița de Bocșa, a fost...
Judeţul Caraş-Severin a scăpat, cel puţin deocamdată, de inundaţiile anunţate ieri de hidrologi, care au emis avertizare Cod Portocaliu pentru mai multe râuri. ...
TSD RULZ – Primăvara Social Democrată, eveniment care a avut loc vineri, a atras în Bucureşti şi un important grup de social-democraţi cărăşeni. Peste...
Aceasta este concluzia plină de realism şi fair-play pe care antrenorul Marian Pană a tras-o după eşecul suferit de Metalul Reşiţa ieri, pe teren propriu,...
Potecile de pe Cheile Carașului au fost dezbrăcate de mult se secrete. Peșterile și poienile de pe malul Carașului poartă nume rostite de cei mai...
Valorosul zăcământ de cupru așteaptă în continuare să fie exploatat în Clisura Dunării, fără însă a se clarifica problema legată de proprietate. Autoritățile locale sunt...
S-au fixat temele din campania electorală. Le-a fixat Băsescu. Nu poți vorbi despre ce îți trece prin cap. Toată lumea trebuie să dezbată problema cutare...
Sub coordonarea viceprimarului Filip Strejariu, la Primăria Caransebeş s-a întrunit în această după-amiază Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă. Nu mai puţin de 30...
A cincea ediție a Festivalului în grai bănățean „Credință și lumină” a avut loc în sala de festivități „Episcop Elie Miron Cristea” a Centrului Eparhial...
Metalul Reşiţa a pierdut, pe propriul teren, scor 0-2, în faţa lui CSM Râmnicu Vâlcea, în al treilea meci al play-off-ului din Liga a II-a...
Primăvara a adus schimbări în Organizaţia locală a Partidului Naţional Liberal Moldova Nouă. Biroul Politic a desemnat un nou preşedinte pentru filiala de la malul...
Proiectul campusului preuniversitar de la Liceul „C.D. Loga” va fi continuat în oraşul de pe Timiş şi Sebeş. Deşi o parte dintre lucrări au fost...
Timp de trei zile, Sala Polivalentă din cartierul Pipirig va găzdui meciurile barajului de promovare în Divizia A1 de volei masculin. Banatul Caransebeş, CS...
Cu toate că meteorologii au anunțat averse de ploaie pe toată perioada minivacanței de 1 mai, cărășenii au închis ochii în fața avertizărilor și s-au...
Construită în anii ’70, clădirea Școlii Gimnaziale nr. 1 din Bocșa Română nu a trecut vreodată prin lucrări de reabilitare, însă învățământul este acum o...
Metalul Reşiţa şi CSM Râmnicu Vâlcea se întâlnesc sâmbătă, de la ora 11, în Valea Domanului, într-un meci foarte important din etapa a treia a...
Ploaia torenţială şi grindina au dat puţin peste cap programul Sărbătorii liliacului de la Ciclova Montană, dar, până la urmă, cei care nu s-au speriat...
Pădurile cărăşene au fost invadate de străini în această săptămână. Zona Văliug şi împrejurimile sale au fost promovate în stil off-road, în cadrul competiţiei GPS...
Transformarea orașului Bocșa într-o „poartă turistică” de intrare în Banatul Montan este în prim-plan pe agenda autorităților locale. Prin valorificarea istoriei bocșene și a monumentelor...