Primarii aleși, președinții de consilii județene și membrii consiliilor locale și județene, aflați în izolare sau în carantină, vor depune jurământul de la distanță. Asta...
Un nou corp de clădire pentru studenții Facultății de Istorie și Teologie a fost inaugurat luni de Universitatea de Vest din Timișoara, în prezența Mitropolitului...
Artiștii Centrului de Cultură și Artă Timiș vor organiza lecții de dans popular și modern pentru tinerii pasionați de această latură artistică. Lecțiile sunt susținute...
Incidentul s-a petrecut în această dimineață, înainte de ora 7, pe A1, în apropierea localității Recaș, pe sensul de mers Timișoara-Lugoj. Autocamionul care a luat foc...
Se pune presiune pe sistemul sanitar, iar trendul, în ceea ce privește infectările cu SARS-CoV-2, este unul ascendent atât în Europa, cât și în România...
Florin Dumitru, șeful Poliției Locale care a fost unul dintre candidații la fotoliul de primar al municipiului Lugoj, a revenit pe funcție, după expirarea suspendării...
Phoenix, Cargo, Pro Musica, Celelalte Cuvinte, Pasărea Colibri și Blazzaj celebrează 100 de ani de Politehnică în Timișoara într-un mod inedit. Robert Șerban, Mircea Baniciu...
Odată cu noul an școlar, școlile și liceele lugojene au început cursurile potrivit scenariului galben, care presupunea, potrivit Ministerului Educației, participarea zilnică, faţă în faţă,...
A fost publicată lista zonelor cu risc epidemiologic ridicat, iar în urma unei hotărâri a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, au fost stabilite noi...
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru și Raed Arafat au prezentat în această seară o nouă hotărâre a Comitetului Național pentru Situații de Urgență. Au fost luate...
Familiile şi persoanele singure cu venituri reduse din Lugoj beneficiază şi în acest an de ajutor pentru încălzirea locuinţei cu gaze naturale şi lemne, energie...
Un tânăr de 26 de ani dat în urmărire internațională pentru constituire a unui grup infracțional organizat și trafic de minori a fost depistat în...
Tinerii care urmează cursurile Universității de Medicină și Farmacie din Timișoara și care au suferit pierderea unui părinte vor beneficia, din acest an, de o...
Reprezentanții DSP Timiș anunță că au fost stinse trei focare din județul Timiș. Este vorba despre focarul din cadrul Centrului de Recuperare și Reabilitare Periam,...
Noul președinte interimar al PNL Timiș le-a cerut mai multor liberali aflați pe lista de consilieri județeni să se retragă. Este vorba despre patru persoane...
Grupul de Comunicare Strategică a emis o nouă informare în legătură cu evoluția îmbolnăvirilor cu noul virus. Potrivit datelor, la nivel național, au fost înregistrate...
Decizia de amânare a alegerilor parlamentare nu poate fi luată decât dacă o dorește majoritatea forțelor politice, declară la RFI liderul deputaților PSD, Alfred Simonis....
Biroul Politic Executiv al PNL l-a validat în această dimineață pe Alin Nica, președintele ales al Consiliului Județean Timiș, în funcția de președinte interimar al...
Institutul Național de Sănătate Publică a publicat un document care arată în ce condiții crește pericolul transmiterii noului coronavirus de la persoane depistate pozitiv, dar...
Simplitatea funcțională a unui discurs se lovește uneori de bariera complexității unor reguli. Dacă ideea impune, forma trebuie să se conformeze. Astfel, oricât am evita...
Universitatea de Vest din Timișoara dă startul unei noi perioade de înscriere pentru un program de studii postuniversitare, prin care profesorii vor primi informații despre...
Conducerea Spitalului Județean din Timișoara ar putea redeschide zona roșie COVID-19 în cadrul unității, având în vedere creșterea numărului de cazuri. 18 paturi de terapie...
Primarul în exercițiu a anunțat că primăria a finalizat și ultima parcare începută în Calea Girocului, în locul garajelor demolate dintre blocuri. Anunțul a fost...
Clinicile Medici’s din Timișoara încheie un parteneriat cu start-upul MedTech Xvision. Prin intermediul acestei colaborări, tehnologiile de ultimă oră vor fi aduse mai aproape de...
Politehnica Timișoara a lansat un proiect numit „CloudPUTing – Platformă Cloud de înaltă performanță la Universitatea Politehnica Timișoara” care vine să sprijine proiectele de cercetare...
Grupul de Comunicare Strategică a emis o nouă informare legată de infecția cu SARS-CoV-2 din România. Potrivit datelor, au fost depistate pozitiv alte 1.835 de...
Important e să nu ne îmbolnăvim. Când ne-am îmbolnăvit, s-ar putea să avem nevoie de internare și să nu mai avem unde să ne internăm,...
Asociația „Academia Mămicilor din Timișoara” demarează o campanie de mare ajutor pentru micuții internați în Secția de Hemato-Oncologie a Spitalului de Copii „Louis Țurcanu” din...
Cele două instituții care își aveau sediul pe strada Episcop Augustin Pacha nr.1 au fost somate să părăsească imobilul, după ce primăria l-a pierdut în...
Meteorologii au emis, astăzi, mai multe avertizări Cod galben de vânt puternic, valabile în cinci judeţe, printre care Caraș-Severin și Timiș. Până la ora 12:00,...
Studenții Universității de Vest din Timișoara care vor să beneficieze de contractele de studiu pe care trebuie să le semneze în fiecare an și de...
Tradiționalii mici sunt „celebrați” în stil specific românesc, în acest sfârșit de săptămână, la Timișoara. În după-amiaza zilei de sâmbătă, spațiul din fața Centrului Regional...