Scandal în PNL Timiș, după ce Nica a demarat marea curățenie a listei de consilieri județeni. Popoviciu: „Răzbunarea asta e arma prostului”

Noul președinte interimar al PNL Timiș le-a cerut mai multor liberali aflați pe lista de consilieri județeni să se retragă. Este vorba despre patru persoane – trei „care au fost identificate clar pe lista de consiliu județean cu epoca Robu” și unul – „din cauza imaginii pe care a creat-o în campania electorală”. 

„Le-am solicitat să se retragă lui Alin Popoviciu, lui Nicolae Bitea, lui Cosmin Buboi – cei care au fost identificați clar pe lista de consiliu județean cu epoca Robu – și lui Călin Roman, din cauza imaginii pe care a creat-o în campania electorală cu ce a scris presa despre trecutul domniei sale”, a declarat pentru expressdebanat.ro președintele interimar al PNL Timiș, Alin Nica.

CITEȘTE ȘI: Alin Nica, noul președinte al CJ Timiș: „Votul pe Timișoara nu a fost unul anti-PNL, ci anti-Robu”

Întrebat dacă lui Popoviciu, Bitea și Buboi le are de reproșat doar faptul că se identifică cu epoca Robu, Nica a spus: „Chestiunea principală este legată de noua mea abordare a modului de a face politică și nu neapărat faptul că țin de epoca Robu. Evident că și asta e adevărat, dar motivul principal e că vrem să ne reconectăm la nevoile oamenilor și astfel de persoane nu reprezintă ceea ce își doresc oamenii de la politicieni.”

Dacă cei patru nu vor dori să se retragă de pe listă, Nica spune că se vor urma procedurile statutare în vederea excluderii. „Asta va mai dura, dar suntem hotărâți. La Consiliul Local Timișoara vom face o analiză ulterioară și acolo vom lua măsuri pe care le vom anunța ulterior. Acum a trebuit să luăm decizia legată de CJ”, a mai precizat Nica.

Reacția lui Alin Popoviciu: „Am greșit cu ceva? L-am scos președinte de CJ. Acum e pe cai mari”

Fostul secretar general al PNL Timiș, Alin Popoviciu, spune că nu are niciun motiv să renunțe la mandatul obținut în alegeri.

„Pentru ce să renunț? Trebuie să îmi spună de ce. Am greșit cu ceva? Eu oricum nu voiam să rămân consilier județean, dar când am văzut cum se pune problema, cu pumnul în gură, mi s-a părut mai mult decât absurd. Statutul nu îi permite să ne retragă sprijinul politic. Teama lui cea mai mare este să mă aibă în CJ pe mine. Nu înțeleg de ce. L-am scos președinte de CJ, acum o lună și ceva nu știa nimic despre partidul ăsta pe care nici nu l-a frecventat. L-am ținut de mână și l-am plimbat, i-am făcut cunoștință cu toate organizațiile și acum e pe cai mari. E președinte de CJ pentru că eu am acceptat să mă retrag și să fie bine, ca să fie liniște în partid. Dacă așa consideră el că trebuie să conducă, e opțiunea lui, dar asta nu îi dă dreptul să nu respecte un statut. Tot timpul te ferești de ăia de care ți-e frică, că de ceilalți nu ai de ce să te ferești. (…)

L-am întrebat, când am făcut lista la CJ, de ce are o problemă să fiu eu pe listă, în condițiile în care patru ani am muncit, iar tot partidul mă cunoaște pe mine în județ. Mi-a spus atunci că eu o să mă duc parlamentar și că nu are rost să mă duc la CJ că îmi garantează mie că voi fi parlamentar. I-am spus că nu îmi poate garanta nimic și mă duc consilier județean. Ideea era să mă duc, la solicitarea unor primari, câteva luni, vicepreședinte, și să iau contact cu toate problemele pe care le au la București, de CNI și PNDL, ca atunci când voi fi parlamentar să mă mișc mai repede, să nu pierdem timpul. (…) Îi luam niște apăsări de pe umeri. În momentul în care s-a văzut și președinte văd că s-a schimbat. Nu mai sunt bun nici de parlamentar, nici de stat în partid. Sunt alții mai buni, am văzut că vin să își plătească cotizația, după patru ani. Mie să îmi spună cu ce am greșit. (…) Ar trebui să fim uniți, dar se pare că răzbunarea asta e arma prostului, că nu o spun eu, au spus-o alții de-a lungul timpului”, a declarat Popoviciu, contactat de expressdebanat.ro.

Fostul secretar general al PNL Timiș mai spune că Alin Nica nu ar fi fost candidatul liberalilor la CJT dacă Nicolae Robu, fostul șef al organizației, nu ar fi acceptat acest lucru.

S-a întâlnit cu Ponta, cu Tăriceanu. Întrebați-l pe el. De unde să știu eu ce așteptări aveau ei (n.r, cei din GRAL) de la Ponta și Tăriceanu? Nu știu dacă intenționa să plece din partid. Niciodată nu s-a pus problema să fie dat afară, așa cum face el acum, iar noi am zis că vine un mare conducător care gândește altfel. Robu niciodată nu ar fi făcut așa ceva. Drept dovadă că, dacă Robu nu accepta, el niciodată nu era candidat la președinția CJT și asta știe tot partidul. Noi am acceptat tocmai pentru a fi liniște în partid”, a mai spus Popoviciu.

Alin Nica nu a dorit să comenteze afirmațiile lui Popoviciu: „Nu cred că merită să dau un răspuns public la chestiuni care țin de bucătăria internă. O să am o discuție cu domnul Popoviciu în particular. Am și avut. I-am spus că trebuie să închidem o eră și să deschidem o nouă perspectivă pentru PNL Timiș. Asta nu se poate face decât cu oameni noi, cu oameni cu viziuni care concordă cu ceea ce am promis în campania electorală. Schimbare de viziune și de abordare a raportării partidelor la ce au nevoie cetățenii.”

Pe lista câștigătoare a PNL la CJ Timiș, Alin Popoviciu ocupa locul doi, după Ciprian Bogdan. Nicolae Bitea se afla pe locul 3, Cosmin Buboi – pe locul 9, iar Călin Roman – pe locul 11.

UPDATE

Cosmin Buboi și Nicolae Bitea au renunțat la mandatele de consilieri județeni. Pentru Alin Popoviciu și Călin Roman încep procedurile pentru excluderea din partid, anunță PNL Timiș.  

Doi dintre cei pe care Alin Nica nu i-a mai vrut pe lista PNL de la Consiliul Județean Timiș au renunțat la mandatele obținute în urma scrutinului din 27 septembrie. Este vorba despre Cosmin Buboi și Nicolae Bitea.

Pentru că Alin Popoviciu și Călin Roman nu și-au depus renunțarea la mandat, se vor urma procedurile statutare pentru excluderea lor din partid. „Vrem să schimbăm modul de a face politică. Toți cei din nucleul zero trebuie să își asume eșecul alegerilor în Timișoara, așa cum au făcut-o Nicolae Robu și Dan Diaconu. Problemele de imagine nu trebuie să mai afecteze credibilitatea PNL și a candidaților filialei. Dacă am face altfel, ar însemna doar să băgăm gunoiul sub preș, iar în politică trebuie să avem responsabilitate și asumare”, a precizat Alin Nica, într-un comunicat transmis presei.

Următorii doi aleși pe lista PNL pentru CJ Timiș sunt Andrei Cotețiu și Cosmin Lazăr.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/