FOTO/VIDEO: Apele s-au retras, dar au lăsat în urmă curţi inundate şi drumuri distruse!

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Avertizările meteorologilor au început să prindă contur în Caraș-Severin, iar din cauza ploilor abundente Drumul Național 58 B, care leagă Reșița de Bocșa, a fost inundat pe zeci de metri. Județul a ieșit de sub cod portocaliu, dar avertizările de cod galben se mențin până mâine la ora 14:00.

UPDATE 05.05.2014

Furia apelor a năvălit pe neașteptate în curțile și grădinile cărășenilor. Autoritățile locale s-au mobilizat repede, iar puhoaiele de apă nu au lăsat în urmă pagube însemnate. Localnicii satelor afectate de viituri împreună cu angajații ISU Semenic încearcă în momentele de față să remedieze din stricăciunile produse de inundații.

„Se intervine cu un echipaj la cartierul Câlnic. La Bolvașnița și Ezeriș se încearcă remedierea situațiilor după ploile de ieri. Drumul DN 58 B care leagă Reșița de Bocșa nu mai este inundat, apele s-au retras”, a explicat Anca Balint, reprezentantul Comandamentului Operaţional Judeţean.

La Ezeriș pagubele nu sunt însemnate. „Nu mai avem probleme, apele s-au retras. Am avut pivnițe inundate și aproximativ 12 grădini. Nu avem pagube însemnate, totul este bine pentru moment”, a explicat viceprimarul comunei.

Nici la Bolvașnița apele nu mai fac probleme. „A ieșit soarele, s-a retras apa, momentan încercăm, împreună cu voluntarii, să scoatem apa din trei beciuri. Lucrăm și la refacerea a două podețe pe care le-am spart aseară pentru a face loc apei să treacă. Mai avem un teren arabil de trei hectare care este inundat,și stricăciuni destul de mari la 50 de metri din drumul județean unde a fost luat asfaltul de viitură. Alte pagube nu au fost”, a menționat Petru Mihăilescu, primarul comunei.

UPDATE, ora 22.40

La Ezeriş sunt inundate şase grădini, patru curţi şi două pivniţe ca urmare a creşterii debitului pe pârâul Tău.

UPDATE, ora 21.30

La această oră, la Bolvaşniţa sunt 20 de curţi inundate, iar apa se scurge pe drum. În comună acţionează Serviciul Voluntar pentru Servicii de Urgenţă. Mai trebuie spus că Bolvaşniţa e nealimentată cu energie electrică. Aceeaşi situaţie e şi la Vârciorova, Valea Timişului şi cartierul Balta Sărată din Caransebeş. Au fost anunţaţi în acest sens reprezentanţii ENEL.

YouTube video

promovare banner maxagro Muzeul TM

Astăzi, ora 19.30

Pe suprafața afectată, de aproximativ 60 de metri, stratul de apă depășește 5 centimetri. Pompierii sunt în alertă și au semnalizat porțiunea de șosea cu probleme. Cert este că circulația e restricționată pe un sens de mers. În ciuda eforturilor pe care le fac angajații Drumurilor Naționale de a curăța șanțul de pe marginea șoselei, debitul apei care se scurge de pe versanți este tot mai mare. Astfel că sunt șanse ca drumul să fie inundat mai mult decât este în momentul de față.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157644501652031″]

Nici debitul râului Bârzava nu este de neglijat, întrucât din cauza ploilor torențiale acesta a crescut considerabil.

bocsa

Deși până în momentul de față aceasta este singura problemă din județ, autoritățile sunt în alertă încă de ieri.

„Astăzi, în jurul orei prânzului erau depăşite cotele de atenţie pe cursurile de apă Goleţ (+3cm), Pecinişca (+38cm) şi Belareca (+18cm) şi atinsă cota de atenţie pe pârâul Prigor. Pentru analizarea stării judeţului, ca urmare a precipitaţiilor căzute în cursul nopţii trecute, la ora 12.00, la sediul Instituţiei Prefectului, a fost întrunit în şedinţă extraordinară Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin. Cu această ocazie, s-a arătat că pe teritoriul judeţului Caraş-Severin nu au fost atinse cantităţile de precipitaţii prognozate, însă având în vedere încărcătura mare cu apă a solului, riscul înregistrării unor creşteri de debite rămâne mare”, a precizat reprezentantul Comandamentului Operaţional Judeţean, Anca Balint într-un comunicat de presă transmis la orele prânzului.

Rămâi cu Express de Banat! Revenim cu galerie foto de la drumul inundat!

 

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/