Satele din apropierea graniței cu Serbia îi așteaptă pe turiștii care vor să meargă cu bicicleta până în țara vecină

pista otelec
casinoherculane by sungarden

Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului Timiș în colaborare cu Primăria Otelec lansează o serie de activități menite să atragă călătorii în satele din apropierea graniței. Acțiunea are loc în contextul în care turiștii vor putea merge, în weekend, pe pista de biciclete, până în Serbia, odată cu deschiderea temporară a punctului de trecere a frontierei, în 24 și 25 septembrie.

Autoritățile vor să pună, astfel, în lumină patrimoniul cultural local al zonei și să îi facă pe turiștii care folosesc pista de biciclete venind atât dinspre Timișoara, cât și dinspre Serbia și Ungaria să facă un popas la Otelec. Localitatea poate surprinde și satisface așteptările oricărui tip de călător, ne promit cei de la Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului Timiș, indiferent că vorbim de pasiune pentru arhitectură, gastronomie, artă sau loisir.

Cei care vor să viziteze țara vecină pe biciclete, în cele două zile de activități, dar nu pot sau nu doresc să vină din Timișoara pe pistă, pot închiria gratuit biciclete chiar din Otelec, pe baza actului de identitate (informații la 0725.626.898).

CITEȘTE ȘI: Cu bicicleta, până la Zrenjanin. Se deschide temporar frontiera

„După ce ai pedalat entuziasmat mai mult de 30 de kilometri plecând din Timișoara pe cea mai lungă pistă de biciclete asfaltată din România, fix la capătul țării spre Serbia, te așteaptă o frumoasă recompensă: Otelec. O localitate a cărei existență a cunoscut de-a lungul istoriei suișuri și coborâșuri, însă a rămas permanent legată de râul Bega, care o ancorează frumos și în diverse feluri. Pe de o parte, ca și cale de navigare când, spre sfârșitul secolului XIX, Bega devine un canal de comunicare foarte important, iar Otelec – unul dintre porturile în care vor ancora vase de pasageri și de transport mărfuri. Se spune că, în acele timpuri, în fiecare joi, un vapor venea de la Otelec în Timișoara, iar gospodinele făceau cumpărături direct de pe puntea acestuia. O poveste care stă să renască astăzi, odată cu planurile de dezvoltare ale autorităților locale din comună.”, a declarat Delia Barbu, directorul executiv APDT Timiș.

otelec vapor

Tot în zonă se află una dintre cele mai importante rezervații naturale din vestul țării: Natura 2000. Pe pajiștile dintre Uivar, Sânmartinu Maghiar și Otelec, precum și pe terenurile agricole dintre șoseaua Uivar-Pustiniș și Canalul Bega se află una dintre cele mai mari colonii de vânturei de seară. Păsări protejate, aceștia se hrănesc pe pajiștile sărăturoase din zonă, iar terenurile agricole sunt folosite atât de păsările cuibăritoare, cât și cele în migrație care se strâng pentru înnoptare. Îi puteți vedea chiar acum, toamna, când zona se transformă într-un loc tradițional de înnoptare folosit de sute de vânturei.

vanturelul

La Otelec poate fi vizitată fosta Școală, transformată astăzi în muzeu și centru cultural administrat de Geza Molnar, artist plastic local. Clădirea a fost construită la începutul secolului al XIX-lea și iniţial a funcţionat ca şcoală şi casă de rugăciuni, fiind astăzi cea mai înaltă clădire din pământ bătut din localitate şi cea mai veche clădire din comună care a rămas în forma sa actuală. Turiștii care doresc să viziteze obiectivul sâmbătă și duminică vor fi ghidați de Geza Molnar, cu programare la tel. 0726.670.432.

publicitate ziar expresb 1000x100 pizzeria Dimitrios 1000x100

otelec scoala

Alte locuri de vizitat sunt cimitirul evreiesc sau mini ferma de struți de la Iohanisfeld.

Locuri de servit masa

Restaurantul și pizzeria Bikmania situate în Iohanisfeld, locație deja deja cunoscută pentru produsele sale sunt accesibile zilnic turiștilor, la fel ca locația Bar Park, iar grupurile care doresc să guste tradiționalul kurtos kolacs maghiar, o pot face sunând în prealabil la tel. 0721.56.3411 la Maria Virag, a cărei familie duce mai departe această dulce tradiție gastronomică maghiară.

Deja renumit, usturoiul de Otelec poate fi cumpărat direct de la producătorul local Daniel Veja, iar iubitorii pâinii coapte în cuptor pot face o oprire la magazinul Bikmania unde vor putea găsi în cele două zile și pâine proaspăt pregătită.

bikmania

Iar dacă vreți să luați și un suvenir de la Otelec, puteți pleca acasă cu flori din pusta bănățeană, culese, presate și aranjate pe felicitări realizate din hârtie reciclată de artiștii Manuela Marchiș și Cezar Blanda. Produsele pot fi văzute și în atelierul artiștilor din Iohanisfeld (tel. 0721.793.223).

otelec vas

1000x100 untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/