Ultimul mandat pentru Boldea! PSD Lugoj merge pe mâna lui Dobra la alegerile locale

Schimbare de optică în filiala Lugoj a PSD, după ultimele rezultate la alegeri. Strategiile social-democraților, creionate în birourile de la Timișoara, l-au stabilit drept candidat pentru funcția de primar pe președintele PSD Timiș, Călin Dobra.

Rezultatele dezastruoase obținute la alegerile europarlamentare, conflictele interne tot mai vizibile din filială, precum și o imagine deloc favorabilă în ochii electoratului lugojean îl apropie pe primarul Francisc Boldea de pensie. Ultimele ședințe organizate la Timișoara creionează tot felul de strategii prin care social-democrații să revină în prim-planul politicii din județ, după ce au căzut pe locul trei, la distanță de PNL și de USR. Una dintre aceste strategii este legată de readucerea lui Titu Bojin în postura de candidat la șefia Consiliului Județean Timiș, deținută de lugojeanul Călin Dobra și de „exilarea” acestuia la Lugoj, pentru a candida la fotoliul de primar. În acest fel cred social-democrații că ar avea șanse la șefia CJT (unde președintele va fi ales prin vot uninominal, conform unei ordonanțe de urgență), dar și la fotoliul de primar al celui de-al doilea municipiu, unde Dobra ar fi mai bine cotat decât actualul primar. Contactat pe tema acestui subiect, Călin Dobra a evitat un răspuns clar, precizând că în acest moment prioritățile filialei județene sunt altele.

„Acum urmează alegerile prezidențiale și ne concentrăm pe ele, având-o candidată pe doamna prim-ministru Viorica Dăncilă. După ce acestea vor trece, ne vom îndrepta atenția și către cele locale.”, a declarat Călin Dobra, președintele Consiliului Județean Timiș.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Una dintre vocile critice la adresa actualului primar este chiar principalul colaborator, viceprimarul Cristian Galescu, cel care a dat semnalul unei dorite schimbări la nivel de filiale. Pe de altă parte, deși ajuns la 71 de ani, primarul Francisc Boldea nu ar da încă semne că ar vrea să se retragă de la conducerea orașului, chiar dacă în 2008 declara cu fermitate că nu va sta mai mult de două mandate în fotoliul de primar.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/