Banat Brunch ajunge pentru prima oară la Tomești. Turiștii pot vizita și Peștera Românești

pufe
casinoherculane by sungarden

În județul Timiș este organizat sâmbătă un nou eveniment gastronomic Banat Brunch. Acțiunea se va desfășura pentru prima oară în comuna Tomești, turiștii fiind invitați și să descopere frumusețea Peșterii Românești, singura din România în care se organizează concerte anual.

Iubitorii de natură și de bucătărie tradițională sunt invitați sâmbătă, 3 septembrie, să participe la un nou eveniment gastronomic Banat Brunch. Acțiunea se va desfășura pentru prima dată în comuna Tomești din județul Timiș.

Nu știu câți dintre voi ați mâncat „Pufe” în ultima vreme, iar acestea să fie bune-bune-bune, dar cred că e momentul să le gustați pe cele de la Românești! Ne vedem sâmbătă, 3 septembrie, de la ora 11.00, în gospodăria familiei Crăciunescu, la primul Banat Brunch din comuna Tomești, Timiș”, transmit organizatorii.

publicitate ziar expresb 1000x100 pizzeria Dimitrios 1000x100

După servirea prânzului, turiștii vor avea ocazia să descopere și Peștera Românești, singura din România în care se organizează concerte anual, din 1984. De asemenea, se va putea vizita și Mănăstirea Izvorul lui Miron, precum și Biserica de lemn din Românești.

Taxa de participare la evenimentul Banat Brunch de sâmbătă este de 120 lei, iar înscrierile se realizează AICI!

1000x100 untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/