Sorin Grindeanu, fostul premier al României, a avertizat că unii social-democrați încearcă să facă „aranjamente cu puterea pentru a nu avea contracandidați puternici în județele...
Fostul premier Sorin Grindeanu a declarat, duminică, la Timișoara, că PSD a pierdut în trei ani aproximativ 60% dintre votanți și că această cădere este...
Dimineața de duminică nefastă pentru un șofer, dar și pentru pasagerii unui tren care se îndreptau spre Timișoara. La Chevereșu Mare, garnitura feroviară a avut...
După weekendul prelungit de care ne bucurăm în aceste zile, următoarele momente festive vor fi, pentru mulți români, Ziua Îndrăgostiților (Sfântul Valentin) și Dragobetele. Cum...
În luna ianuarie, mai multe asociații din Timișoara organizează campanii pentru a încuraja donarea de sânge, deoarece în prima lună a anului situația rezervelor poate...
Primăvara aceasta, timp de trei zile, organizatorii Timfloralis vor aduce împreună designeri, arhitecţi, peisagişti, florişti internaţionali, ecologişti, studenţi, elevi, şcoli, universităţi, artişti, firme şi comercianţi...
Arhiva pentru dosarele de la Curtea de Apel Timișoara și instanțele din subordine dă mari bătăi de cap instituției în continuare. Nici perspectivele pentru anul...
Apele geotermale din Lovrin au fost descoperite încă din anii ’80, când au fost folosite pentru încălzirea serelor din localitate. În anul 1983 au fost...
Baschetbaliștii de la SCM Timișoara au pierdut primul meci din Top 6, la scorul de 83-61 cu CSM Oradea. din nou, formația din Bihor nu...
ASU Politehnica a disputat și e primul meci de verificare, câștigat cu 5-1 cu echipa de Liga a IV-a Timiș, Pobeda Dudeștii Vechi. Meciul a...
Camera de Comerţ, Industrie și Agricultură Timiş, prin Direcția Formare și Perfecționare Profesională, organizează în luna februarie noi serii de cursuri acreditate ANC. FORMATOR Perioada:...
Chiar dacă din exterior nu arată tocmai grozav, Spitalul Militar Timișoara nu este un loc de ocolit dacă aveți probleme medicale. Unitatea spitalicească din centrul...
Ripensia Timișoara se pregătește să decoleze în curând în cantonament în Antalya. Vineri, echipa a disputat primul amical cu Fortuna Becicherecu Mic, locul 9 din...
Timișul se poate lăuda cu o comună în care s-au construit nu mai puțin de 6 biserici, 4 dintre ele fiind ridicate în aceeaşi intersecţie....
Cauți de mult un loc pentru hobby-ul tău în materie de sport, care să corespundă tuturor dorințelor tale? Rețeaua World Class tocmai s-a instalat la...
Astăzi, 24 ianuarie, se împlinesc 161 de ani de la Unirea Principatelor Române, sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza. La fel ca în fiecare an,...
Administraţia Bazinală de Apă Banat (ABA Banat) are pregătit pentru anul 2020 un portofoliu de proiecte de investiții în spațiul hidrografic Banat, al cărui obiectiv...
În acest weekend prelungit, Iulius Town își întâmpină clienții cu târguri tematice, sesiuni prelungite de shopping și concursuri la patinoar, dar și ateliere de creație...
Curtea de Apel Timișoara, instanța de care se subordonează toate judecătoriile din Banat, apreciază că a avut un an cu o activitate eficientă în anul...
Ionel, un bărbat în vârstă de 52 de ani, doarme în frig, pe malul Begăi, de patru ierni. Un tânăr s-a oferit să-l ajute, dar...
În 2019, în sfârșit, a venit rândul Timișoarei să ”primească” promisiunea unui stadion nou, ultra-modern, așa cum merită Capitala Banatului. Investiția se face în mare...
Sperietură zdravănă pentru un șofer joi după-amiază, nu departe de Timișoara. Mașina în care se afla a fost proiectată în afara carosabilului după ciocnirea cu...
Penitenciarul Timișoara a avut joi un eveniment mai amplu, în care instituția și-a prezentat bilanțul de activitate pentru anul 2019, unul destul de bun din...
Liberalii se pregătesc de campania electorală! Deputatul Ben-Oni Ardelean explică de ce primarii pesediști nu pot intra în PNL ca să câștige un nou mandat....
De miercuri, Curtea de Apel Timișoara și-a suspendat activitatea, ca urmare a deciziei Guvernului Orban de a elimina pensiile mari ale magistraților, considerate asemeni pensiilor...
Membrii Companiei de Administrare a Infrastructurii Rutiere au anunțat că, în perioada 23-30 ianuarie, un transport special care depășește valorile standard de greutate pe drumurile...
Alegerile pentru noul rector s-au tranșat ușor la Universitatea Politehnica din Timișoara. Un singur tur a fost necesar pentru ca ”favoritul” să se impună în...
Magistrații din toată țara se opun proiectului de eliminare a pensiilor de serviciu pentru magistrați, care se acordă în momentul de față în cuantum de...
O casă din Timișoara a luat foc, iar focul s-a extins și la locuința vecinilor în noaptea de miercuri. Incendiul, destul de puternic, a avut...
Social-democrații cărășeni se întâlnesc astăzi într-o conferință extraordinară în care își vor desemna delegații pentru congresul partidului de la sfârșitul lunii februarie. Nu va exista...
PMP Timiș susține măsura de eliminare a pensiilor speciale, însă doar în anumite domenii! Magistrații și-au suspendat activitatea ca formă de protest. Deputatul Cornel Sămărtinean...
Locuitorii unui oraș din Timiș vor putea beneficia de servicii medicale la ei în localitate din luna aprilie a acestui an. Atunci preconizează reprezentanţii autorităţii...
Decizia privind interzicerea sălilor de jocuri de noroc în Reșița se apropie. Înaintea votului din Consiliul Local, discuțiile devin tot mai aprinse. Reprezentanții industriei jocurilor încearcă să convingă autoritățile...
Peste 100.000 de bilete de tratament balnear pentru pensionari, pregătite în 2026
Căldură neobișnuită până de Paște. Temperaturi peste normal în toată țara
Sorin Grindeanu prezintă scenariile pentru ieșirea PSD de la guvernare
Sediul pompierilor din Caransebeș, reabilitat cu fonduri europene
Campania „Dar din Dar” revine de sărbători pentru familiile încercate de soartă
Măureni și Șoșdea pedalează! „Copiii se bucură deja de primii kilometri de pistă!”
Crima de la Cenei. Bunicul lui Mario, acuzat că a lovit-o pe mama unuia dintre făptași
Ioan Popa întreabă: benzină ieftină și pentru românii cu Porsche și Ferrari?!
Hala Minda, readusă în circuitul urban, social și cultural al Reșiței
Pentru reșițeanca Dana Antoaneta Bălănescu, Grecia nu a fost niciodată doar o simplă destinație de vacanță, ci un loc care i s-a strecurat încet în inimă, întâi prin file...
Ovidiu Belceanu expune „Simulacru”, la Reșița, expoziție de artă digitală generativă
Horticultura Timișoara inaugurează un colț de speranță la Spitalul de Copii Louis Țurcanu
Târgul de Paște se deschide la Timișoara. Programul evenimentelor
Turkish Airlines deschide ruta Timișoara-Istanbul, din 1 aprilie 2026!
Din Reșița spre fiordurile Norvegiei: drumul unei campioane la înot – Carla Troner Negrea