Direct de acasă! Sinagoga din Lugoj va putea fi vizitată oriunde în lume, prin intermediul unui tur virtual

sinagona neologa lugoj
casinoherculane by sungarden

Sinagoga Neologă din Lugoj, cu o istorie de peste un secol și jumătate, este și astăzi locul în care comunitatea se reunește pentru a se bucura de frumoasele concerte de orgă.

Cei care au construit clădirea și-au dorit un spațiu elegant, intim, ce poate găzdui și evenimente muzicale. Superbul tavan colorat este decorat cu elemente inspirate din arta orientală, ce ne poartă cu gândul la magicele povești din „O mie și una de nopți”. Sinagoga din Lugoj, cunoscută și sub numele de Sinagoga Mică, este parte din „Poveștile Sinagogilor”, proiect prin care Asociația Pantograf a realizat o arhivă digitală, ancorată în poveștile a opt Sinagogi din Banat și Crișana.

„După părerea mea, este un proiect extraordinar de important. Este rezultatul unei etape de cunoaștere și de înțelegere a vieții noastre comunitare evreiești în Banat. Să ne amintim că, atunci când Asociația Pantograf a pornit proiectul, acesta a fost pornit cu evenimentul Sunetul Sinagogilor, care a adus la Lugoj pe violonista Clara Cernat, alături de Filarmonica din Toulouse. A fost un proiect câștigat la Ministerul Culturii, în urma unui concurs de proiecte. Din acel moment, întreaga echipă implicată a decis să facă mai mult. Cele cinci sinagogi din Banat, din Lugoj, Timișoara, Reșița, Arad și Caransebeș, constituie o lume aparte față de toate celelalte sinagogi din România. Spre deosebire de cele din Muntenia și Moldova, acestea s-au păstrat integral, pentru că orgile nu au fost înlăturate. Noi am rămas, de fapt, o oază a unui cult care nu mai există. Iar membrii asociației au înțeles că există un interes în lume să fie văzute aceste sinagogi cu orgă care au supraviețuit, pentru că majoritatea au fost distruse în timpul lui Hitler. Astfel de sinagogi nu mai există decât în această zonă, iar minunea este că ele au rămas în picioare și azi. Este o bijuterie și un brand al Banatului, regiune istorică în care comunitățile s-au înțeles în mod tradițional bine”, spune Ivan Eric Bloch, președintele Comunității Evreilor din Lugoj, care se ocupă și de comunitățile evreiești din Reșița și Caransebeș.

publicitate ziar expresb 1000x100 pizzeria Dimitrios 1000x100

Asociația Pantograf propune un tur virtual al acestor sinagogi bănățene, la care se adaugă și cea din Oradea. Este vorba despre o imagine tridimensională care permite oricui ca, prin intermediul internetului, să devină un vizitator virtual al acestor spații. „La fiecare dintre aceste filme se atașează un interviu al președintelui Comunității evreiești locale. Fiecare își prezintă comunitatea, cu istoricul și tradițiile ei, precum și sinagoga. În prezentarea mea, am pus accent mai mult pe partea sufletească, pentru că datele statistice sau istorice pot fi găsite pe internet. Sunt lucruri pe care noi le lăsăm astfel posterității. Lumea trebuie să conștientizeze și faptul că anul viitor vom avea Timișoara – Capitală Culturală Europeană, care va fi un avantaj pentru Lugoj. Ca să vă dați seama ce sinagogă are Lugojul, vă spun că recent am însoțit o delegație germană la sinagoga nouă din Cetate, de la Timișoara, care are 700 de locuri, iar cea din Lugoj are 500 de locuri, în trecut raportul de populație fiind de 5 la 1. Așadar, mă bucur că și acest proiect a câștigat finanțarea, iar cel care l-a condus este acum președintele Institutului Cultural Român din Varșovia”, adaugă Ivan Eric Bloch, unul din autorii morali care s-a implicat mult în proiect pe partea de sinagogi din Lugoj, Caransebeș și Reșița.

Lansarea oficială a proiectului va avea loc în luna octombrie. Proiect este susținut de Ordinul Arhitecților din România, cofinanţat de AFCN, având ca parteneri Comunitățile Evreilor din Timișoara, Arad, Lugoj, Caransebeș, Reșița și Institutul Francez din Timișoara.

1000x100 untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/