Bega, una dintre poveștile Timișoarei

bega ai

Săptămâna trecută am aflat, din nou, că ne place Bega. În cercetarea făcută pentru noua strategie de turism a Timișoarei, atunci când oamenii au fost întrebați ce contează pentru ei în oraș și ce ar merita arătat celor care vin să-l viziteze, râul a apărut iar și iar.

Poate pentru că Bega e unul dintre puținele locuri din Timișoara pe care nu trebuie să le explicăm prea mult ca să ne placă. Ne plimbăm, alergăm, stăm la terase, traversăm podurile, ne întindem pe iarbă și, din când în când, ne amintim că apa asta nu e doar decor.

De la sfârșitul săptămânii avem un motiv bun să ne amintim. Aproape 20 de ambarcațiuni vin din Serbia pentru Regata Bega, iar timp de o săptămână râul devine drum, sală de curs, subiect de conversație și, în final, scenă. Blazzaj și Filarmonica Banatul vor cânta împreună pe o scenă amplasată chiar pe apă.

Și poate că nu e întâmplător că, exact când încercăm să punem pe hârtie ce are Timișoara de oferit, unul dintre răspunsuri curge deja prin mijlocul orașului.

Ce e nou în oraș

Evenimentul principal pe care îl recomandăm, alături de alte câteva noutăți care merită atenția ta.

12-13 septembrie

„Ocsko” devine galerie, atelier și scenă

12 – 13 septembrie

Piața Mehala

Printre obiecte cu istorii necunoscute și toate celelalte comori improbabile de la „Ocsko” apare și arta contemporană. Rod Festival revine cu ediția „Mândrie și nailon” și transformă piața de vechituri din Mehala în spațiu pentru fotografie, desen, colaj, muzică, bricolaj și intervenții artistice.

Ion Barbu va lucra cu obiecte găsite chiar în piață, Dan Perjovschi va expune aici, Beatrice Arzoiu pregătește un atelier de colaj, iar Plan Zero continuă experimentele de bricolaj și reutilizare. Poveștile de la „Ocsko” ajung și pe scenă. „Nu mă opri”, cu text de Elena Vlădăreanu, a fost construit din întâmplări culese chiar din piață și se joacă acolo sâmbătă seara.

Fotografie, caricatură, croitorie creativă, Radio Ocico. Practic, pentru un weekend, nu mai e foarte clar unde se termină piața și unde începe festivalul.

12–13 septembrie · orele 9 – 14 · „Ocsko”, Mehala

„Nu mă opri” · 12 septembrie · 18:00 · acces gratuit

Orașul și berea, o relație veche de secole

Afrodita 1000x200

Timișoara și berea au o poveste comună care trece de trei secole, iar în weekend se poate intra chiar în locul în care ea continuă și astăzi. Fabrica de Bere Timișoreana își deschide porțile cu tururi care urmăresc atât procesul de producție, cât și istoria celei mai vechi fabrici de bere din România.

E una dintre acele bucăți de oraș care nu au devenit muzeu. Fabrica și-a schimbat proprietarii, tehnologia și înfățișarea, dar berea continuă să fie produsă aici, în același cartier în care povestea ei a început în secolul al XVIII-lea. Vizitele din weekend merg de la ingrediente și procesul de fabricație până la istoria locului, iar sâmbătă seara porțile se deschid pentru petrecerea Timișoreana.

11-13 septembrie · Fabrica de Bere Timișoreana

Petrecerea Timișoreana · 12 septembrie · de la 18:00

Victoria face patru ani. Parcă a fost ieri

A fost primul dintre cinematografele de cartier recuperate de Timișoara și, poate mai important, primul care a arătat că vechile săli pot să-și găsească din nou un loc în viața orașului.

Cinema Victoria împlinește patru ani și sărbătorește cu un weekend construit din lucrurile care i-au adunat între timp o comunitate: filme, avanpremiere, seri tematice și discuții care continuă după generic.

Patru ani nu par mulți, dar Victoria a fost începutul unei povești care între timp a crescut și a creat în jurul ei o comunitate în adevăratul sens al cuvântului.

11-13 septembrie · Cinema Victoria

De la un food truck la altul

În 2016, Street FOOD Festival pornea la drum cu ideea de a aduce și în România cultura mâncării servite din food truck-uri. Zece ani mai târziu, festivalul își sărbătorește aniversarea la Timișoara. În centru rămâne, evident, mâncarea: food truck-uri, preparate de street food și bucătării diferite.

În jurul lor se construiește petrecerea aniversară. Pe scenă urcă Killa Fonic, The Mono Jacks, The Motans, Nidal și om la lună, iar pentru copii sunt pregătite activități pe parcursul festivalului.

Duminică seara, concertul om la lună va fi urmat de un show de drone sincronizat cu muzică live, prezentat în premieră la Timișoara.

10–13 septembrie · Iulius Town

Sky Show · 13 septembrie · 22:30

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/