Sosirea prim-ministrului Nicolae Văcăroiu la Reşiţa, după zile în şir de proteste, a dus la 14 ore de negocieri, finalizate prin semnarea, în 14 decembrie...
Un grup de parlamentari PSD a depus un proiect de lege prin care se prevede ca toate companiile de stat, privatizate prin fraudă, să revină...
Dar şi de teapa noastră. A muţilor cu principii. Cred că vom ajunge la stadiul de societate normală doar când vom reuşi să respectăm înţelegerile...
Angajații Hidroelectrica, membri ai sindicatului Hidrosind, au declanșat o amplă acțiune de protest după ce ministrul Economiei a decis să numească o conducere interimară la...
După opt zile de proteste de stradă, Reşiţa avea să fie scena unor negocieri istorice. Pe de o parte, o echipă guvernamentală condusă de prim-ministrul...
Deputatul liberal Valeria Schelean ține să-i reamintească premierului Sorin Grindeanu că, în cursul vizitei la Reșița, a promis că „săptămâna viitoare” ministrul Economiei va ajunge...
Jaful, nepăsarea sau distrugerea controlată a unui județ care a avut de toate au pus pe Caraș-Severin, poate pe bună dreptate, eticheta unui pol al sărăciei...
Gugulanul Sorin Grindeanu este al doilea premier care a venit la Reşiţa într-un an neelectoral după 1989. S-a întâmplat în 17 martie 2017. Primul a...
Singurii premieri care au venit după 1989 în Caraş-Severin în an neelectoral sunt social-democraţii Nicolae Văcăroiu şi Sorin Grindeanu. Gugulanul a făcut-o în 17 martie...
Pogorârea unui premier social-democrat la Reşiţa, în 17 martie 2017, ne-a determinat să rememorăm momentul similar, unicul!, petrecut cu peste 20 de ani în urmă....
Deși în anii trecuți unii parlamentari ai PSD au fost extrem de vocali cu privire la situația UCM Reșița, astăzi au lipsit de la întâlnirea...
Tribunalul Arad le-a prelungit foștilor directori ai UCM Reșița, Adrian Chebuțiu și Adrian Preda, cu încă trei ani șederea în pușcărie, acolo unde ispășesc în...
Şcoala duală prinde contur la Reşiţa. O întâlnire tripartită desfăşurată la sfârşitul săptămânii trecute s-a concretizat în stabilirea claselor care vor fi înfiinţate în noul...
Consiliul Local al Municipiului Reşiţa a fost convocat în ședință de îndată, în cadrul căreia s-a discutat propunerea de a se prelungi contractul de închiriere...
Supusă ingineriilor financiare ale grupului infracţional condus de Adrian Chebuţiu, UCM Reşiţa a beneficiat recent, după ani şi ani, de o evaluare a activelor efectuată...
Încă din anul 2013, DNA a început urmărirea penală împotriva lui Adrian Chebuțiu și Adrian Preda pentru modul fraudulos în care au transferat locomotivele din...
La UCM Reşiţa se lucrează la un plan de reorganizare. Pe 27 iulie este convocată AGA, care ar urma să aprobe acest demers. De asemenea,...
Ministerul Justiției a refuzat avizarea conversiei datoriilor în acțiuni la SC UCMR SA. Deputaţii cărăşeni găsesc vinovaţi doar la Bucureşti! În lungul discurs cu prilejul...
Uzinele Constructoare de Maşini Reşiţa aniversează chiar astăzi, 4 iulie, 245 de ani de existenţă, dar sărbătoarea a fost devansată cu o zi, prilej cu...
Timp de peste două secole, expresia „Foc nestins” avea valoare pentru Reșița, pentru „Cetatea de foc”, cum o răsfăța industria românească. Din păcate, anii 90...
La un simpozion organizat de Primăria Reşiţa şi FDGR, pe tema istoriei sfertmilenare a Reşiţei, au participat doar seniorii, singurii tineri prezenţi fiind câţiva angajați...
Administratorul judiciar al Hidroelectrica spune că UCM Reșița nu va avea viață mai bună acum când tocmai a ieșit din insolvență compania producătoare de energie...
Viceprimarul cu atribuții de primar al Reșiței și, totodată, președinte PSD Reșița, Ioan Crina, a șters pe jos cu cei care au condus municipiul de...
Condamnații Adrian Preda și Adrian Chebuțiu, foștii manageri ai uzinei reșițene, au toate șansele să petreacă mult peste un deceniu în spatele gratiilor având în...
Din această lună, angajații Mibarom vor pleca acasă definitiv, după ce controversatul Adrian Chebuțiu a reușit să distrugă și unicul producător cu autorizație feroviară din...
Adrian Chebuțiu nu a cerut deloc întâmplător strămutarea dosarului său de crimă organizată de la Tribunalul Caraș-Severin. Un magistrat al Tribunalului Arad și-a încălcat obligațiile...
Preavizele pentru restructurarea ultimei tranșe de 100 de angajați de la Uzina Constructoare de mașini își produc efectul în scurt timp. Fără salarii compensatorii și...
Fost membru în Consiliul de Administrație de la UCM Reșița în perioada în care societatea a fost condusă de actualul inculpat Adrian Chebuțiu, Dan Obădău...
Trimis în judecată deja în al doilea dosar penal și incriminat de o serie de probe zdrobitoare, fostul manager general al uzinei reșițene continuă să...
Tocmai când apele păreau liniștite, iar angajații și-au reînceput serviciul, administratorul judiciar al uzinei reșițene lovește din nou cu o informație de ultim moment: 100 de...
Curtea de Apel Timişoara a dat dovadă de o clemenţă ieşită din comun faţă de oamenii acuzaţi că au ruinat UCMR-ul, Adrian Chebuţiu şi Adrian...
Adrian Chebuțiu și gașca sa infracțională nu au devalizat uzina reșițeană ca niște minți sclipitoare, așa cum apreciază oamenii care au mâncat o pâine pe...