Management în turism la Viena, tupeu și proaste obiceiuri românești pe Muntele Mic!

mmic1

Au încălcat legea și au făcut ceva pe ea de natură ca să mai bage niște bani în buzunar, dar în loc să-și recunoască vinovăția și să investească așa cum impune legislația de mediu preferă să arunce în noroi cei care au sancționat fărădelegile!

Afacerile familiei Dunca pe Muntele Mic au obligat din nou instituțiile de control ale statului să constate încălcări flagrante ale legii, să dea sancțiuni pecuniare și să dispună stoparea de urgență a anumitor activități. Romeo Dunca, astăzi președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin, a investit de-a lungul vremii sume importante în turismul montan, ceea ce este de apreciat. A făcut o cabană de vis, a instalat un telescaun modern cum nu mai e altul în Munții Banatului, iar mai nou firma lăsată în administrarea băiatului cel mare a amenajat un traseu pentru mountain bike. Nu e însă deloc lipsit de importanță faptul că a construit cabana de vis fără niciun fel de autorizație, într-o arie protejată de lege. Cabană în care practică turism exclusivist, fără să plătească vreun leu cuiva impozit, redevență sau chirie și pe care refuză cu încăpățânare să o demoleze în ciuda faptului că o sentință judecătorească definitivă tocmai asta îl obligă să facă. Telescaunul asemănător celor din Alpi a fost instalat și el în condiții litigioase, iar taxele plătite pentru folosirea unui munte aproape întreg sunt nule, după cum spun cei din Primăria Turnu Ruieni. Traseul pentru biciclete a fost săpat de excavatoare tot fără vreun aviz sau autorizație de la instituțiile de mediu. Cu încălcarea legii, motiv pentru care s-a și dispus oprirea oricărei activități.

Cristi Dunca, administratorul de astăzi al SC Nordica Turism, e mult prea sus ca să respecte legea, el înțelege altfel turismul, astfel decât toți ceilalți care se aliniază legislației în vigoare. Bune sau proaste cum o fi.

publicitate ziar expresb 1000x100 pizzeria Dimitrios 1000x100

„În ultimii 5 ani mi-am dedicat fiecare zi din viață dezvoltării zonei Muntele Mic, locul unde am copilărit. După terminarea facultății de Management în Turism din Viena am ales să mă întorc acasă și să îmi ajut tatăl să își îndeplinească visul de a construi o stațiune montană de nivel occidental. (…) Iubesc natura și sunt pasionat de sporturi montane și de aceea am ales să încerc să îmi implementez know how-ul dobândit în Austria în țara în care m-am născut și «să pun osul» la dezvoltarea turismului. (…) Din păcate am ajuns și eu, la fel ca și mulți alți tineri concetățeni să fiu «înghițit» de sistemul românesc de guvernare și de modul superficial de a face afaceri.”, a reacționat fiul președintelui după ce fărădelegile de pe Muntele Mic au fost constatate și sancționate.

Cristi Dunca a ajuns la concluzia că Banatul Montan își merită soarta pentru că „majoritatea oamenilor sunt răi și invidioși”. „Pur și simplu nu se vrea dezvoltare și evoluție.”, adaugă fiul celui mai important om din Caraș-Severin. Școlit la Viena, Dunca jr. nu vede nimic greșit în faptul că a executat lucrări încălcând legea, neavând niciun fel de autorizație sau aviz. El consideră că oamenii sunt răi și invidioși. Probabil pentru că n-au închis ochii la această nouă fărădelege făcută de familia Dunca pe Muntele Mic. Dar ca să fie lucrurile clare și să nu ne dăm noi cu presupusul, să-l lăsăm pe Cristi Dunca să vorbească mai departe despre cât de competent s-a întors el de la Viena și despre cum trebuie să facă slalom printre cretini: „Nivelul de educație este scăzut, drept urmare majoritatea oamenilor sunt încuiați la minte, focusați pe termen scurt, vorbesc de rău și își urmăresc doar interesul propriu fără sa țină cont și de binele celuilalt. (…) Sunt frustrat și nu mai găsesc motivație să continui lupta cu morile de vânt. Rămân doar cu speranța că tinerii care vor ajunge într-o bună zi la putere să nu uite de greșelile părinților, să pună mâna pe carte și să încerce să schimbe în bine tot ce ține de ei.”

1000x100 untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/