Fostul ministru al Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, Daniel Funeriu, a susținut o conferință cu tematica „Despre excelență, prostie, interese obscure și minciuni în educația...
Facultatea de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara a obținut MARELE PREMIU la Festivalul Operelor Independente Iaşi 2019 – Ediţia a...
Lugojenii au ieșit în număr extrem de mare duminică să-și exprime opțiunile pentru europarlamentare și referendum pe tema justiției. Din cei 39.487 de cetățeni cu...
Metodele de înșelăciune la telefon continuă să facă victime în Lugoj, ultima pe listă fiind o femeie care a rămas fără 7.000 de lei, prin...
Conducerea Ripensiei a anunțat, indirect, că nici în viitorul sezon de liga secundă obiectivul roș-galbenilor nu va fi promovarea în prima ligă. Președintele Dumitru Mihu...
ACS Dumbrăvița a reușit să câștige cu 5-4 manșa-tur de pe teren propriu a finalei Superligii feminine de tenis de masă, în fața celor de...
Un nou drum a fost deschis astăzi, la Timișoara. Este vorba despre șoseaua ce leagă cele două ieșiri din oraș, mai exact Calea Torontalului și...
Prim-vicepreședintele PNL Timișoara a cerut, într-o postare publică pe o rețea de socializare, demisia conducerii PNL Timiș și PNL Timișoara. El a venit cu acuze...
Președintele PSD Timiș participă astăzi la Comitetul Executiv al PSD, organizat la București, convocat de urgență după condamnarea lui Liviu Dragnea. Călin Dobra a declarat...
Partidul Național Liberal a obținut la Lugoj peste 5.000 de voturi, cel mai bun scor înregistrat vreodată de această formațiune politică. Președintele PNL Lugoj, Claudiu...
Timișoara a rămas în urmă cu reabilitarea clădirilor istorice față de orașe precum Oradea sau Sibiu, iar fațadele cu tencuiala degradată afectează serios aspectul orașului....
Nu s-a putut la seniori, dar s-a realizat „eventul” la juniori! Informatica Timișoara și-a adjudecat medaliile de campioană în competiția de futsal U19, după ce...
Centralizarea încă era în plină desfășurare chiar și la orele serii în județul Timiș. La ora 19.08, Biroul Electoral Județean Timiș finalizase centralizarea voturilor din...
Rezultatele alegerilor europarlamentare încă se centralizează și la orele prânzului. La ora 12.27 erau centralizate 295 de secții din totalul de 599 din Banatul de...
Alianța 2020 USR PLUS este marele câștigător al alegerilor europarlamentare în România. PSD s-a prăbușit efectiv, iar liberalii au sărbătorit, de fapt, înfrângerea suferită de...
Antreprenori de succes, speakeri de excepție și lideri în domeniu, cu toții se vor reuni sub cupola Elite Business Women Club. „Generăm valoarea socială, înainte...
Primarul Robu a comentat invitația lansată de ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice de a veni alături de Călin Dobra la București, pentru a tranșa...
Rezultatele exit-poll-urilor la ora închiderii urnelor au fost privite cu zâmbete, dar nu foarte largi, la sediul PNL Timiș. Firesc, până la urmă, deoarece procentul...
Fotbaliștii de la Liceul cu Program Sportiv Banatul au primit duminică, la Buftea, medaliile de argint în Liga Elitelor U17, după ce au pierdut cu...
Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest a început seminariile de informare cu privire la finanțările nerambursabile disponibile pentru microîntreprinderile interesate de accesarea fondurilor disponibile. Regiunea...
În luna iunie, timișorenii și nu numai se vor putea delecta cu spectacolele originale din cadrul Festivalului European al Spectacolului Timișoara – Festival al Dramaturgiei...
Dacă marea învingătoare a seriei a IV-a a Ligii a III-a a fost CSM Reșița, care a promovat în eșalonul secund, cele patru echipe din...
Președintele ALDE Timiș, Marian Cucșa, a votat duminică dimineața la o secție din Timișoara, diferită față de a celorlalți membri de partid. Cu toate că...
Cristian Moș, președinte USR Timiș și Dan Reșitnec, președinte USR Timișoara au votat duminică dimineață, la aceeași secție la care a votat și liberalul Nicolae...
Edilul Timișoarei, Nicolae Robu, a votat în cadrul scrutinului pentru alegerile europarlamentare și referendum, duminică dimineață, la Școala Generală Nr. 30. Mobilizare în masă la...
Peste 18 milioane de români sunt așteptați astăzi să voteze reprezentanții în Parlamentul European, dar și să răspundă la întrebările referendumului inițiat de președintele Klaus...
Horia Colibășanu și colegii săi de expediție au anunțat că renunță la proiectul ambițios din acest an, acela de a deschide o rută nouă în...
Taberele școlare din județul Timiș au mari șanse să fie reabilitate de Consiliului Județean care este interesat să preia de la stat aceste locații, dintre...
Penultima etapă din liga secundă a adus prestații mediocre pentru cele trei echipe timișorene ale eșalonului. Ripensia a reușit un egal, cu Daco-Getica la ultimul...
Rugbyștii de la Timișoara Saracens au pierdut la scorul de 20-19 și finala mică a campionatului, jucată la Bârlad, cu CSM București. Finalul a fost...
Pacienții bolnavi de cancer, internați în regim de spitalizare continuă, vor beneficia de condiții îmbunătățite, ca urmare a participării Asociației OncoHelp la cursa Timotion 2019....
Cea de-a 17-a ediție a Banat Agralim reunește, timp de trei zile, peste 200 de expozanți din domeniu. Vizitatorii sunt așteptați în campusul Universității de...