Între 3 și 5 aprilie, la Sala Olimpia din Timișoara va avea loc prima etapă a Campionatului Național Individual și pe Echipe pentru Junioare III...
Dan Grecu, primul campion mondial din istoria gimnasticii românești și un simbol al sportului național, s-a stins din viață la vârsta de 74 de ani....
Tânărul Richard Drăgulescu a urcat pe scena uneia dintre cele mai populare emisiuni descoperitoare de talente muzicale. Nu a reușit să întoarcă nici un scaun...
Nedreptatea de la Jocurile Olimpice făcută gimnastelor românce a generat proteste din partea guvernului. Deputatul Silviu Hurduzeu spune că România a apelat la toate căile...
Cunoscutul gimnast a concurat la trei Olimpiade, iar la alte patru s-a aflat pe banca antrenorilor, însoțindu-și fiul, pe Andreas Tobă, la competiții. Zilele trecute...
Sala Sporturilor „Ioan Kunst Ghermănescu” va găzdui pentru două zile, la sfârșitul acestei săptămâni, finala Campionatului Național de juniori 3 la gimnastică masculină. Întrecerea se...
Gimnastica lugojeană va avea, la ediția din acest an a Campionatului European de juniori și seniori, doi reprezentanți care sunt legitimați la Clubul Sportiv Școlar...
Recent, în statul Oklahoma a avut loc cea de-a 25-a ceremonie anuală a consacratei manifestări International Gymnastics Hall of Fame (IGHOF) care premiază cei mai...
Fostul sportiv de performanță, gimnastul și showmanul, Marius Tobă, reșițeanul cu o remarcabilă activitate, se prezintă simplu: „sunt pensionar”! Sigur, chipul i se luminează la...
Marian Drăgulescu – cel mai titrat gimnast român, cu 31 de medalii la toate competițiile majore de seniori – a participat la ultima sa mare...
Mare dezamăgire pentru antrenorii Clubului Sportiv Școlar Reșița, ai Clubului Sportiv Municipal și ai Centrului Olimpic de Gimnastică Juniori care se pregătește la Reșița. Gimnaștii...
După două luni și jumătate de restricții privind desfășurarea oricărei pregătiri sportive, iată că o parte a Guvernului Orban a hotărât ca acestea să fie...
Unul dintre cei mai valoroși gimnaști din tânăra generație, Norbert Marcu, format la Clubul Sportiv Școlar Lugoj va participa în această săptămână la un concurs...
Clubul Sportiv Școlar Lugoj și-a îmbogățit palmaresul, anul trecut, cu 96 de medalii, dintre care 49 au fost de aur, 25 de argint și 29...
Federația Română de Gimnastică a stabilit care sunt cei mai buni gimnaști ai țării în 2018. Printre sportivii aflați pe podium se află și un...
Discuția a fost deschisă de către inspectorul școlar general Ioan Benga, imediat după prezentarea raportului Direcției pentru Tineret și Sport Caraș-Severin, de la care vrea...
Veteranul Marian Drăgulescu (36 de ani) a adus prima medalie pentru România la Campionatele Europene de la Cluj. De aur! Gimnastul de la Steaua şi-a...
Școala reșițeană de gimnastică a ieșit în evidență și anul trecut, la competiții naționale, dar și la întrecerea internațională zonală, Cupa DKMT, ce reunește sportivi...
A scris istorie în gimnastica masculină mondială. I s-a cântat imnul la Europene, a urcat pe podium la Jocurile Olimpice. Reșițeanul Răzvan Șelariu rămâne un...
Scandalul transferului gimnastului Fabian Panacea de la Clubul Sportiv Școlar Reșița la LPS Bistrița cunoaște un nou episod. Acuzat de antrenorul Robert Bălan că ar...
Titlul cucerit în luna aprilie, la Campionatul Școlar, nu a fost întâmplător. Gimnaștii reșițeni au revenit la Buzău pentru a urca din nou pe cea...
După foarte mulți ani, o echipă de gimnastică a Clubului Sportiv Școlar Reșița a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de premiere. Gimnaștii...
Antrenorul de gimnastică Virgil Achim a fost omagiat și în 2016 la Reșița, chiar în sala în care în urmă cu câțiva ani pregătea campionii...
Pe lângă bucurii, sportul cărășean a avut și neîmpliniri în 2015. Dispariția unei tradiții de peste trei decenii, declinul unor echipe ce aveau cândva pretenții,...
Din luna noiembrie, antrenorul de gimnastică Robert Bălan a demarat un proiect, cu sprijinul Clubului Sportiv Municipal Reșița. Pentru că de la un an la...
Au trecut 23 de ani de când toată România se bucura pentru performanța Laviniei Miloșovici, la Jocurile Olimpice de la Barcelona. Bănățeanca făcea atunci un...
Secţia de gimnastică a Clubului Sportiv Şcolar Reşiţa obţine rezultate notabile an de an, iar valoarea, performanţa şi seriozitatea cu care se lucrează în sala...
Lumea întreagă a fost cu ochii pe municipiul de pe Bârzava cu ocazia galei Superkombat din vara acestui an. O reclamă, poate, la fel de...
2004 a fost cel mai important moment din carieră pentru fostul gimnast reșițean, Daniel Popescu, care a cucerit medalia olimpică de bronz cu echipa României....
Topul celor mai buni sportivi și antrenori ai județului Caraș-Severin în 2012 a iscat un scandal monstru între antrenorii de gimnastică din Reșița. Dacă prima...
Cei mai titraţi antrenori din sportul românesc au avut un rol foarte important pentru cariera gimnastului legitimat la Clubul Sportiv Şcolar Reşiţa şi component al...
Gimnaștii legitimați la Clubul Sportiv Școlar și Clubul Sportiv Municipal din Reșița s-au întors recent de la Campionatul Național destinat maeștrilor, competiţie desfășurată la Onești....