Asociația pentru Promovarea Turismului Timiș îi invită pe timișeni și turiști să petreacă 1 Decembrie în gospodăriile bănățene. Astfel, doritorii sunt așteptați la Zolt să...
Toată vara s-a lucrat intens în Munții Banatului la amenajarea provizorie a pârtiilor ce vor alcătui cel mai spectaculos domeniu schiabil din țară, iar până...
Mii de luminițe, distracție în Roata Panoramică, căsuţe cu bunătăţi, vin fiert cu scorțișoară, cadouri pentru cei dragi şi multe, multe zâmbete. Târgul „Winter in...
Dorel Grădinaru, directorul Aeroportului Internațional din Timișoara, are zilele numărate. Sorin Grindeanu, noul ministru al Transporturilor, nu este deloc mulțumit de activitatea sa, astfel că...
Senatorul liberal de Timiș Alina Gorghiu a discutat cu ambasadorul Ungariei la București, în cadrul unei întâlniri avută la Senatul României, pe tema deschiderii punctului internațional...
Asociația Mai Mult Verde a realizat alături de Federația Asociațiilor de Dezvoltare Intercomunitară o cercetare privind modalitatea de gestionare a deșeurilor în localitățile riverane Dunării,...
Un prim pas în autorizarea localnicilor aflați în apropierea zonei turistice Muntele Mic a fost făcut. În urma programului de formare profesională organizat recent, 15...
Cu fonduri europene, administrația locală din Băile Herculane va demara două lucrări, de pe urma cărora vor avea de câștigat nu doar localnicii, ci și...
După proverbul românesc care spune că e bine să-ți faci iarna car și vara sanie, administrația locală din Băile Herculane țintește deja către sezonul turistic...
Casa de Cultură a Studenţilor din Reşiţa, în colaborare cu Liga Studenţilor din cadrul Centrului Universitar UBB Reşiţa, organizează duminică o campanie de promovare a...
Muzeul Național al Banatului a desemnat câștigătorul celei de-a doua ediții a concursului de fotografie „Cea mai frumoasă casă din Banat”. Este vorba de o...
Una dintre marile probleme ale României este reprezentată de numeroasele depozite de deșeuri neconforme, fără niciun statut legal, unele mai mari sau mai mici, situate...
Recent, pe insula Ostrov, situată în apropierea localității Moldova Nouă, într-un grup de lebede albe, a fost văzut un exemplar neobișnuit de lebădă neagră. Nu...
Mai mulți voluntari mobilizați de către reprezentanții Asociației Acasă în Banat au făcut minuni pentru o moară din satul Feneș, aflată într-o stare avansată de...
În Caraș-Severin există atât de multe locuri minunate, dar poate că cele mai încântătoare sunt, de fapt, cele la care poți ajunge cel mai greu....
După ce în 13 noiembrie 2012 a luat foc, legendarul vapor „Pelicanul” din Timișoara a fost recondiționat și va fi redat orașului, proprietarul urmând să...
Se face un nou pas important cu scopul reluării navigației pe râul Bega din Timișoara până în Serbia. Regia Autonomă Administrația Canalului Navigabil Bega Timiș...
Vă spuneam în episodul anterior că termele romane descoperite în anul 2015 la Băile Herculane se află tot acolo, sub pământ, acoperite cu nisip și...
Pas important în ceea ce privește promovarea atracțiilor turistice din Timiș. Județul are prima hartă de cicloturism, în care sunt incluse un număr de 15...
Săpături efectuate în anul 2015 în stațiunea Băile Herculane aveau să ducă la o surprinzătoare descoperire: existența în subteran a unor terme romane despre care...
Cum congresele și conferințele se desfășoară mai mult online în ultimii aproape doi ani, turismul de business în Timișoara a suferit o cădere importantă în...
Asociația Pro Turism Băile Herculane a inițiat recent o întâlnire a agenților economici din stațiune cu autoritățile locale. Obiectivul a fost depistarea problemelor întâmpinate pe...
Administrația locală din Băile Herculane vrea o zonă de promenadă de-a lungul Cernei. Investiția vine la pachet cu regularizarea albiei râului, consolidarea și amenajarea malurilor....
Natura și fauna oferă în continuare cele mai minunate priveliști din câte există. Iar toamna e cu atât mai spectaculoasă, mai ales în pădurile din...
Două asocieri de firme s-au arătat interesate să reabiliteze Conacul Mocioni din comuna Foeni, județul Timiș. Cele două oferte sunt în evaluare la Consiliul Județean...
„Hai în Banat!” este numele unui eveniment inedit care se va desfășura joi la Timișoara, în cadrul căruia județele Timiș și Caraș-Severin vor fi promovate...
Proiectul „Mic dejun la Margina”, inițiat în județul Timiș în urmă cu patru ani, are șansa de a câștiga titlul de „Destinația 2021 pentru Turismul...
UVT participă în această perioadă la standul de promovare al României, organizat de Ministerul Afacerilor Externe, în cadrul EXPO 2020 Dubai. Instituția este reprezentată de...
Iubitorii mersului pe două roți se vor putea plimba cu bicicleta, pe malul Begăi, din Timișoara până în orașul sârbesc Zrenjanin, în viitorul apropiat, pe...
Aeroportul Internațional Timișoara anunță că vor fi introduse două zboruri directe către Dubai. Primul va pleca în 30 decembrie, înainte de Revelion, iar cel de-al...
O mână de voluntari a făcut minuni, în acest sfârșit de săptămână, pentru muzeul sătesc din Sasca Montană. Aceștia au reușit să refacă acoperișul clădirii...
Participant în trecut în Finlanda și Croația, reșițeanul a făcut parte recent dintr-un alt proiect de voluntariat AIESEC de această dată în Turcia. AIESEC este...
Comuna condusă de primarul Petre Panescu s-a gătit de sărbătoare. Centrul localității a fost împodobit cu ghirlande luminoase și un brad frumos de Crăciun. Localitatea Ocna de Fier strălucește...
Concerte în centrul Timișoarei, de sărbătorile pe stil vechi
Resicza Boardgame, primul joc de masă dedicat orașului și istoriei sale!
„Ultima haltă în paradis”, pe scena Teatrului de Vest din Reșița
De la Băile Herculane, la Mehadia. Moș Crăciun ajunge la toți copiii!
Moș Crăciun a ajuns mai devreme, anul acesta, la liceul din Bozovici
De ce să alegi aparatele de gătit pe gaz, pentru bucătăria unui restaurant