FOTO S-au încins grătarele la Timișoara! Preparate tradiționale, muzică populară și provocări delicioase la Festivalul Micilor

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Tradiționalii mici sunt „celebrați” în stil specific românesc, în acest sfârșit de săptămână, la Timișoara. În după-amiaza zilei de sâmbătă, spațiul din fața Centrului Regional de Afaceri s-a umplut de oameni nerăbdători să guste din preparatele delicioase, puse la dispoziție în cadrul unui eveniment organizat de Compania Nora Carmangerie și Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș. În jurul orei 16.00, a avut loc și un concurs: „Câți mici poți mânca în 5 minute?”.

Atmosferă parcă de sărbătoare, cu muzică populară și o sumedenie de preparate, de la mici și cârnați, la dulciuri, zacuscă și struguri, totul aranjat într-un decor care descrie perfect tranziția de la vară, la toamnă. Cei mai căutați au fost micii, dar pentru că aveau de unde să aleagă, oamenii și-au îndreptat privirea și spre alte preparate din carne.

„Încercăm să facem cât mai cunoscuți micii de Nora. Suntem 14 oameni, preparatele se fac pe loc, sunt toate proaspete, la grătar avem produse din porc precum ceafă, piept de porc, cârnăciori de trei, patru feluri, produse din pui precum piept de pui, frigărui, aripioare, avem pastrama de oaie, virșli”, a explicat, pentru Express de Banat, Radu Dumescu, reprezentant Compania Nora Carmangerie.

Din categoria dulciurilor, nu puteau lipsi clătitele și cozonacul secuiesc, iar producătorii au adus cu ei și struguri albi sau negri, must, miere, petale de trandafir pentru ceai, dulcețuri aromate, produse lactate și gustoasa zacuscă, preparată după rețete tradiționale. Pentru cei mai mici din familie, organizatorii au pus la dispoziție un spațiu de joacă și ateliere pentru copii, iar printre animatori a fost și Spider-Man.

În jurul orei 16.00, s-a dat startul concursului „Câți mici poți mânca în 5 minute?”. Spre uimirea celor din jur, doamna Simona a fost singura prezență feminină din competiție. Concurenții au primit câte o caserolă cu 15 mici, iar după startul concursului, s-au auzit numai încurajări din public.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Domnul Laszlo s-a situat pe primul loc, după ce a reușit să mănânce opt mici, adică 800 de grame de carne. În același timp, doamna Simona s-a clasat pe ultimul loc, dar a fost singura care a condus prin eleganță. Câștigătorul a primit un voucher în valoare de 300 de lei, pe care îl poate folosi în magazinele Nora Carmangerie. Ceilalți participanți nu numai că au plecat cu burta plină, ci au primit și un recipient cu muștar.

„Micii au fost foarte buni, puțin cam fierbinți, dar buni. Este primul concurs la care particip în viața mea. M-au păcălit să concurez și uite că am și câștigat. Mă simt destul de plin”, ne-a spus, amuzat de situație, Laszlo, câștigătorul competiției. Este de altfel și participantul care a primit și cele mai multe încurajări din public. „Am fost încurajat de fiica mea, ea mereu mă încurajează”, a mai spus acesta.

Festivalul Micilor Nora este un eveniment prin care sunt promovați producătorii locali și preparatele tradiționale, iar timișorenii sunt invitați la eveniment și duminică, între orele 11.00-21.00. La ora 16.00 va avea loc un alt concurs, dar de data aceasta, participanții sunt provocați să mănânce cât mai mulți virșli în cinci minute.




1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/