Coronavirus: România rămâne pe un trend ascendent! Raed Arafat: „Presiunea pusă pe sistemul sanitar nu este neglijabilă”

untitled design set 970x90 px

Se pune presiune pe sistemul sanitar, iar trendul, în ceea ce privește infectările cu SARS-CoV-2, este unul ascendent atât în Europa, cât și în România – sunt concluziile unei analize, realizate la nivelul Comitetului Național pentru Situații de Urgență. Numai într-o zi au fost înregistrate aproape 100 de cereri de transfer ale unor pacienți infectați, din sudul țării către mai multe orașe, printre care și Timișoara, iar acest lucru are un „impact serios”, a anunțat Raed Arafat.

De la începutul pandemiei, în România au fost înregistrate aproape 137.500 de cazuri de infectare cu noul virus, iar numărul crește pe zi ce trece. Acest lucru se datorează încercării de revenire la normalitate, a spus ministrul Sănătății.

„În toată această perioadă și evoluția, dar și analiza au arătat că unii dintre noi nu au realizat încă faptul că portul unei măști ne poate aduce într-o stare de liniște. Evoluția la nivel european și la nivel național ne-a arătat că suntem pe un trend ascendent, într-un context, al unei luni septembrie, dat de revenirea din concedii, redeschiderea teatrelor, restaurantelor, redeschiderea școlilor, campaniile electorale și alegerile din 27. Evaluarea INSP a arătat că, în această perioadă, am avut o creștere a numărului de localități cu un indice de peste trei, cumulat la 14 zile, raportat la mia de locuitori, precum și a celor care au trecut în scenariu galben”, a spus Nelu Tătaru.

În ultimele săptămâni a crescut numărul pacienților internați în unitățile COVID-19, iar ultima cifră raportată a fost de 8.001, la nivel național. Dintre aceștia, aproape 600 erau internați în secțiile de Terapie Intensivă. Raed Arafat a spus că există o presiune asupra sistemului de sănătate, mai ales că în numai o zi au fost înregistrate aproape 100 de cereri de transfer, din sudul țării către unități din alte orașe, printre care și Timișoara.

„Presiunea pusă pe sistemul sanitar este una extrem de importantă. Nu este neglijabilă, este o presiune care a adus numai ieri, (n.r duminică), 94 de cereri de transfer de pacienți către alte unități sanitare. Mai multe transferuri pe calea aerului, din sudul țării, către Mureș, Bihor, Arad, Timișoara și chiar Botoșani. Asta arată că sistemul începe să aibă un impact serios, iar măsurile pe care le luăm sunt extrem de importante și colaborarea dumneavoastră este extrem de importantă, astfel încât să limităm acest impact asupra sistemului”, a spus Arafat.

publicitate ziar expresb 1000x100

CITEȘTE ȘI: Noi măsuri, adoptate de Comitetul Național pentru Situații de Urgență! Arafat: „Dacă există răspândire comunitară, se ia în considerare carantinarea localităților”

Tătaru a explicat de ce a crescut numărul de cazuri și a accentuat importanța respectării măsurilor de prevenție.

„Această pandemie nu se tranșează în spitale. Aceste restricții reimpuse vin din cauza creșterii transmiterii în comunitate. Creșterea în comunitate modifică acel indice pe baza căruia luăm aceste măsuri. Restricțiile pot fi amplificate sau pot fi retrase. Suntem într-un moment în care gestionăm o lună septembrie grea, în care vine luna octombrie cu anumite evenimente religioase. Depinde doar de noi dacă vom forța unitățile de primiri urgențe, terapiile intensive sau spitalele de boli infecțioase”, a spus Tătaru.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/