Recomandarea lui Bellu şi Bitang

Cei mai titraţi antrenori din sportul românesc au avut un rol foarte important pentru cariera gimnastului legitimat la Clubul Sportiv Şcolar Reşiţa şi component al lotului olimpic de seniori al României.

Andrei Groza a început gimnastica în orașul său natal, Călan, pe când avea doar 3 ani, sub îndrumarea lui Gheorghe Bădan. Înainte să intre însă în sala de gimnastică, exersase şi acasă. De asta a avut grijă tatăl său. “El a fost cu ideea. Prima dată mi-a construit aparatele de gimnastică în curtea casei pentru a-mi consuma energia. Văzând că mă pasionează din ce în ce mai mult, a hotărât să mă ducă la gimnastică. Așa a început totul pentru mine”, își amintește sportivul.

Un an mai şi jumătate mai târziu, sora lui Andrei a fost dusă de părinţi în celebra fabrică de campioane de la Deva, la şlefuitorii de talente Mariana Bitang şi Octavian Bellu. „Am mers la Deva împreună cu tata și sora mea. Am făcut un spectacol demonstrativ în sală, domnul Bellu și doamna Bitang m-au văzut și au rămas plăcut impresionaţi de evoluția mea. Doamna Mariana Bitang a sunat la Reșița, fiind cel mai aproapiat oraş de Călan, și aşa avea să înceapă adevărata mea carieră de gimnast”, a precizat Andrei Groza.

La Reşiţa s-a antrenat patru ani de zile cu Mihaela Rugaci, după care a trecut în grupa lui Crstian Balinţ. La doar 13 ani a hotărât să plece singur la Bistrița, iar după numai un an a fost cooptat în lotul naţional de juniori.

Sportivul legitimat la Clubul Sportiv Școlar din Reșița a adunat în cariera sa, care se află abia la început, numeroase medalii naționale și internaționale, dar cel mai important rezultat al său este locul doi la paralele obținut la Olimpiada de juniori la care a participat în 2011.

“Am obținut numeroase medalii și sunt bucuros pentru asta. Locul doi la paralele pe care l-am obținut la Olimpiada de juniori anul trecut este cel mai important, cea mai mare peromanță a mea de până acum. Sper să nu mă opresc aici, a spus Andrei.

Anul acesta, “Uțu”, aşa cum îi spun prietenii, a fost cooptat în lotul național de seniori de la București şi speră ca în 2013 să participe la un campionat european sau mondial.