Reşița s-a făcut de râs şi are toate şansele să o facă în continuare. Pentru câțiva lei!

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Lumea întreagă a fost cu ochii pe municipiul de pe Bârzava cu ocazia galei Superkombat din vara acestui an. O reclamă, poate, la fel de importantă i-ar fi putut face Reşiţei sportivii de valoare internaţională crescuţi în sala de gimnastică a Clubului Sportiv Şcolar. Cu cheltuieli infinit mai mici!

Răzvan Şelariu, Daniel Popescu, Daniel Rădeanu, Andrei Groza şi, mai nou, Robert Paşca sunt doar câţiva dintre gimnaştii reşiţeni crescuţi la CSŞ, dar care au semnat marile performanţe la nivel naţional şi internaţional pentru cluburile bucureştene. De ce?! Pentru că Reşiţa nu e în stare să asigure un salariu de 2.000 de lei pe lună unui sportiv care participă la Campionate Europene, Mondiale sau la Jocurile Olimpice. Şi nu numai că participă, dar unii dintre ei se întorc şi cu medalii! Situaţia e cunoscută de toată lumea şi datează de mai bine de zece ani. De atunci se tot caută soluţii, dar niciodată nu se găsesc. Şlefuite în sala de gimnastică din Govândari, marile talente continuă să scrie istorie pentru cluburi care s-au obişnuit să profite de situaţia greu de înţeles de la Reşiţa şi din alte oraşe, pentru că, e adevărat, nu numai la noi se întâmplă astfel de lucruri.

Pleacă şi Paşca?!

Robert Paşca a făcut recent pasul către Lotul Olimpic de gimnastică al României, iar Dinamo Bucureşti abia aşteaptă să-l legitimeze. Şi are şanse mari să o facă, în vara anului următor reşiţeanul urmând să termine clasa a XII-a, ceea ce înseamnă că se desparte de CSŞ. ,,Sperăm ca Robert să rămână la Reşiţa şi în viitorii ani. Va face pasul la lot, la fel cum au făcut şi alţi sportivi de la Reşiţa. La Campionatele Mondiale putem să avem cel puţin un reşiţean, la viitoarea ediţie a Jocurilor Olimpice putem avea trei reşiţeni. Încă putem, pentru că sunt câteva discuţii cu sportivi de mare valoare”, a declarat Robert Bălan, antrenorul lui Robert Paşca.

Doar la televizor!

Este încă un semnal de alarmă, dar care are toate şansele să rămână neobservat. ,,E singurul gimnast care a ajuns la Lotul Olimpic fără să fie la nicio altă formă centralizată de pregătire. Totul depinde de acum numai de el. I se vor oferi la lot toate condiţiile să facă gimnastică de mare performanţă. 2016 e foarte aproape, dar în 2020 trebuie să ne reprezinte la Jocurile Olimpice. Dacă erau făcute nişte planuri bine puse la punct, Daniel Rădeanu şi Andrei Gronza ar fi fost încă la Reşiţa, nu-i vedeam la televizor reprezentând Dinamo. Planurile pentru următorii ani lipsesc cu desăvârşire”, a mai spus Bălan, şeful catedrei de gimnastică de la CSŞ Reşiţa.

Cu mâinile legate!

untitled design set 970x90 px

Directorul clubului, Marius Creţeanu, susţine că are mâinile legate, dar admite că s-ar putea face mai multe, măcar pentru păstrarea sportivilor de mare valoare la cluburile din oraş: ,,E o mare bucurie pentru CSS Reşiţa, pentru secţia de gimnastică, care a dat tot timpul sportivi de valoare internaţională. Mă bucur că se continuă această tradiţie a secţiei de gimnastică. Din păcate, suntem cu mâinile legate în ceea ce priveşte susţinerea acestor sportivi, din cauză că suntem un club sportiv şcolar. Cei care termină liceul trebuie să părăsească această structură şi să treacă la CSM sau alt club. Este foarte important ca aceşti sportivi să aibă lângă ei un sponsor. Din păcate, şi aici legislaţia ne pune o piedică, pentru că aceşti sponsori trebuie să justifice cumva aceste contracte. Ele trebuie să meargă la minister pentru aprobare, care, de obicei, vine târziu. Noi am încercat să-i oferim cât de mult s-a putut”.

Robert Paşca pare hotărât în momentul de faţă să facă pasul, la vară, către CSM Reşiţa, însă cluburile bucureştene abia acum încep să se întreacă în oferte. ,,Sunt mulţumit de ce mi s-a oferit la CSŞ Reşiţa, nu am de ce să renunţ la acest club. Vreau să le mulţumesc tuturor celor care au făcut posibilă promovarea mea la lot. Vreau să reprezint Reşiţa cu mare drag şi de acum încolo”, a declarat gimnastul.

Am pierdut trei din lotul pentru Rio!

Rusalin Fîc, directorul CSM Reşiţa, mizează pe sprijinul Consiliului Judeţean Caraş-Severin, dar până nu vede transferul semnat nu poate fi sigur de rămânerea lui Robert Paşca în municipiu. Experienţa trăită cu Daniel Rădeanu îl face mult mai precaut. ,,Eu cred că va trece la CSM. El este elev în clasa a XII-a, încă e legitimat la CSS Reşiţa. Am demarat deja discuţiile pentru a veni la noi. Mai este încă un gimnast pe care îl aşteptăm, care a fost participant la Jocurile Olimpice de la Atena. Este o surpriză care nu ştim dacă se va întâmpla sau nu. Noi dorim ca toţi cei care se formează la Reşiţa să continue aici. Am început acest ciclu olimpic cu mai mulţi sportivi cu potenţial pentru Olimpiada de la Rio. Am pierdut trei dintre cei mai buni sportivi ai noştri, Daniel Rădeanu şi Andrei Groza, de la gimmnastică, pe Alina Vuc de la lupte. Au mai rămas sportivi cu potenţial pentru Olimpiadă, sperăm ca la Rio să avem cel puţin trei participanţi”, a afirmat Fîc.

 

foto: banatsport.ro

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/