Vom vedea muncitori pe Podul Muncii?

Podul Muncii din Timișoara va intra în reabilitare dacă proiectul de hotărâre privind studiul de fezabilitate va fi aprobat de membrii Consiliului Local. Valoarea totală a investiției este de 48,3 milioane de lei (TVA inclus), cu o durată de execuție de 14 luni.

Podul Iuliu Maniu (Muncii) este cel care asigură continuitatea Bulevardului Iuliu Maniu peste Canalul Bega, realizând astfel legătura rutieră între zona Gării de Nord şi zona Calea Şagului. El are o lungime de aproximativ 73 de metri. Calea pe pod este compusă din zonă carosabilă pentru 4 benzi și două trotuare pietonale denivelate. În momentul de față, acesta se află într-o stare avansată de degradare și reprezintă un pericol atât pentru trecători, cât și pentru mașini.

 „În urma expertizei tehnice s-a constatat starea necorespunzătoare a suprastructurii, a elementelor de rezistenţă care susţin calea, a infrastructurii, a aparatelor de reazem, degradări ale malurilor şi modificări de albie, degradări în zona carosabilă şi trotuare. Având în vedere starea avansată de degradare a structurii în ansamblu, capacitatea sa portantă redusă, precum şi necesităţile traficului actual şi de perspectivă, soluţia optimă în acest caz ar fi reabilitarea acestui pod. Din aceste considerente şi prin faptul că prognoza traficului prevede o creştere semnificativă a intensităţii traficului, lucrările de reabilitare sunt imperios necesare şi oportune.”, conform expunerii de motive din cadrul proiectului.

Lucrările vor consta în reabilitarea podului prin înlocuirea totală a suprastructurii cu o structură mixtă oțel-beton. Calea pe pod va fi formată din 4 benzi de circulație și trotuare delimitate de partea carosabilă prin parapete pietonale. De asemenea, se vor înlocui scările de acces din beton cu scări noi din metal. Scara centrală va fi prevăzută cu tiranți verticali care vor avea rol de suport al vegetației urcătoare poziționată la bază și vor fi iluminate prin montarea de proiectoare.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Podul Iuliu Maniu (Muncii) este al doilea ca mărime din Timişoara, după cel din Calea Şagului.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/