Potecile de pe Cheile Carașului au fost dezbrăcate de mult se secrete. Peșterile și poienile de pe malul Carașului poartă nume rostite de cei mai mulți cărășeni, mai ales în apropierea weekendurilor însorite. Nu mulți sunt însă, turiștii care s-au încumetat să ajungă până la Țolosu.
Situat în apropierea localității Iabalcea, vârful Țolosu pitește sub roci un adevărat palat al galeriilor ascunse. O lungime de aproape 1900 de metri șerpuiesc sub platoul care duce spre Iabalcea. Norocul sau ghinionul, pentru turiștii mai agresivi, al peșterii Țolosu este activitatea sa. Fiind încă activă, foarte puțini îndrăznesc sau reușesc să o exploreze în întregime.
Astfel, ascunsă fix sub vârf de deal, pe versantul drept al Cheilor, Țolosu se bucură de liniște. Mulți dintre turiștii care pendulează zilnic pe potecile deja bătătorite ale Cheilor nici nu știu de existența sa acolo.
Traseul spre Țolosu poate pleacă din poiana Prolaz, de unde Carașul a săpat adevărate cazane în stâncă. Aproximativ o oră de mers lejer presupune întreaga plimbare. Potecile, mai abrupte decât i-au obișnuit Cheile până acum pe turiști, mult mai stâncoase și puțin mai anevoioase, nu-și pierd din farmec și frumusețe. Urcușul spre peșteră deschide un orizont magic de unde ochiul are cu ce se delecta.
Țolosu este pestera cu cele mai mari galerii din întregiul areal al Cheilor, fiind un mare sistem de sifoane de dimensiuni diferite. Find temporar activa, în sectoarele cu caracter de sifon există mari depozite de nisip.
Prezența formațiunilor stalagmitice nu este sesizată foarte des, asta mai ales pentru că de multe ori, peșterea este deranjată de torente violente. Cu toate acestea, galeriile largi și nisipoase, rocile sculptate de apă și imensitatea lumii de sub deal, uimește dincolo de orice formațiune stalagmitică.
Chiar dacă sunt mulți curioși care ar vrea să descopere frumusețile mai puțin cunoscute ale Cheilor Carașului, pestera rămâne una destul de dificil de explorat pentru turiști. Totuși, persoanele cu o minimă experiență în speologie și cu echipament adecvat n-ar avea niciun impediment în cocoțarea spre peștera minune.
Foto: sus-C. Băluțescu
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că luni și marți vor fi impuse restricții pe drumurile din 35 de județe din cauza avertizării Cod roșu de...
Roxana Bălan |
28 June 2026
Deputatul Samuel Miclău îl provoacă pe Sorin Grindeanu să susțină un guvern monocolor AUR
Ioana Toma |
28 June 2026
Pare magie, dar e știință. Sculptura care „prinde viață” la Timișoara
Ioana Toma |
28 June 2026
Festivalul Inimilor revine la Timișoara cu invitați din 13 țări. Programul complet
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

